ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1579/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 05 martie 2004,

pronunțată în dosar nr. 588/2004, Curtea de Apel București, secția I penală, în

temeiul art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a dispus menținerea

stării de arest a inculpatului B.A., trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 C. pen.

În motivarea acestei încheieri s-a

arătat că analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive față de inculpat s-a constatat că acestea subzistă în

prezent și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

În plus s-a avut în vedere

împrejurarea că din probele administrate până în prezent, în cauză sunt indicii

temeinice că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată,

iar circumstanțele reale și personale ale inculpatului impun menținerea măsurii

preventive dispuse.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul, pe care a criticat-o pentru greșita menținere, în

opinia sa, a măsurii arestării preventive, întrucât în cauză nu mai subzistă

motivele pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri, solicitând revocarea

acesteia.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri.

În cauză, verificând actele și

lucrările de la dosar, respectiv mandatul de arestare preventivă emis în cauză,

se constată că temeiul juridic pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării

preventive îl constituie prevederile art. 148 lit. f) și h) C. proc. pen.,

respectiv starea de recidivă a inculpatului și faptul că pedeapsa prevăzută de

lege pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată este mai mare de 4 ani

și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret

pentru ordinea publică.

Analizând recursul declarat de

inculpat raportat la cele mai sus arătate, se constată că temeiurile care au

stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au dispărut, mai mult

chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin

care s-a reținut vinovăția acestuia pentru faptele imputate, cauza aflându-se

în prezent la instanța de apel.

Față de această situație urmează a

se constata că în cauză nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea

măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință nu există temeiuri

care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, de la data

arestării și până în prezent nu au apărut elemente noi care să justifice

această cerere.

În consecință, pentru considerentele

arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat

și va fi respins ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.A. împotriva încheierii din 5 martie 2004 a Curții de

Apel București, secția I penală, pronunțată în dosar nr. 588/2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 martie 2004.