ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1174/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

1174 din 22 februarie 2006

Prin încheierea din 15 decembrie

2005 pronunțată în dosarul nr. 3771/2005, Curtea de Apel București, secția I penală,

având pe rol soluționarea apelurilor declarate de inculpații L.G., G.M. și C.C.A.

împotriva sentinței penale nr. 1323 din 20 octombrie 2005 pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, a dispus, printre altele, respingerea

cererii de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.C.

și a menținut starea de arest a inculpatului mai sus-menționat, alături de

coinculpații L.G. și G.M.

Prin încheierea din aceeași dată s-a

reținut că apărătorul apelantului inculpat C.C.A. a solicitat în temeiul art. 139

alin. (1) C. proc. pen., revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea

acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, apreciind că

s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.

Curtea de Apel București, secția I penală,

apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 C. proc. pen.,

a respins solicitarea apărării inculpatului apelant C.C.A. și de asemenea, în

baza art. 300

2

C. proc. pen., verificând din oficiu legalitatea și

temeinicia arestării preventive a celor trei apelanți L.G., G.M. și C.C.A., a

menținut măsura arestării preventive dispusă față de aceștia deoarece a

constatat că subzistă temeiurile care au stat la baza arestării inițiale a

inculpaților și a conchis că în speță se impune în continuare privarea de

libertate a acestora, în raport de natura și gravitatea infracțiunii reținută

în sarcina inculpaților, de modalitatea de săvârșire a acesteia, întrucât

lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva încheierii din 15

decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în

termen legal, a declarat recurs numai inculpatul C.C.A., care prin intermediul

apărătorului său a reiterat solicitările formulate în fața instanței de apel.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin.

(1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat

pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul nr. 1544/D/2005

din 9 mai 2005 a D.I.I.C.O.T. au fost trimiși în stare de arest preventiv

inculpații L.G., G.M. și C.C.A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri

de mare risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Tribunalul București, secția I

penală, prin sentința penală nr. 1323 din 20 octombrie 2005, a schimbat

încadrarea juridică dată faptei din rechizitoriu în privința inculpatului C.C.A.,

prin reținerea dispozițiilor art. 16 din Legea 143/2000 și în temeiul art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și art.

37 lit. b) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., l-a

condamnat la 4 ani închisoare dispunând menținerea stării de arest preventiv a

acestuia.

Împotriva sus-menționatei sentințe

au declarat în termenul legal apel toți inculpații, cauza înregistrându-se pe

rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. 3771/2005.

La termenul din 15 decembrie 2005,

instanța de control judiciar, printre altele, verificând din oficiu legalitatea

și temeinicia arestării preventive a acestor inculpați a menținut starea lor de

arest, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de inculpatul

C.C.A.

Verificând actele și lucrările de la

dosar, respectiv mandatul de arestare preventivă emis în cauză pe numele

inculpatului C.C.A. se constată că temeiul pentru care s-a dispus luarea

măsurii arestării preventive, îl constituie prevederile art. 148 alin. (1) lit.

b) și h) C. proc. pen., infracțiunea fiind flagrantă, iar pedeapsa prevăzută de

lege pentru această faptă este mai mare de 4 ani și existau probe certe că

lăsarea sa în libertate prezintă pericol social pentru ordinea publică.

Potrivit art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea, impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri.

În speță, analizând recursul

declarat de inculpat raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că temeiul

care a stat la baza luării măsurii arestării preventive nu a dispărut, mai mult

chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin

care s-a reținut vinovăția acestuia pentru fapta pentru care a fost trimis în

judecată, cauza aflându-se în prezent la instanța de apel astfel încât nu se

impune în continuare privarea inculpatului de libertate.

În consecință, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

a respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., l-a obligat pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.