ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6326/2006

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin încheierea din data de 04 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 4323/36/2006, în baza art. art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului S.L.S. și punerea de îndată în libertate, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3/ UP din data de 08 august 2006, emis de Curtea de Apel București, secția I penală, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. În baza art. 145 C. proc. pen., cu referire la art. 145 1 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să nu părăsească țara pe timp de 30 de zile, începând cu data de 04 octombrie 2006.' În baza art. 145 alin. (I 1 ) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să respecte obligațiile prevăzute la lit. b), d), f), g) și h) C. proc. pen. În ceea ce o privește pe inculpata B.I.E., în baza art. 145 C. proc. pen., cu referire la art. 145 1 C. proc. pen. și la art. 159 C. proc. pen., s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara pe timp de 30 de zile, începând cu data de 05 octombrie 2006. În baza art. 145 alin. (I 1 ) C. proc. pen., inculpata a fost obligată să respecte obligațiile prevăzute la lit. b), d), f), g) și h) C. proc. pen. Față de ambii inculpați, s-a făcut aplicarea prevederilor din art. 145 alin. (2 1 ) C. proc. pen. În motivarea încheierii, instanța a reținut că măsura arestării preventive a inculpatului S.L.S.

a fost luată în baza cazurilor prevăzute de art. 148 lit. b) și h) C. proc. pen., temeiuri care nu mai subzistă în cauză. Astfel, cât privește temeiul prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., instanța a reținut că acesta nu mai subzistă ca urmare a modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006. Cât privește temeiul prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., s-a reținut că acesta subzistă parțial, doar în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege, nefîind îndeplinită și condiția cumulativă a pericolului social concret al inculpatului pentru ordinea publică. Referitor la inculpata B.I.E., instanța a reținut că se impune prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara în raport de natura infracțiunii comise, cât și de faptul că în cauză nu au intervenit elemente noi față de momentul luării acestei măsuri.

Împotriva acestei încheieri, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., Serviciul Teritorial Constanța, a declarat recurs invocând faptul că instanța de fond nu a făcut distincția între depistarea în flagrant a faptei și constatarea ei în procedura flagrantului, care își păstrează consecințele. Totodată, parchetul a apreciat că punerea în libertate a inculpatului este nelegală, întrucât din prevederile art. 160 b C. proc. pen., care face trimitere la prevederile art. 160 a alin. (2) C. proc. pen., rezultă că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus cu privire la o măsură preventivă nu este suspensiv de executare. Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate sub aspectul criticilor invocate, precum și din oficiu sub toate aspectele, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului nu este fondat pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.D.O. orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160 b . Potrivit art. 160 b alin. (2) C. proc. pen., dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Din examinarea actelor dosarului reiese că, în conformitate cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. inculpatul a fost inițial arestat în vederea aducerii lui în fața autorității judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune. Măsura arestării preventive a fost luată de judecător în condițiile art. 149 1 C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor și garanțiilor procesuale instituite pentru persoanele private de libertate, legalitatea și temeinicia acesteia fiind examinată de instanța de control judiciar. De asemenea, din examinarea actelor dosarului, reiese că arestarea preventivă a inculpatului s-a făcut în baza a două temeiuri ale art. 148 C. proc.

pen., respectiv lit. b) și h), așa cum acest text era reglementat anterior modificărilor aduse de Legea nr. 356/2006. Instanța învestită cu soluționarea propunerii procurorului a reținut că se impune arestarea preventivă a inculpatului fiind întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen., precum și cazurile prevăzute de art. 148 lit. b) și h) același cod. Astfel, s-a reținut că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, acesta a fost prins în flagrant, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este închisoarea mai mare de 4 ani, iar prin modalitatea de săvârșire a faptelor prezintă pericol pentru ordinea publică.

Instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei, efectuând controlul de legalitate și temeinicie a măsurii arestării preventive, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului nu mai subzistă, impunându-se revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Înalta Curte constată că, așa cum corect a reținut și instanța de fond, unul dintre temeiurile arestării preventive, respectiv cel prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., nu mai subzistă, fiind abrogat de Legea nr. 356/2006. Cât privește celălalt temei al arestării, prevăzut de art. 148 lit. h), devenit lit. f) după modificarea Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de lege.

Astfel, deși infracțiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, analiza actelor și lucrărilor de la dosar nu relevă existența unor probe certe care să facă dovada că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică, în lipsa unei definiții legale sau a unor criterii de determinare a acestuia, se apreciază în raport de unele criterii complementare cum ar fi: gravitatea infracțiunilor săvârșite, urmările acestora, persoana inculpaților, însă acestea nu legitimează, prin ele însele, în lipsa unor probe concrete care să facă dovada pericolului adus ordinii publice de starea de libertate a inculpatului, o lungă detenție preventivă.

În acest sens, instanța europeană a admis că, în cauze delicate și complexe, autoritățile naționale sunt îndreptățite să creadă că menținerea unui suspect în detenție este necesară pentru ca acesta să nu perturbe desfășurarea anchetei, cel puțin la începutul ei. Totuși, cu timpul, numai imperativele urmăririi penale nu mai justifică detenția celui în cauză pentru că, în mod normal, riscurile inițiale ale perturbării ei se atenuează, pe măsura efectuării investigațiilor necesare, a obținerii mărturiilor și a efectuării verificărilor. Totodată, instanța europeană a decis că, atunci când un acuzat este menținut, în mod rezonabil, în detenție provizorie urmare a invocării interesului apărării ordinii publice, se pot încălca dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenție, dacă, din orice motive invocate, procedura de urmărire se prelungește o perioadă considerabilă de timp.

În speță, în raport de datele expuse, se constată că, așa cum corect a reținut și instanța de fond, cercetarea judecătorească poate fi efectuată cu inculpatul aflat în stare de libertate. Această soluție se impune și pentru considerente de echitate, având în vedere că, coinculpata B.I.E., cercetată pentru aceleași fapte penale, se află în stare de libertate, fată de aceasta luându-se încă din faza inițială doar o măsură restrictivă de libertate, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi țara. În ceea ce privește critica referitoare la nelegalitatea încheierii recurate, întrucât s-a dispus punerea efectivă a inculpatului în libertate, înainte de soluționarea recursului, se constată că, sub aspectul mențiunilor pe care trebuie să le conțină o astfel de încheiere, criticile nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 160 b alin. (2) C. proc. pen., dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar instanța, prin mențiunile înscrise în dispozitivul încheierii, s-a conformat întocmai prevederilor legale. Referitor la critica de nelegalitate a punerii efective în libertate a inculpatului înainte de judecarea recursului, înalta Curte constată că aceasta excede cadrului recursului de fată, întrucât este o problemă de executare, intervenită după pronunțarea hotărârii, pe care instanța de recurs nu o poate cenzura, limitele recursului mărginindu-se la încheierea atacată și la dispozitivul acesteia.

Prin urmare, înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 160 b alin. (2) C. proc. pen. și de art. 5 paragraful 4 din C.E.D.O., iar încheierea recurată este legală și temeinică, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., Serviciul Teritorial Constanța împotriva încheierii din data de 04 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 4323/36/2006. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2006.