ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7353/2006

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 7 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 2130/89/2006, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului R.I., în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b și 160 e alin. (2) C. proc. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat și nici nu s-au modificat, raportat la soluția de condamnare nedefinitivă și la durata rezonabilă a procedurilor penale deschise împotriva inculpatului. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs prin care a solicitat judecarea sa în stare de libertate.

Recursul nu este fondat. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b din același cod. Prin încheierea atacată instanța de apel constatând că dispozițiile art. 160 b alin. (3) sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) C. pen., iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive. Potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F., inculpatul a fost inițial arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente existând motive temeinice de a bănui că a comis o infracțiune.

Ulterior, măsura arestării a fost menținută în baza unei condamnări de un tribunal competent, în speță Tribunalul Vaslui, care l-a condamnat pe inculpat, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Chiar dacă sentința pronunțată nu a rămas definitivă, mențiunea arestării preventive este justificată, inculpatul fiind trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Constatând că sunt îndeplinite atât cerințele art. 300 2 și ale at.160 b alin. (3) C. proc. pen., precum și ale art. 5 pct. 1 lit. a) și c din C.E.D.O., recursul declarat de inculpat va fi respins.

ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva încheierii din 7 decembrie 2006 a Curții de Apel Iași, Secția pentru Minori și Familie pronunțată în dosarul nr. 2130/89/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 decembrie 2006.