ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4722/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 10 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 38198/3/2005 (nr. vechi:1359/2006), Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pe rol aflându-se apelul declarat inculpatul K.T.A. s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., combinat cu art. 160 b alin. (1) și (3) din același cod. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a reținut că, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsurii subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul K.T.A. a declarat recurs, solicitând judecarea în stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice, periodic, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Totodată, conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea unei infracțiuni deosebit de gravă (trafic de droguri), lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție.

Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii precum și în prevederile art. 5 din C.E.A.D.O.L.F. Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.T.A. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.T.A. împotriva încheierii de ședință din data de 10 iulie 2006 Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 38198/3/2005 (nr. vechi 1359/2006). Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 august 2006.