ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2640/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 28 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 1415/2/2006, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului P.D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 208 – art. 209 lit. g) C. pen. și de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În motivarea acestei încheieri s-a arătat că, în raport de probele administrate, de complexitatea cauzei și de gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor deduse judecății, durata arestării preventive este rezonabilă și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru greșita menținere a măsurii arestării preventive, întrucât în cauză, nu mai subzistă motivele pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri și a solicitat revocarea acesteia. Recursul este nefondat. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate dispune menținerea acestei măsuri. În cauză, verificând actele și lucrările de la dosar, se constată că temeiul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive îl constituie prevederile art. 148 lit. h) C. proc.

pen., astfel cum rezultă din mandatul de arestare preventivă nr. 17 din 29 aprilie 2005. Analizând recursul declarat de inculpat raportat la cele arătate se constată că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive nu a dispărut, mai mult chiar în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin care s-a reținut vinovăția acestuia pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată. Față de această situație, urmează a se constata că, în cauză, nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință, nu există temeiuri care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, de la data arestării preventive și până în prezent nu au apărut elemente noi care să justifice această cerere.

În consecință, pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva încheierii din 28 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 1415/2/2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 aprilie 2006.