ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2674/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 aprilie

2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul

nr. 1197/2005 s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului în baza art. 300

2

și a art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs inculpatul S.A.

Înalta Curte constată că

recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003 (M. Of. nr.

748/26.10.2003) în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia

arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

C. proc. pen.

În conformitate cu

prevederile art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin aceiași ordonanță de urgență, când instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate, sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

instanța dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată

instanța de apel constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în

cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis

fapta prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, iar lăsarea în

libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a

dispus menținerea arestării preventive.

Înalta Curte reține că

încheierea instanței de apel este legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct.

1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale referitor la cazurile de excepție prin care o persoană poate fi

lipsită de libertate, inculpatul a fost inițial arestat în vederea aducerii

sale în fața autorităților competente, existând motive verosimile de a bănui că

a săvârșit o infracțiune [(lit. c)].

Ulterior, măsura arestării

preventive a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal

competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție)], în speță în temeiul

condamnării inculpatului S.A. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare (în

baza art. 4 din Legea nr. 143/2000), pronunțată de Tribunalul București, secția

I penală, prin sentința penală nr. 184 din 11 februarie 2005.

Chiar dacă sentința nu a

rămas încă definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este

justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care

legea prevede o pedeapsă de 4 ani închisoare și existând probe certe că lăsarea

lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Constatând că sunt întrunite

atât cerințele art. 300

2

și ale art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F.,

Curtea va respinge, ca nefondate, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 800.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva încheierii din 8 aprilie 2005

pronunțată în dosarul nr. 1197/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 aprilie 2005.