ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4775/2006

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 26 iulie 2006, Curtea de

Apel București, secția I-a penală, a luat în discuție cererea de revocare a

măsurii arestării preventive formulată de inculpatul P.F. și înlocuirea

acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Curtea de Apel București, secția I penală,

prin încheierea de la aceiași dată, 26 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 3199/2/2006

(957/2006 – număr vechi) a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu obligarea sa de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul P.F.

și a dispus menținerea acestei măsuri ca fiind legală și temeinică.

În motivarea acestei încheieri,

Curtea de apel a arătat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 139 alin.

(1) C. proc. pen., cât timp nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive, chiar dacă, în cauză, după audierea tuturor

persoanelor trimise în judecată și o parte din martori, inculpatul a prezentat

un alt mod de săvârșire a faptelor decât cel reținut în rechizitoriu, iar cea

mai mare parte a martorilor nu au fost audiați, existând pericolul, în cazul punerii

în libertate, influențării acestora, cu consecințe negative asupra desfășurării

ulterioare a procesului penal.

Cu privire la starea de arest a

inculpatului, s-a arătat că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la

data luării măsurii arestării preventive, fiind îndeplinite prevederile art. 143

C. proc. pen., în sensul că există indicii temeinice potrivit cărora acesta a

comis faptele reținute în sarcina sa, relevante fiind în acest sens declarațiile

martorilor și procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice,

toate coroborate cu declarațiile celorlalți inculpați.

În același sens, s-a mai arătat că

subzistă și temeiul legal al arestării preventive, art. 148 lit. h) C. proc.

pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă este mai mare de

4 ani închisoare, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret

pentru ordinea publică, pericol apreciat în raport de modalitatea și

împrejurările comiterii faptelor, faptul că acesta s-a folosit de funcția de

conducere ce o ocupa, profitând de prerogativele oferite de poziția de șef al

Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Ilfov, pentru a

obține importante sume de bani de la mai mulți cetățeni chinezi, prin

intermediul celorlalți inculpați.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul P.F., pe care, în esență, a

criticat-o cu privire la greșita respingere a cererii de revocare a măsurii

arestării preventive din moment ce au dispărut temeiurile care au fost avute în

vedere la luarea acestei măsuri, motiv pentru care a solicitat admiterea

recursului, casarea încheierii atacată, revocarea măsurii arestării preventive

și înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara, judecata cauzei

putându-se desfășura în bune condițiuni și cu persoana sa în stare de libertate.

Recursul declarat de inculpatul P.F.

este nefondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că în mod justificat Curtea de apel a respins cererea de

revocare a măsurii arestării preventive luată față de inculpat și înlocuirea

acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara, după cum justificat a dispus menținerea

acestei măsuri ca fiind legală și temeinică.

Constatarea de către Curtea de apel

că în cauză nu au dispărut temeiurile care au stat la baza arestării preventive

[(art. 148 lit. h) C. proc. pen.)] este reală, cum reală este și aprecierea că

fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică, pericol rezultat din modalitatea și împrejurările

comiterii faptelor, de faptul că acesta s-a folosit de funcția de conducere ce

o ocupa și anume de șef al S.I.F.P.I.

În consecință, pentru considerentele

arătate, unite și cu cele ale Curții de apel, pe larg expuse în prezenta

decizie și pe care Înalta Curte și le însușește pe deplin, urmează a se

constata că recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva încheierii din 26

iulie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr.

3199/2/2006 (957/2006 număr vechi) nu este fondat și a fi respins, ca atare, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și a se dispune ca

atare.

Aflat în culpă procesuală,

inculpatul urmează a fi obligat în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la

plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata prezentului

recurs.

PENTRU ACESTE MOTI9VE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.F. împotriva încheierii din 26 iulie 2006 a Curții de

Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 lei.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

august 2006.