ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1710/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 martie 2007, pronunțată în dosarul nr. 10559/54/2006 (nr. vechi 460/MF/2006), Curtea de Apel Craiova, secția minori și familie, în temeiul art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a dispus menținerea stării de arest a inculpatului F.F., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) și, respectiv, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. În motivarea acestei încheieri s-a arătat că se impune menținerea măsurii arestării preventive, întrucât aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, că subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă și că nu au intervenit elemente noi de la data când a fost menținută ultima dată măsura arestului preventiv, care să impună punerea în libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru greșita menținere a măsurii preventive, întrucât în cauză, în opinia sa nu mai subzistă motivele pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri, solicitând revocarea acesteia. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri. În cauză, verificând actele și lucrările de la dosar, se constată că temeiul juridic pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive îl constituie prevederile art. 148 lit. h) C. proc.

pen., respectiv, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este mai mare de 4 ani închisoare și lăsarea în libertate a inculpatului, care nu este la primul contact cu legea penală prezintă în continuare, pericol concret pentru ordinea publică având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina acestuia. Analizând recursul declarat de inculpat raportat la cele reținute, se constată că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive și anume, cel prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., nu a dispărut, mai mult chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin care s-a reținut vinovăția acestuia pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, cauza aflându-se în prezent la instanța de apel.

Așa fiind, urmează a se constata că în cauză nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință nu există temeiuri care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, de la data arestării și până în prezent nu au apărut elemente noi care să justifice această cerere. Pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385 15 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.F. împotriva încheierii din 14 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 10559/54/2006 (nr. vechi 460/MF/2006). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2007.