ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1759/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 6

martie 2006, Curtea de Apel București, având pe rol soluționarea apelului

inculpatului C.D.C. împotriva sentinței penale nr. 96 din 26 ianuarie 2006 a

Tribunalului București, în baza art. 300

2

C. proc. pen., a menținut

starea de arest a inculpatului cu motivarea că în raport de natura și

gravitatea faptei comise și de persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente

penale, măsura a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare,

fiind necesară menținerea stării de arest și în cursul judecării apelului.

Împotriva încheierii a declarat

recurs inculpatul C.D.C., care a cerut casarea acesteia și revocarea măsurii

arestării preventive întrucât nu se mai mențin temeiurile care au fost avute în

vedere la luarea măsurii.

Recursul inculpatului nu este

fondat.

Potrivit art. 300

2

C.

proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată

este datoare să verifice în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

C. proc. pen.

Instanța Curții de Apel București a

fost legal sesizată cu apelul inculpatului arestat, astfel că a procedat legal

conform legii atunci când a verificat arestarea inculpatului conform art. 160

b

C. proc. pen.

Or potrivit art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., în cursul judecății, când instanța constată că temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că

există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune prin

încheiere motivată menținerea arestării preventive.

Din actele dosarului rezultă că

împotriva inculpatului care s-a sustras procesului penal s-a emis mandat de

arestare preventivă la 8 august 2005 pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu motivarea că se

sustrage urmăririi penale și judecății iar pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiune este închisoare mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea sa în

libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, condiții prevăzute de

art. 148 lit. c) și h) C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 96 din 26

ianuarie 2006, Tribunalul București l-a condamnat pentru această infracțiune pe

inculpat, la 4 ani și 6 luni prin revocarea suspendării condiționate a unei

pedepse de un an închisoare aplicate anterior prin sentința penală nr. 915/2005

a Judecătoriei sector 3 București.

S-a reținut că inculpatul C.D.C. împreună

cu alt inculpat au deposedat prin violență partea vătămată G.A.D. de un

lănțișor de aur în zona Parcului Unirea.

În cauză există indicii temeinice că

inculpatul a comis infracțiunea de tâlhărie, iar temeiurile care au determinat

arestarea se mențin.

Așa fiind, Înalta Curte, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul inculpatului împotriva încheierii atacate și-l va obliga pe recurent

la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.D.C. împotriva încheierii din 6 martie 2006 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 41605/3/2005.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 120 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 40 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 martie 2006.