ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1105/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 7 februarie 2006

a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie,

pronunțată în dosarul nr. 2035/2/2005, s-a dispus menținerea stării de arest a

inculpatului A.E.O. în temeiul art. 300

2

C. proc. pen., combinat cu art.

160

b

alin. (1) și (3) din același cod.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a

reținut că, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a

inculpatului A.E.O., s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării

acestei măsurii subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a

acestuia.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal, inculpatul a declarat recurs, solicitând judecarea în stare de

libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs

invocate, cât și din oficiu cauza potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C.

proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 160

b

alin.

(1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice, periodic, legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Totodată, conform alin. (3) al

aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din

încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte apreciază că, în raport

de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii

faptei și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin

săvârșirea unei infracțiuni deosebit de gravă (trafic de droguri de mare risc),

lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea

publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna

desfășurare a actului de justiție.

Pe de altă parte, asemenea fapte

neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și

ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Faptul că a fost pronunțată o hotărâre

de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea

libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii precum și în prevederile

art. 5 din C.E.A.D.O.L.F.

Toate aceste aspecte justifică

dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive, astfel

că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul A.E.O.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.E.O. împotriva încheierii din 7 februarie 2006 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie,

pronunțată în dosarul nr. 2035/ 2/2005.

Obligă inculpatul la plata sumei de

120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 februarie 2006.