ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6031/2004

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 21 septembrie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 300

2

și art. 160 lit. b) alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de

arest preventiv a inculpatului S.F., aflat în arest în Penitenciarul Jilava.

Hotărând astfel, tribunalul a

constatat că, inculpatul a fost arestat prin ordonanța procurorului din 3

decembrie 2003 în temeiul art. 148 lit. h) C. proc. pen., în legătură cu fapta

din 2 decembrie 2003, când inculpatul a distribuit și comercializat heroină,

iar cu ocazia percheziției s-au găsit un număr de 32 doze heroină în amestec cu

cafeină, fiind prins în fragrant delict, când îi vindea denunțătorului L.G.

două doze.

Inculpatul a fost trimis în

judecată, iar prin sentința penală nr. 812 din 15 iunie 2004 a Tribunalului București,

secția a II-a penală, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea

143/2000, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. În context, temeiurile

arestării, menționează instanța, au fost corect reținute și ele se mențin având

în vedere că ulterior arestării, în cursul urmăririi penale și a cercetării

judecătorești, au fost administrate probe ce au determinat condamnarea

inculpatului pentru comiterea infracțiunii arătate.

Totodată instanța, a apreciat în mod

just că „chiar dacă aceasta soluție nu înlătură prezumția de nevinovăție vizând

și modul concret de săvârșire a faptei”, se impune menținerea măsurii arestării

preventive.

În termen legal, inculpatul a

declarat recurs, iar apărătorul din oficiu a arătat că nu se mai justifică

menținerea arestării preventive, urmare faptului că recurentul nu este traficat

ci consumator de droguri.

Examinând recursul declarat, în

raport cu actele și lucrările dosarului, precum și a dispozițiilor legale în

vigoare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins.

În acest sens, instanța de control

judiciar investită cu judecarea apelului declarat de inculpat împotriva

sentinței penale nr. 812 prin care a fost condamnat, a constatat în mod corect

că temeiurile care au determinat arestarea, îi impun în continuare privarea de

libertate, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile cuprinse în art. 160

lit. b) alin. (3), coroborate cu art. 148 și art. 300

2

C. proc.

pen., cu atât mai mult cu cât a intervenit o hotărâre de condamnare, iar apelul

recurentului a fost respins prin decizia penală nr. 713 din 6 octombrie 2004, a

Curții de Apel București, secția I penală, menținându-se ca legală și temeinică

sentința penală nr. 812/2004.

În consecință, se va respinge

recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 21 septembrie 2004 a

Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 189 și

următoarele C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.F. împotriva încheierii din 21 septembrie 2004,

pronunțată în dosarul nr. 2565/2004 al Curții de Apel București, secția I

penală.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi

15 noiembrie 2004.