ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1036/2007

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 februarie

2007, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, în temeiul art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a

dispus menținerea stării de arest a inculpatului M.I.C., trimis în judecată

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art.

175 lit. i) C. pen.

În motivarea încheierii s-a

arătat că, întrucât măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu

respectarea dispozițiilor art. 148 C. proc. pen. și că temeiurile avute în vedere

la luarea măsurii impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, se

impune menținerea măsurii în condițiile legii.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs inculpatul, pe care a criticat-o pentru greșita menținere a

măsurii arestării preventive, întrucât, în opinia sa, nu mai subzistă motivele

pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri, solicitând revocarea arestării

preventive.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea acestei

măsuri.

În cauză, verificând actele

și lucrările de la dosar, respectiv mandatul de arestare preventivă emis de

Tribunalul București, secția a II-a penală, se constată că temeiul juridic

pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive îl constituie

prevederile art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen., respectiv sunt date

suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin

influențarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor

materiale de probă sau prin alte asemenea fapte și de asemenea, că a comis o

infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

Analizând recursul declarat

de inculpat raportat la cele mai sus arătate, se constată că cel puțin unul

dintre temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, și

anume, cel prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., nu a dispărut, mai mult

chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin

care s-a reținut vinovăția acestuia pentru faptele pentru care a fost trimis în

judecată, cauza aflându-se în prezent la instanța de apel.

Așa fiind, urmează a se

constata că în cauză, nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea

măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință, nu există temeiuri

care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, de la data

arestării și până în prezent nu au apărut elemente noi care să justifice

această cerere.

În consecință, pentru

considerentele arătate urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul

M.I.C. este nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.I.C. împotriva încheierii din 16 februarie

2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 25046/3/2006.

Obligă recurentul inculpat

să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 februarie 2007.