ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6031/2004

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 21 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 300 2 și art. 160 lit. b) alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului S.F., aflat în arest în Penitenciarul Jilava. Hotărând astfel, tribunalul a constatat că, inculpatul a fost arestat prin ordonanța procurorului din 3 decembrie 2003 în temeiul art. 148 lit. h) C. proc. pen., în legătură cu fapta din 2 decembrie 2003, când inculpatul a distribuit și comercializat heroină, iar cu ocazia percheziției s-au găsit un număr de 32 doze heroină în amestec cu cafeină, fiind prins în fragrant delict, când îi vindea denunțătorului L.G.

două doze. Inculpatul a fost trimis în judecată, iar prin sentința penală nr. 812 din 15 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. În context, temeiurile arestării, menționează instanța, au fost corect reținute și ele se mențin având în vedere că ulterior arestării, în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, au fost administrate probe ce au determinat condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii arătate. Totodată instanța, a apreciat în mod just că „chiar dacă aceasta soluție nu înlătură prezumția de nevinovăție vizând și modul concret de săvârșire a faptei”, se impune menținerea măsurii arestării preventive.

În termen legal, inculpatul a declarat recurs, iar apărătorul din oficiu a arătat că nu se mai justifică menținerea arestării preventive, urmare faptului că recurentul nu este traficat ci consumator de droguri. Examinând recursul declarat, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și a dispozițiilor legale în vigoare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins. În acest sens, instanța de control judiciar investită cu judecarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 812 prin care a fost condamnat, a constatat în mod corect că temeiurile care au determinat arestarea, îi impun în continuare privarea de libertate, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile cuprinse în art. 160 lit. b) alin. (3), coroborate cu art. 148 și art. 300 2 C. proc.

pen., cu atât mai mult cu cât a intervenit o hotărâre de condamnare, iar apelul recurentului a fost respins prin decizia penală nr. 713 din 6 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția I penală, menținându-se ca legală și temeinică sentința penală nr. 812/2004. În consecință, se va respinge recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 21 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 189 și următoarele C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva încheierii din 21 septembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2565/2004 al Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentul inculpat să plătească suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului de Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi 15 noiembrie 2004.