ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4282/2004

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 30 iulie 2004,

pronunțată în dosarul nr. 2565/2004, Curtea de Apel București, secția I penală,

a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpatului S.F.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut, în esență, că temeiurile care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat, impunându-se, în

continuare privarea de libertate.

Împotriva acestei hotărâri

inculpatul a declarat recurs care a solicitat judecarea sa în stare de

libertate.

Recursul nu este fondat.

Așa cum rezultă din actele aflate în

dosar, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de

droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

fiind reținut pe timp de 24 de ore în baza ordonanței din 2 decembrie 2003 și

arestat preventiv pe o durată de 29 de zile în baza mandatului nr. 215 din 3

decembrie 2003 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Ulterior, măsura arestării a fost

menținută pe baza condamnării pronunțate de o instanță competentă, respectiv

prin sentința penală nr. 812 din 15 iunie 2004, sentință prin care inculpatul a

fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, în temeiul art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen.

Potrivit art. 300

2

,

raportat la art. 160

1

alin. (3) C. proc. pen., în cursul judecății,

instanța verificând legalitatea arestării când constată că temeiurile care au

determinat luarea măsurii subzistă și impun, în continuare, privarea de

libertate, dispune menținerea stării de arest.

Instanța s-a pronunțat conform

textelor de lege mai sus arătate și chiar dacă sentința penală prin care

inculpatul a fost condamnat nu a rămas definitivă, menținerea arestării

preventive este justificată întrucât pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este mai mare de 4 ani închisoare și

există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol social concret

pentru ordinea publică.

În consecință recursul formulat nu

este fondat și în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

fi respins.

Conform art. 192 alin. (2) din

același cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat,

onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.F. împotriva încheierii pronunțată la 30 iulie 2004 de

Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 2565/2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 august 2004.