ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1174/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1174 din 22 februarie 2006 Prin încheierea din 15 decembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 3771/2005, Curtea de Apel București, secția I penală, având pe rol soluționarea apelurilor declarate de inculpații L.G., G.M. și C.C.A. împotriva sentinței penale nr. 1323 din 20 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a dispus, printre altele, respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.C. și a menținut starea de arest a inculpatului mai sus-menționat, alături de coinculpații L.G. și G.M. Prin încheierea din aceeași dată s-a reținut că apărătorul apelantului inculpat C.C.A. a solicitat în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc.

pen., revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, apreciind că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri. Curtea de Apel București, secția I penală, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 C. proc. pen., a respins solicitarea apărării inculpatului apelant C.C.A. și de asemenea, în baza art. 300 2 C. proc. pen., verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive a celor trei apelanți L.G., G.M.

și C.C.A., a menținut măsura arestării preventive dispusă față de aceștia deoarece a constatat că subzistă temeiurile care au stat la baza arestării inițiale a inculpaților și a conchis că în speță se impune în continuare privarea de libertate a acestora, în raport de natura și gravitatea infracțiunii reținută în sarcina inculpaților, de modalitatea de săvârșire a acesteia, întrucât lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Împotriva încheierii din 15 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în termen legal, a declarat recurs numai inculpatul C.C.A., care prin intermediul apărătorului său a reiterat solicitările formulate în fața instanței de apel.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente: Prin rechizitoriul nr. 1544/D/2005 din 9 mai 2005 a D.I.I.C.O.T. au fost trimiși în stare de arest preventiv inculpații L.G., G.M. și C.C.A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 1323 din 20 octombrie 2005, a schimbat încadrarea juridică dată faptei din rechizitoriu în privința inculpatului C.C.A., prin reținerea dispozițiilor art. 16 din Legea 143/2000 și în temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și art. 37 lit. b) C. pen.

și art. 74 lit. c) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la 4 ani închisoare dispunând menținerea stării de arest preventiv a acestuia. Împotriva sus-menționatei sentințe au declarat în termenul legal apel toți inculpații, cauza înregistrându-se pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. 3771/2005. La termenul din 15 decembrie 2005, instanța de control judiciar, printre altele, verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive a acestor inculpați a menținut starea lor de arest, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de inculpatul C.C.A. Verificând actele și lucrările de la dosar, respectiv mandatul de arestare preventivă emis în cauză pe numele inculpatului C.C.A.

se constată că temeiul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, îl constituie prevederile art. 148 alin. (1) lit. b) și h) C. proc. pen., infracțiunea fiind flagrantă, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă este mai mare de 4 ani și existau probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol social pentru ordinea publică. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri.

În speță, analizând recursul declarat de inculpat raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive nu a dispărut, mai mult chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin care s-a reținut vinovăția acestuia pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată, cauza aflându-se în prezent la instanța de apel astfel încât nu se impune în continuare privarea inculpatului de libertate. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.