ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5690/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 septembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 3199/2/2006, din 13 septembrie 2006 s-a dispus, printre altele, în baza art. 300 2 , combinat cu art. 160 C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului P.F. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul P.F. a declarat recurs, solicitând judecarea sa în stare de libertate, întrucât a avut o atitudine sinceră, are doi copii în întreținere și nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza potrivit art. 385 9 , alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 160 b C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Totodată, conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.” În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesul penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte apreciază că în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea infracțiunii, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție. Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Împrejurarea că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu atenuează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii precum și în prevederile art. 5 din C.E.A.D.O.L.F.

Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 , alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F. În baza art. 192, alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva încheierii din 13 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3199/2/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2006.