ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4831/2006

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 21 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 7306/2/2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a menținut starea de arest preventiv a inculpaților C.R., I.C.M. și B.L., dispunând amânarea cauzei la 18 august 2006. Împotriva acestei încheieri, inculpatul B.L. a declarat recurs, argumentând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive și a solicitat casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive. Recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează: Potrivit art. 300 2 C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Conform art. 160 b alin. (3) din același cod, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul B.L.

a fost arestat în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit infracțiuni [(lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpatului la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 105 din 25 mai 2006 a Tribunalului Călărași). Chiar dacă sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului B.L.

este justificată, acesta fiind trimis în judecată și condamnat în primă instanță pentru infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și pentru care există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică [(infracțiuni prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., și de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.)]. Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 2 C. proc. pen., raportate la art. 160 b alin. (1) și (3) din același cod, cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, încheierea atacată fiind legală și justificată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.L. împotriva încheierii din 21 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 7306/2/2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 august 2006.