ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7353/2006

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 7 decembrie

2006, pronunțată în dosarul nr. 2130/89/2006, a fost menținută starea de arest

preventiv a inculpatului R.I., în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

și 160

e

alin. (2) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă nu au încetat și nici nu s-au modificat, raportat la

soluția de condamnare nedefinitivă și la durata rezonabilă a procedurilor

penale deschise împotriva inculpatului.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal, inculpatul a declarat recurs prin care a solicitat judecarea sa

în stare de libertate.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 300

2

C.

proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată

este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

din același cod.

Prin încheierea atacată instanța de

apel constatând că dispozițiile art. 160

b

alin. (3) sunt aplicabile

în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) C. pen., iar

lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, a dispus

menținerea arestării preventive.

Potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F.,

inculpatul a fost inițial arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților

judiciare competente existând motive temeinice de a bănui că a comis o

infracțiune.

Ulterior, măsura arestării a fost

menținută în baza unei condamnări de un tribunal competent, în speță Tribunalul

Vaslui, care l-a condamnat pe inculpat, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Chiar dacă sentința pronunțată nu a

rămas definitivă, mențiunea arestării preventive este justificată, inculpatul

fiind trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care legea prevede o

pedeapsă mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Constatând că sunt îndeplinite atât

cerințele art. 300

2

și ale at.160

b

alin. (3) C. proc.

pen., precum și ale art. 5 pct. 1 lit. a) și c din C.E.D.O., recursul declarat

de inculpat va fi respins. ca nefondat, în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) din

același cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva

încheierii din 7 decembrie 2006 a Curții de Apel Iași, Secția pentru Minori și

Familie pronunțată în dosarul nr. 2130/89/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 decembrie 2006.