ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4722/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 10 iulie 2006,

pronunțată în dosarul nr. 38198/3/2005 (nr. vechi:1359/2006), Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pe rol

aflându-se apelul declarat inculpatul K.T.A. s-a dispus menținerea stării de

arest a inculpatului în temeiul art. 300

2

C. proc. pen., combinat cu

art. 160

b

alin. (1) și (3) din același cod.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a

reținut că, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a

inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei

măsurii subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal, inculpatul K.T.A. a declarat recurs, solicitând judecarea în

stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs

invocate, cât și din oficiu cauza potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C.

proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 160

b

alin.

(1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice, periodic, legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Totodată, conform alin. (3) al

aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din

încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte apreciază că, în raport

de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii

faptei și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin

săvârșirea unei infracțiuni deosebit de gravă (trafic de droguri), lăsarea în

libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică,

prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare

a actului de justiție.

Faptul că a fost pronunțată o hotărâre

de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea

libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii precum și în

prevederile art. 5 din C.E.A.D.O.L.F.

Toate aceste aspecte justifică

dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive, astfel

că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul K.T.A.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul K.T.A. împotriva încheierii de ședință din data de 10

iulie 2006 Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 38198/3/2005 (nr. vechi 1359/2006).

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

august 2006.