Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.07.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4549/2006

HOTĂRÂRE
13.07.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4549/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată următoarele: Prin încheierea din 20 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 2281/38/2006, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 160 b raportat la art. 300 2 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților A.R., C.L. și A.P. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că și în faza procesuală a apelului se impune privarea de libertate în continuare a stării de arest a inculpaților având în vedere că se mențin și în prezent temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat recurs inculpații, criticând-o pentru netemeinicie, solicitând luarea măsurii arestării preventive, în raport de faptul că nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea acesteia.

Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de inculpați, cât și din oficiu conform art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin sentința penală nr. 188 din 23 martie 2006 a Tribunalului Cluj, au fost condamnați inculpații pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism la pedepse cu închisoare. Temeiul juridic al luării măsurii arestării preventive l-a constituit art. 148 lit. h) C. proc. pen., pentru toți inculpații, iar pentru inculpata C.L. și cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Curtea apreciază că și în prezent subzistă temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive, măsură care este legală și temeinică.

Se constată că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate se dispune menținerea arestării preventive. În raport de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpații au fost cercetați și condamnați în primă instanță, de împrejurările în care se reține că acestea ar fi fost comise, cât și de urmările socialmente periculoase, Curtea reține că lăsarea în libertate a recurenților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate în rândul societății civile.

De asemenea, se constată că în cauză există probe de natură să contureze participația recurenților la săvârșirea faptelor penale. Astfel fiind, Curtea apreciază că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea măsurii arestării preventive a acestora, chiar și în faza procesuală a apelului. Potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.R., A.P. și C.L. împotriva încheierii penale din 20 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 2281/33/2006. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3233/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Inculpatul recurent A.P., făcând parte dintr-un lot de 5 inculpați, prin sentința penală nr. 188 din 23 martie 2006 a Tribunalului Cluj, a fost condamnat, la o p
ÎCCJ 2006-04-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2493/2006
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Fiind sesizată cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și de inculpatul S.V.E., împotriva sentinței penale nr. 165 din 16 mart
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84327)
b C. proc. pen. Judecata cauzei a fost suspendată până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și art. 303 alin. (6) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri inculp
ÎCCJ 2005-09-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5003/2005
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 15 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160
ÎCCJ 2006-08-30
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4970/2006
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 22 august 2006, pronunțată în dosarul nr. 4283/33/2005, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a menținut arestarea preventivă a incul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă