ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4831/2006

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin încheierea din 21 iulie 2006,

pronunțată în dosarul nr. 7306/2/2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a menținut starea de arest preventiv a

inculpaților C.R., I.C.M. și B.L., dispunând amânarea cauzei la 18 august 2006.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul

B.L. a declarat recurs, argumentând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere

la luarea măsurii preventive și a solicitat casarea încheierii și revocarea

măsurii arestării preventive.

Recursul este nefondat, pentru motivele

ce urmează:

Potrivit art. 300

2

C.

proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată

este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

.

Conform art. 160

b

alin. (3)

din același cod, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

Potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F.,

referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de

libertate, inculpatul B.L. a fost arestat în vederea aducerii sale în fața

autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a

săvârșit infracțiuni [(lit. c)].

Ulterior, măsura arestării a fost

menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct.

1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpatului la

pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 105

din 25 mai 2006 a Tribunalului Călărași).

Chiar dacă sentința nu a rămas,

încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului B.L. este

justificată, acesta fiind trimis în judecată și condamnat în primă instanță pentru

infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare

și pentru care există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică [(infracțiuni prevăzute de art. 189 alin.

(1) și (2) C. pen., și de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen.)].

Constatând că sunt întrunite atât

cerințele art. 300

2

C. proc. pen., raportate la art. 160

b

alin. (1) și (3) din același cod, cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și

c) din C.A.D.O.L.F., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpat, încheierea atacată fiind legală și justificată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în sumă de 100 RON, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.L. împotriva încheierii din 21 iulie 2006 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 7306/2/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 august 2006.