ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6880/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6880/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 31
octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 5940/3/2003, Curtea de Apel București,
secția I penală, a respins, ca nefondate, cererile formulate de inculpații L.G.
și S.C., privind revocarea măsurii arestării preventive.
Verificând potrivit art. 300
2
,
160
b
C. proc. pen., în cursul judecății, legalitatea și temeinicia
măsurii preventive, instanța de apel, a menținut starea de arest a
inculpaților.
În motivarea hotărârii, s-a
arătat că apărările inculpaților în sensul că sunt arestați de peste 3 ani, că pentru
unele din infracțiunile concurente, s-a schimbat încadrarea juridică a
faptelor, în infracțiuni pentru care regimul sancționator este mai puțin sever,
nu justifică revocarea măsurii arestării preventive conform art. 139 alin. (2) C.
proc. pen., câtă vreme cauza se află în faza procesuală a apelului, urmare
căilor intermediare de atac exercitate de parchet și inculpați.
Mai mult decât atât,
judecarea apelurilor a fost suspendată, urmare formulării de către inculpați a
excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (2) C. pen.,
așa încât aceștia nu pot invoca propriul comportament procesual în prelungirea
măsurii de arest preventiv.
Cât privește menținerea
arestării preventive, instanța de apel, a constatat îndeplinite cerințele
prevăzute de art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen., toate temeiurile avute în
vedere la luarea măsurii preventive subzistând.
Cumulativ cu această
condiție, este îndeplinită și cea a condiției pericolului pentru ordinea
publică care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, pericol
apreciat în raport de gravitatea și multitudinea faptelor pentru care au fost
condamnați la pedepse rezultante de 10 ani, respectiv 13 ani închisoare.
Împotriva încheierii,
inculpații au declarat recurs criticând hotărârea ca nelegală și netemeinică.
Perioada mare de timp scursă
de la data luării măsurii, faptul că pentru parte din infracțiunile concurente
cu judecarea cărora instanța a fost investită, s-a dispus achitarea, cât și
împrejurarea că în aceeași cauză, alți inculpați sunt cercetați în stare de
libertate, sunt motive apreciate de inculpați de natură să justifice înlocuirea
măsurii preventive.
Examinând criticile formulate
de inculpați, Înalta Curte constată nefondate recursurile, pentru
considerentele ce urmează:
Inculpații au fost
condamnați de Tribunalul București, prin sentința penală nr. 1680 din 13
decembrie 2005, pentru săvârșirea în formă continuată și în concurs real a unor
infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și
uz de fals.
În esență, se reține că, în
perioada 1999 – 2000, inculpatul S.C., de conivență cu alți inculpați și cu
complicitatea lui L.G. au obținut hotărâri judecătorești false având ca obiect
constatarea unor tranzacții imobiliare, sau a altui mod de dobândire a proprietății
asupra unor imobile, ce erau succesiv apoi înstrăinate prin acte aparent
legale, până la găsirea unui cumpărător de bună credință.
Soluționând recursurile
inculpaților cu respectarea dispozițiilor art. 385
6
alin. (1) și (3)
C. proc. pen., Înalta Curte constată că singura dispoziție din conținutul
încheierii atacate, care poate fi supusă controlului judiciar este cea privind
menținerea stării de arest preventiv a inculpaților.
Cât privește această
dispoziție instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor
procesual penale prevăzute de art. 300
2
și 160
b
care o
obligau la verificarea periodică a legalității și temeiniciei măsurii arestării
preventive.
Temeiurile care au
determinat arestarea inculpaților, respectiv dispozițiile art. 143, 148 lit. h)
C. proc. pen., devenit în prezent urmare modificărilor aduse de Legea nr. 356/2006
și O.U.G. nr. 60/2006, art. 148 lit. f) în mod just s-a constatat că se mențin.
Potrivit jurisprudenței C.E.D.O.,
aspectul privind caracterul rezonabil al perioadei de arestare preventivă
trebuie apreciat din perspectiva cauzei deduse judecății, a cărei complexitate
este evidentă, determinată de multitudinea actelor materiale ce intră în
compunerea infracțiunii continuate de înșelăciune cu consecințe deosebit de
grave reținută în sarcina inculpaților, de necesitatea unei cercetări
judecătorești complete cu respectarea principiilor fundamentale ce
caracterizează procesul penal, așa cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 287,
289 C. proc. pen.
La toate acestea se adaugă
și comportamentul procesual al inculpaților, care în exercitarea drepturilor
legale, au invocat excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții penale,
situație ce a generat suspendarea judecării apelurilor din luna mai 2006,
situație care nu poate fi imputată instanței drept motiv ce a dus la
prelungirea în timp a perioadei de arestare preventivă.
Și condiția pericolului
concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a
inculpaților este îndeplinită, având în vedere, natura infracțiunilor săvârșite
de inculpați, modalitatea în care a fost concepută activitatea infracțională
desfășurată în timp îndelungat, cu participarea mai multor inculpați, dar mai ales
consecințele juridice, produse prin întocmirea unor acte de natură să creeze
situații aparent legale, care nu mai pot fi înlăturate decât prin promovarea
unor acțiuni judecătorești de către persoanele interesate ale căror drepturi de
proprietate au fost încălcate.
Cum instanța a făcut o
corectă aplicare a dispozițiilor procesuale mai sus amintite, hotărârea va fi
menținută ca legală și temeinică.
Întrucât la examinarea din
oficiu nu se constată existența vreunui caz de casare, care să justifice
reformarea hotărârii, urmează ca recursurile inculpaților să fie respinse ca
nefondate, conform art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192
alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate,
recursurile declarate de recurenții inculpați L.G. și S.C. împotriva încheierii
de ședință din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală,
pronunțată în dosarul nr. 5940/3/2006.
Obligă recurentul inculpat S.C.
la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din
care din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurentul inculpat L.G.
la plata sumei de 260 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 23 noiembrie 2006.