ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3533/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 530

din 11 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

în dosarul nr. 7014/2004, s-a dispus condamnarea inculpatului

B.A.

la pedeapsa de 3 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen.

și art. 76 lit. a) C. pen.

În baza art. 71 C. pen.,

i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului, iar în temeiul art.

88 C. pen., s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării

preventive de la 25 noiembrie 2004 la zi.

În fapt, s-a reținut că, în

data de 25 noiembrie 2004, inculpatul a fost depistat de organele de poliție în

timp ce vindea martorului E.A. două doze de heroină.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, a declarat apel inculpatul B.A.

La termenul din 25 mai 2005,

fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, respectiv Curtea

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie,

în baza prevederilor art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., verificând legalitatea și temeinicia arestării

preventive, a menținut starea de arest a inculpatului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate

a inculpatului.

Împotriva încheierii din 25

mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și familie, în dosarul penal nr. 1721/2005, a declarat

recurs, în termen legal, inculpatul B.A. care a solicitat admiterea acestuia,

casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor art.

160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă

din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte apreciază că,

în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările

comiterii faptei, dar și de conduita procesuală manifestată de inculpat,

lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

Faptul că, în cauză, a fost

pronunțată o hotărâre de condamnare nu alterează prezumția de nevinovăție,

limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.

Toate aceste aspecte

justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării

preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.A.

În baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza dispozițiilor art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat,

recursul

declarat de inculpatul B.A. împotriva încheierii din 25 mai 2005, pronunțată în

dosarul nr. 1721/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul inculpat

să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare din care suma de

200.000 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi

avansată din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 iunie 2005.