ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4775/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 26 iulie 2006, Curtea de Apel București, secția I-a penală, a luat în discuție cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul P.F. și înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea de la aceiași dată, 26 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 3199/2/2006 (957/2006 – număr vechi) a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea sa de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul P.F. și a dispus menținerea acestei măsuri ca fiind legală și temeinică. În motivarea acestei încheieri, Curtea de apel a arătat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc.

pen., cât timp nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, chiar dacă, în cauză, după audierea tuturor persoanelor trimise în judecată și o parte din martori, inculpatul a prezentat un alt mod de săvârșire a faptelor decât cel reținut în rechizitoriu, iar cea mai mare parte a martorilor nu au fost audiați, existând pericolul, în cazul punerii în libertate, influențării acestora, cu consecințe negative asupra desfășurării ulterioare a procesului penal. Cu privire la starea de arest a inculpatului, s-a arătat că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive, fiind îndeplinite prevederile art. 143 C. proc. pen., în sensul că există indicii temeinice potrivit cărora acesta a comis faptele reținute în sarcina sa, relevante fiind în acest sens declarațiile martorilor și procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, toate coroborate cu declarațiile celorlalți inculpați.

În același sens, s-a mai arătat că subzistă și temeiul legal al arestării preventive, art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat în raport de modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, faptul că acesta s-a folosit de funcția de conducere ce o ocupa, profitând de prerogativele oferite de poziția de șef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Ilfov, pentru a obține importante sume de bani de la mai mulți cetățeni chinezi, prin intermediul celorlalți inculpați.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.F., pe care, în esență, a criticat-o cu privire la greșita respingere a cererii de revocare a măsurii arestării preventive din moment ce au dispărut temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacată, revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara, judecata cauzei putându-se desfășura în bune condițiuni și cu persoana sa în stare de libertate. Recursul declarat de inculpatul P.F. este nefondat. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că în mod justificat Curtea de apel a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive luată față de inculpat și înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara, după cum justificat a dispus menținerea acestei măsuri ca fiind legală și temeinică.

Constatarea de către Curtea de apel că în cauză nu au dispărut temeiurile care au stat la baza arestării preventive [(art. 148 lit. h) C. proc. pen.)] este reală, cum reală este și aprecierea că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol rezultat din modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, de faptul că acesta s-a folosit de funcția de conducere ce o ocupa și anume de șef al S.I.F.P.I. În consecință, pentru considerentele arătate, unite și cu cele ale Curții de apel, pe larg expuse în prezenta decizie și pe care Înalta Curte și le însușește pe deplin, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva încheierii din 26 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3199/2/2006 (957/2006 număr vechi) nu este fondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., și a se dispune ca atare. Aflat în culpă procesuală, inculpatul urmează a fi obligat în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTI9VE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva încheierii din 26 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 lei. Pronunțată în ședință publică, azi 9 august 2006.