ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4721/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 10 iulie 2006,

pronunțată în dosarul nr. 5826/2/2006, Curtea de Apel București, secția I

penală, în temeiul art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a dispus

menținerea stării de arest a inculpatului P.O., trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În motivarea acestei încheieri s-a

arătat în esență că, întrucât măsura arestării preventive a inculpatului a fost

luată cu respectarea dispozițiilor legale, că în cauză există indicii și probe

care justifică presupunerea că faptele au fost comise de inculpat, iar lăsarea

în libertate a acestuia ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică dat

fiind natura și gravitatea faptei comise, urmarea produsă, antecedentele și

celelalte circumstanțe personale ale inculpatului, se impune menținerea

arestării preventive, în condițiile legii.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul, care a criticat hotărârea pentru nelegalitate și

netemeinicie sub aspectul greșitei mențineri a arestării preventive, întrucât

în cauză, în opinia sa, nu mai subzistă motive pentru care s-a dispus luarea

acestei măsuri, solicitând revocarea acesteia.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri.

În cauză, verificând actele și

lucrările de la dosar, respectiv mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul

București, secția a II-a penală, se constată că temeiul juridic pentru care s-a

dispus luarea măsurii arestării preventive îl constituie prevederile art. 148 lit.

h) C. proc. pen., respectiv că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea

reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani și lăsarea sa în

libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Analizând recursul declarat de

inculpat raportat la cele mai sus arătate, se constată că temeiul care a stat

la baza luării măsurii arestării preventive nu a dispărut, mai mult chiar, în

cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin care s-a

reținut vinovăția acestuia pentru faptele pentru care a fost trimis în

judecată, cauza aflându-se în prezent la instanța de apel.

Așa fiind, urmează a se constata că

în cauză, nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea măsurii

arestării preventive și că, pe cale de consecință, nu există temeiuri care să

ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, de la data arestării

și până în prezent nu au apărut elemente noi care să justifice această cerere.

În consecință, pentru considerentele

arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul P.O. este

nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. l1 lit.

b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.O. împotriva încheierii de ședință din data de 10

iulie 2006 Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr.

5826/2/2006.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

august 2006.