ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6880/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6880/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 31

octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 5940/3/2003, Curtea de Apel București,

secția I penală, a respins, ca nefondate, cererile formulate de inculpații L.G.

și S.C., privind revocarea măsurii arestării preventive.

Verificând potrivit art. 300

2

,

160

b

C. proc. pen., în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

măsurii preventive, instanța de apel, a menținut starea de arest a

inculpaților.

În motivarea hotărârii, s-a

arătat că apărările inculpaților în sensul că sunt arestați de peste 3 ani, că pentru

unele din infracțiunile concurente, s-a schimbat încadrarea juridică a

faptelor, în infracțiuni pentru care regimul sancționator este mai puțin sever,

nu justifică revocarea măsurii arestării preventive conform art. 139 alin. (2) C.

proc. pen., câtă vreme cauza se află în faza procesuală a apelului, urmare

căilor intermediare de atac exercitate de parchet și inculpați.

Mai mult decât atât,

judecarea apelurilor a fost suspendată, urmare formulării de către inculpați a

excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (2) C. pen.,

așa încât aceștia nu pot invoca propriul comportament procesual în prelungirea

măsurii de arest preventiv.

Cât privește menținerea

arestării preventive, instanța de apel, a constatat îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen., toate temeiurile avute în

vedere la luarea măsurii preventive subzistând.

Cumulativ cu această

condiție, este îndeplinită și cea a condiției pericolului pentru ordinea

publică care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, pericol

apreciat în raport de gravitatea și multitudinea faptelor pentru care au fost

condamnați la pedepse rezultante de 10 ani, respectiv 13 ani închisoare.

Împotriva încheierii,

inculpații au declarat recurs criticând hotărârea ca nelegală și netemeinică.

Perioada mare de timp scursă

de la data luării măsurii, faptul că pentru parte din infracțiunile concurente

cu judecarea cărora instanța a fost investită, s-a dispus achitarea, cât și

împrejurarea că în aceeași cauză, alți inculpați sunt cercetați în stare de

libertate, sunt motive apreciate de inculpați de natură să justifice înlocuirea

măsurii preventive.

Examinând criticile formulate

de inculpați, Înalta Curte constată nefondate recursurile, pentru

considerentele ce urmează:

Inculpații au fost

condamnați de Tribunalul București, prin sentința penală nr. 1680 din 13

decembrie 2005, pentru săvârșirea în formă continuată și în concurs real a unor

infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și

uz de fals.

În esență, se reține că, în

perioada 1999 – 2000, inculpatul S.C., de conivență cu alți inculpați și cu

complicitatea lui L.G. au obținut hotărâri judecătorești false având ca obiect

constatarea unor tranzacții imobiliare, sau a altui mod de dobândire a proprietății

asupra unor imobile, ce erau succesiv apoi înstrăinate prin acte aparent

legale, până la găsirea unui cumpărător de bună credință.

Soluționând recursurile

inculpaților cu respectarea dispozițiilor art. 385

6

alin. (1) și (3)

C. proc. pen., Înalta Curte constată că singura dispoziție din conținutul

încheierii atacate, care poate fi supusă controlului judiciar este cea privind

menținerea stării de arest preventiv a inculpaților.

Cât privește această

dispoziție instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

procesual penale prevăzute de art. 300

2

și 160

b

care o

obligau la verificarea periodică a legalității și temeiniciei măsurii arestării

preventive.

Temeiurile care au

determinat arestarea inculpaților, respectiv dispozițiile art. 143, 148 lit. h)

C. proc. pen., devenit în prezent urmare modificărilor aduse de Legea nr. 356/2006

și O.U.G. nr. 60/2006, art. 148 lit. f) în mod just s-a constatat că se mențin.

Potrivit jurisprudenței C.E.D.O.,

aspectul privind caracterul rezonabil al perioadei de arestare preventivă

trebuie apreciat din perspectiva cauzei deduse judecății, a cărei complexitate

este evidentă, determinată de multitudinea actelor materiale ce intră în

compunerea infracțiunii continuate de înșelăciune cu consecințe deosebit de

grave reținută în sarcina inculpaților, de necesitatea unei cercetări

judecătorești complete cu respectarea principiilor fundamentale ce

caracterizează procesul penal, așa cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 287,

289 C. proc. pen.

La toate acestea se adaugă

și comportamentul procesual al inculpaților, care în exercitarea drepturilor

legale, au invocat excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții penale,

situație ce a generat suspendarea judecării apelurilor din luna mai 2006,

situație care nu poate fi imputată instanței drept motiv ce a dus la

prelungirea în timp a perioadei de arestare preventivă.

Și condiția pericolului

concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a

inculpaților este îndeplinită, având în vedere, natura infracțiunilor săvârșite

de inculpați, modalitatea în care a fost concepută activitatea infracțională

desfășurată în timp îndelungat, cu participarea mai multor inculpați, dar mai ales

consecințele juridice, produse prin întocmirea unor acte de natură să creeze

situații aparent legale, care nu mai pot fi înlăturate decât prin promovarea

unor acțiuni judecătorești de către persoanele interesate ale căror drepturi de

proprietate au fost încălcate.

Cum instanța a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor procesuale mai sus amintite, hotărârea va fi

menținută ca legală și temeinică.

Întrucât la examinarea din

oficiu nu se constată existența vreunui caz de casare, care să justifice

reformarea hotărârii, urmează ca recursurile inculpaților să fie respinse ca

nefondate, conform art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de recurenții inculpați L.G. și S.C. împotriva încheierii

de ședință din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în dosarul nr. 5940/3/2006.

Obligă recurentul inculpat S.C.

la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat L.G.

la plata sumei de 260 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 noiembrie 2006.