ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2987/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 31/A/2007, din 22 mai 2007, pronunțată în dosarul nr. 1877/35/2006 al Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 300 2 , combinat cu art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului M.A. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia. Împotriva acestei măsuri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, solicitând, prin apărătorul desemnat din oficiu judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 160 b C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Totodată, conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”. În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte apreciază că în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea infracțiunii, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție. Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Împrejurarea că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu atenuează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii precum și în prevederile art. 5 din C.E.A.D.O.L.F.

Toate aceste aspecte justifică pe deplin dispoziția instanței de apel de a menține arestarea preventivă a inculpatului, astfel că Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii nr. 31/ 1A din 22 mai 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1877/35/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2007.