ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4855/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4855/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 iulie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 2320/M/2005, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului C.M.O.L., în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., combinat cu art. 160 b , alin. (1) și (3) din același cod. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că; verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiuri care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul C.M.O.L.
a declarat recurs, solicitând judecarea în stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Înalta Curte, examinând motivele de recurs, invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 , alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice, periodic, legalitatea și temeinicia arestării preventive. De asemenea, conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.
În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept [(art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați prin săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alertează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanelor încadrându-se în dispozițiile legii, fiind, totodată, în concordanță cu prevederile art. 5 din C.A.D.O.L.F. Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 , alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.O.L.
În baza art. 192, alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.O.L. împotriva încheierii din 26 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2320/M/2005. Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 80 lei (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 august 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.