ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1036/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 16 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a dispus menținerea stării de arest a inculpatului M.I.C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. În motivarea încheierii s-a arătat că, întrucât măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor art. 148 C. proc. pen. și că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, se impune menținerea măsurii în condițiile legii.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, pe care a criticat-o pentru greșita menținere a măsurii arestării preventive, întrucât, în opinia sa, nu mai subzistă motivele pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri, solicitând revocarea arestării preventive. Recursul este nefondat. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri. În cauză, verificând actele și lucrările de la dosar, respectiv mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, se constată că temeiul juridic pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive îl constituie prevederile art. 148 lit. d) și h) C. proc.

pen., respectiv sunt date suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de probă sau prin alte asemenea fapte și de asemenea, că a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Analizând recursul declarat de inculpat raportat la cele mai sus arătate, se constată că cel puțin unul dintre temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, și anume, cel prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., nu a dispărut, mai mult chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin care s-a reținut vinovăția acestuia pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, cauza aflându-se în prezent la instanța de apel.

Așa fiind, urmează a se constata că în cauză, nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință, nu există temeiuri care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, de la data arestării și până în prezent nu au apărut elemente noi care să justifice această cerere. În consecință, pentru considerentele arătate urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul M.I.C. este nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.C. împotriva încheierii din 16 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 25046/3/2006. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2007.