ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5690/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 septembrie

2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 3199/2/2006,

din 13 septembrie 2006 s-a dispus, printre altele, în baza art. 300

2

,

combinat cu art. 160 C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului P.F.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel București a reținut că, verificând legalitatea și temeinicia

arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat

la baza luării acestei măsuri subzistă, impunându-se în continuare privarea de

libertate a acestuia.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, inculpatul P.F. a declarat recurs, solicitând judecarea sa în

stare de libertate, întrucât a avut o atitudine sinceră, are doi copii în

întreținere și nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza potrivit art. 385

9

,

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este

nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 160

b

C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Totodată, conform alin. (3)

al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.”

În cauză, așa cum rezultă

din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesul penală și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte apreciază că în

raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările

comiterii faptelor și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat

prin săvârșirea infracțiunii, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol

social pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de insecuritate și

neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție.

Pe de altă parte, asemenea

fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul

infracțional și ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea

legii.

Împrejurarea că a fost

pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu atenuează prezumția de

nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii

precum și în prevederile art. 5 din C.E.A.D.O.L.F.

Toate aceste aspecte

justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării

preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

,

alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.F.

În baza art. 192, alin. (2) C.

proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva încheierii din 13 septembrie 2006

a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3199/2/2006.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 octombrie 2006.