ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2161/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 31 martie 2004,

pronunțată în dosarul nr. 960/2004 Curtea de Apel București, secția I penală,

în temeiul art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a dispus menținerea

stării de arest a inculpatului I.V.R.M., trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii, prevăzută de art. 26, raportat la art. 20 și art. 211 alin. (1) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

În motivarea acestei încheieri s-a

arătat că în urma analizei temeiurilor, care au fost avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive a inculpatului instanța apreciază că aceste

temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a

inculpatului.

În plus se constată că din probele

administrate până în prezent în cauză rezultă indicii temeinice că inculpatul a

săvârșit fapta, pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul, pe care a criticat-o, cu privire la greșita

menținere a măsurii arestării preventive, întrucât în cauză, în opinia sa, nu

mai subzistă motivele pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri, astfel că

solicită revocarea acesteia.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri.

În cauză verificând actele și

lucrările de la dosar, respectiv mandatul de arestare preventivă se constată că

temeiul juridic pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, îl

constituie prevederile art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa

închisorii pentru fapta de care a fost învinuit inculpatul este mai mare de 4

ani și lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Analizând recursul declarat de

inculpat raportat la cele mai sus arătate, se constată că temeiurile care au

stat la baza luării măsurii arestării preventive nu a dispărut, mai mult chiar,

în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin care s-a

reținut vinovăția acestuia, pentru faptele pentru care a fost trimis în

judecată, cauza aflându-se în prezent la instanța de apel.

Față de această situație, urmează a

se constata că în cauză, nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea

măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință, nu există temeiuri

care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, de la data

arestării și până în prezent nu au apărut elemente noi, care să justifice

această cerere.

În consecință, pentru considerentele

arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat,

astfel că va fi respins ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.V.R.M., împotriva încheierii din 31 martie 2004 a

Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosar nr. 960/2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 aprilie 2004.