ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1579/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1579/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 05 martie 2004, pronunțată în dosar nr. 588/2004, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a dispus menținerea stării de arest a inculpatului B.A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 C. pen. În motivarea acestei încheieri s-a arătat că analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat s-a constatat că acestea subzistă în prezent și impun în continuare privarea de libertate a acestuia. În plus s-a avut în vedere împrejurarea că din probele administrate până în prezent, în cauză sunt indicii temeinice că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată, iar circumstanțele reale și personale ale inculpatului impun menținerea măsurii preventive dispuse.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, pe care a criticat-o pentru greșita menținere, în opinia sa, a măsurii arestării preventive, întrucât în cauză nu mai subzistă motivele pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri, solicitând revocarea acesteia. Recursul este nefondat. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri. În cauză, verificând actele și lucrările de la dosar, respectiv mandatul de arestare preventivă emis în cauză, se constată că temeiul juridic pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive îl constituie prevederile art. 148 lit. f) și h) C. proc.
pen., respectiv starea de recidivă a inculpatului și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Analizând recursul declarat de inculpat raportat la cele mai sus arătate, se constată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au dispărut, mai mult chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin care s-a reținut vinovăția acestuia pentru faptele imputate, cauza aflându-se în prezent la instanța de apel.
Față de această situație urmează a se constata că în cauză nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință nu există temeiuri care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, de la data arestării și până în prezent nu au apărut elemente noi care să justifice această cerere. În consecință, pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva încheierii din 5 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosar nr. 588/2004. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.