ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2987/2007

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 31/A/2007,

din 22 mai 2007, pronunțată în dosarul nr. 1877/35/2006 al Curții de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus, printre altele, în

temeiul art. 300

2

, combinat cu art. 160

b

alin. (1) și (3)

C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului M.A.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel București a reținut că, verificând legalitatea și temeinicia

arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat

la baza luării acestei măsuri subzistă, impunându-se în continuare privarea de

libertate a acestuia.

Împotriva acestei măsuri, în

termen legal, inculpatul a declarat recurs, solicitând, prin apărătorul

desemnat din oficiu judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu mai

prezintă pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este

nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 160

b

C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Totodată, conform alin. (3)

al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă

din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte apreciază că în

raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările

comiterii faptei și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin

săvârșirea infracțiunii, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol

social pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de insecuritate și

neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție.

Pe de altă parte, asemenea

fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul

infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea

legii.

Împrejurarea că a fost

pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu atenuează prezumția de

nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii

precum și în prevederile art. 5 din C.E.A.D.O.L.F.

Toate aceste aspecte

justifică pe deplin dispoziția instanței de apel de a menține arestarea

preventivă a inculpatului, astfel că Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul M.A.

Potrivit dispozițiilor art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii nr. 31/ 1A din 22 mai

2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 1877/35/2006.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 iunie 2007.