ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2564/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2564/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29

iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu

minori și de familie, a admis plângerea formulată de

inculpatul P.A.G. împotriva ordonanței 206/P/2006 din

18 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

Totodată, s-a dispus revocarea măsurii

obligării de a nu părăsi țara cu privire la inculpatul P.A.G.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin ordonanța nr. 206/P/2006 din 18 iunie 2009

dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. s-a

dispus prelungirea măsurii obligării de a nu

părăsi țara față de inculpații:

- Ș.I.C., cercetat pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de

art. 264 alin. (1)

C. pen. și art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

- P.P.D., cercetat pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

- P.G.A.

,

cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 248

1

raportat la

art. 248 C. pen. și art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art.

6 si 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea, art. 33 lit. a) C. pen.,

pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 20 iunie 2009 pana la data de 19

iulie 2009.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi

țara, fiecare inculpat a fost

obligat să

respecte dispozițiile art. 145 alin. (l

1

) lit. a), b), c) și d) și alin.

(I

2

) lit. c) si f)

C. proc. pen., respectiv:

- să se prezinte la

organul de urmărire penală instanța ori de cate ori

este chemat;

- să se prezinte la

organul de politie în a cărei raza teritorială locuiește

ori de cate ori este chemat;

- să nu-și schimbe

locuința fără încuviințarea organului judiciar care a

dispus măsura;

- să nu dețină, să nu

folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu comunice direct

sau indirect și să nu se apropie de ceilalți

inculpați din prezenta cauză, martori, experți;

- să nu exercite profesia in exercitarea

căreia a săvârșit fapta.

Prima instanță a mai

arătat că, pentru a pronunța această ordonanță

parchetul a reținut

următoarele:

La data de 12 aprilie 2000, numiții A.l.N. în

calitate de rector, C.C., l.M. și N.C. în calitate de prorectori, D.Șt.,

secretar științific, N.D., director general, E.N. contabil șef și G.B.,

consilier juridic, toți din cadrul U.SAM.V. București, au încheiat un contract

de asociere în participațiune cu SC L.T. SRL reprezentată de numitul B.A.M. în

calitate de împuternicit, înregistrat sub nr. 3440/2000.

În preambulul

contractului ca argument în vederea realizării asocierii s-a

evidențiat necesitatea atragerii de resurse

financiare pentru eficientizarea

exploatării

patrimoniului U.SAM.V. București, obținerea de venituri suplimentare

pentru

finanțarea activității didactice.

Potrivit contractului, obiectul asociațiunii

constă în desfășurarea și dezvoltarea unor activități de producție și

comerciale aferente patrimoniului U.SAM.V. București din cadrul fermei B. prin

reamenajarea bazei materiale de exploatare agricolă existentă, dezvoltarea

patrimoniului imobiliar prin noi investiții și exploatarea comercială a

acestuia până la expirarea asocierii în participațiune.

S-a mai reținut că,

aportul

U.SAM.V.

București în această asociere, printre altele constă în dreptul de folosință până

la expirarea

contractului a

bunurilor imobile aferente fermei B. incluzând aici, în

principal terenurile, precum și dreptul de superficie pentru imobile ce

se vor

edifica pe terenurile respective.

În ceea ce privește

aportul SC L.T. SRL acesta constă în

sumele ce vor fi transferate în contul asociațiunii

pe perioada contractului

pentru

asigurarea finanțării activității universității.

S-a mai învederat că, la art. 14 al

contractului sunt menționate împrejurările în care asocierea se dizolvă.

Printre acestea este menționată și situația în care terenurile aferente fermei B.

trec în proprietatea U.SAV.M. București, caz în care aceasta din urmă, se

obligă a aduce bunurile imobiliare aferente fermei B. ca aport în natură la

capitalul social al celeilalte părți a contractului adică SC L.T. SRL

De asemenea, în cazul în care asocierea se

dizolvă înainte de termen, la inițiativa uneia dintre părți, aceasta se obligă

să restituie celeilalte părți toate bunurile proprietatea acesteia aflate în

folosință pe toată durata contractului cu excepția cazului în care dizolvarea

are loc potrivit art. 14 paragraf 14, ultimul sub paragraf, adică în ipoteza

dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente fermei B. de

către U.SAM.V. București, caz în care bunurile aferente fermei mai sus

amintite, vor fi aduse de U.SAM.V. București aport la capitalul social al

celeilalte părți a contractului, respectiv SC L.T. SRL București.

Mai mult, printr-o

clauza specială, U.SAM.V. București se obliga în mod

irevocabil ca în cazul în care

va dobândi în proprietate terenurile și clădirile aferente fermei B., să le

aducă pe acestea aport la capitalul social al SC L.T. SRL urmând a primi o cotă

de 49 % din capitalul social al

acestei

societăți.

S-a mai susținut că, așa cum rezultă din

contract, asocierea se dizolvă

în mod

obligatoriu la momentul în care U.SAM.V. București devenea proprietar

asupra

terenurilor aferentei fermei B. și tot atunci universitatea, potrivit aceleași

convenții, era obligată să aducă terenurile și clădirile mai sus amintite,

aport în sta natură la capitalul social al SC L.T. SRL București.

S-a mai arătat că, prin H.G. nr. 123/1993,

privind organizarea și funcționarea stațiunilor didactice din structura

învățământului superior agricol au fost înființate stațiuni didactice care

funcționau ca

subunități cu activități autofinanțate

în cadrul unităților de învățământ.

Potrivit aceluiași act normativ, obiectul de

activitate al stațiunilor didactice îl constituiau: instruirea practică a

studenților în câmpuri și exploatări zootehnice dotate cu echipamente

tehnologice moderne; desfășurarea activității de cercetare de către cadre

didactice și studenți; producerea de semințe și material săditor; producția și

selecția animalelor; industrializarea și valorificarea produselor agricole

vegetale și animale; alte activități legate direct sau indirect de obiectul de

activitate al stațiunilor didactice. Totodată, au fost date în administrarea

instituțiilor de învățământ superior agricol suprafețe de  teren împreună cu

construcțiile aferente.

S-a mai arătat că, urmare modificării și

completării H.G. nr. 123/1993, prin H.G. nr. 47/1999, obiectul de activitate al

stațiunilor didactice a fost extins cu o altă activitate iar potrivit art. 4,

stațiunile didactice prin intermediul instituțiilor de învățământ agricol, se

puteau asocia cu parteneri români sau străini pentru desfășurarea de activități

de producție industrializare, comercializare, prestații de servicii, cercetare

științifică și consultanță în domeniul lor de activitate. De asemenea, urmare

modificărilor și completărilor prin H.G. nr. 47/1999, construcțiile aferente

suprafețelor de teren care erau în administrarea instituțiilor de învățământ

superior agricol, cu destinație de locuințe sunt locuințe de serviciu și se

folosesc numai de angajații stațiunii didactice. S-a mai menționat că

locuințele de serviciu nu pot fi înstrăinate.

S-a mai susținut că, Legea învățământului nr.

84/1995, republicată, reglementează la art. 166 regimul juridic al bazei

materiale. Astfel, potrivit legii mai sus amintite, baza materială a

învățământului de stat constă în întregul activ patrimonial al Ministerului

învățământului, al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare

științifică din sistemul de învățământ existent la data intrării în vigoare a

legii precum și în activul patrimoniului redobândit sau dobândii ulterior.

Potrivit aceluiași act normativ, baza materială a învățământului cuprinde

printre altele spații destinate procesului de învățământ și cercetării

științifice, stațiuni didactice de cercetare, unități de microproducție,

terenuri agricole, fiind de drept proprietatea instituțiilor de învățământ

superior de stat. Cât privește construcțiile și terenurile aferente procesului

instructiv educativ, nu pot fi transferate decât cu aprobarea Guvernului, la

propunerea ministrului învățământului, fără plată și numai în interes public.

Totodată, s-a mai

precizat că, închirierea bunurilor disponibile din dotarea

învățământului de stat se poate face pe bază

de contract, cu revizuire

anuală numai cu

acordul Ministerului învățământului. Din actele normative

enumerate mai

sus, rezultă în mod evident că, stațiunile didactice funcționează în structura

instituțiilor de învățământ superior agricol, ca unități fără personalitate

juridică cu un obiect de activitate bine definit. în concret, în această

categorie se încadrează și Stațiunea Didactică

B. din cadrul U.SAV.M. București. Referitor la obiectul de activitate

al

Stațiunii Didactice B. așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 din

H.G. nr. 123/1993 modificată și completată de Legea nr. 47/1999, aceasta

trebuie să se circumscrie activităților didactice, de cercetare, perfecționare

sau legată în mod indirect de acestea. Chiar dacă odată cu introducerea art. 4

1

din H.G. nr. 47/1999 stațiunile didactice prin intermediul instituțiilor de

învățământ agricol se pot asocia, însă pentru a desfășura activitățile care fac

parte din obiectul său așa cum au fost ele delimitate de art. 4 din H.G. nr. 123/1993,

modificată. În nici un caz terenurile aduse în asociere de unitatea de

învățământ nu pot fi cedate sau transferate cu orice titlu, câtă vreme potrivit

art. 5 din H.G. nr. 123/1993 modificată și completată, terenurile și

construcțiile aferente erau doar în administrarea unității de învățământ

superior. Iar potrivit art. 5 alin. (1

1

) din același act normativ,

locuințele de serviciu nu puteau fi înstrăinate și mai mult, nu puteau fi

ocupate de

persoane care nu aveau calitatea

de angajat al stațiunii didactice.

S-a mai reținut că, în cauză, prin contractul

de asociere înregistrat sub nr. 3440 din 12 aprilie 2000, încheiat între U.SAV.M.

București și SC L.T. SRL București, nu au fost respectate dispozițiile art. 4

din H.G. nr. 123/1993

modificată.

Deși în art. 1 al convenției s-a consemnat că

aceasta va desfășura și dezvolta activități de producție și comerciale aferente

patrimoniului U.SAV.M. București din cadrul fermei B.; va sprijini activitatea

curentă a U.SAM.V. București prin finanțarea unor

programe didactice și de

cercetare referitoare la îmbunătățirea

exploatațiilor agricole din cadrul fermei B. au fost prevăzute și alte

activități situate în afara obiectivului de activitate așa cum a fost el

definit reglementat de art. 4 din H.G. nr. 123/1993 modificată și completată

prin H.G. nr. 47/1999 cum ar fi: dezvoltarea patrimoniului imobiliar prin noi

investiții și exploatarea comercială a acestuia până la expirarea contractului;

activități prevăzute în obiectul de activitate al SC L.T. SRL; edificarea pe

terenurile aferente fermei B. de bunuri imobile necesare realizării de noi

venituri, care urmau a fi transmise în

proprietatea U.SAV.M. București.

Astfel, sub masca obținerii de venituri

pentru activitatea didactică a

universității,

reprezentanții acesteia la încheierea contractului de asociere,

numiții A.I.N.

(lector), C.C., M.I., C.N. (prorectori), D.Șt. (secretar științific), D.N. (director

general), N.E. (contabil șef), B.G. (consilier juridic) cu încălcarea art. 4

1

din H.G. nr. 123/1993 cu modificările și completările ulterioare au menționat

în contract, activități neenumerate de articolul mai sus amintit, edificarea pe

terenurile universității de bunuri imobile, și care de altfel exced activitatea

unei

unități de învățământ. De altfel,

adevăratul scop a reprezentanților SC L.T.

SRL a fost acapararea

terenurilor universității, situată/în zona de nord a municipiului București cu

potențial de dezvoltare imobiliar,

deghizată

sub masca finanțării activității didactice a unității de învățământ

mai

sus-amintite.

S-a mai arătat că, în realizarea acestui scop

au beneficiat de

suportul reprezentanților U.SAV.M.

București, semnatari ai contractului mai

sus-amintit.

S-a mai susținut că, faptul că, adevăratul

scop al reprezentanților

SC L.T. SRL a fost

acapararea terenurilor universității, beneficiind

de suportul conducerii

acesteia, rezultă din modalitatea în care au fost concepute și redactate

dispozițiile art. 14 și 15 din contractul mai sus-amintit, având ca denumiri

marginale dizolvarea asociațiunii, respectiv clauze speciale.

În acest sens s-a susținut că, printre

ipotezele în care asociațiunea

se va

dizolva a fost menționată și situația în care trenurile aferente fermei

trec

în proprietatea U.SAM.V. București cu obligația pentru aceasta din urmă să

aducă terenul ca aport în natură la capitalul social al celeilalte părți adică

SC L.T. SRL

Mai mult la art. 14

2

din convenție

s-a prevăzut că, în cazul în care asocierea se dizolvă înainte de termen la

inițiativa uneia din părți, aceasta se obligă să restituie celeilalte părți

toate bunurile proprietatea acesteia aflate în folosință pe toată durata

contractului, cu excepția cazului în care dizolvarea are loc potrivit art. 14,

subparagraful ultim, atunci când universitatea primește terenurile aferente

fermei B. în proprietate și

se obligă să le

aducă aport la capitalul social, caz în care bunurile imobile

vor fi

aduse de U.SAM.V. București aport la capitalul social al celeilalte părți a

contractului, adică societății comerciale L.T. SRL București.

Prin urmare, existenta asocierii era limitată

de dobândirea

proprietății asupra

terenurilor de către U.SAM.V. București, moment în care

acesta se

dizolvă, iar terenurile se aduceau aport în natură la capitalul social al SC L.T.

SRL

De asemenea, s-a mai precizat că, din

momentul în care U.SAV.M. București primea în proprietate terenurile nu mai

putea să aibă inițiativa dizolvării asociațiunii, Tot la data de 25 aprilie 2000,

numitul B.A.

M. a formulat în numele U.SAM.V.

București, la Judecătoria Sectorului 1

București – B.C.F., cererea de

intabulare a dreptului de proprietate asupra terenului cu număr cadastral xxxx.

S-a învederat că, prin încheierea nr. 4201 a

Judecătoriei Sectorului 1 București tot din data de 25 aprilie 2000, numitul C.G.

în calitate de judecător al instanței mai sus-menționate, a dispus admiterea

cererii referitoare la imobilul din șos. București - Ploiești proprietatea U.SAM.V.

București și intabularea dreptului.

În acest sens, judecătorul C.G. a admis cererea

mai sus-amintită și a dispus intabularea dreptului de proprietate în baza P.V.

nr. 9631, Legea nr. 84/1995, H.G. nr. 568/1995 și a Decretului regal nr. 2746/1929,

decret abrogat.

S-a mai menționat faptul

că, U.SAM.V. București a fost înființat în anul

1929 prin Legea pentru

înființarea Academiei de Înalte Studii Agronomice

promulgată prin Decret Regal nr.

2746/1929 și P.V. nr. 9631, fiind împroprietărită

cu suprafața de teren aferentă fermei experimentale B.

Prin Decretul nr. 266/1948 legea mai sus-amintită a fost abrogată. În

concluzie,

prin încheierea nr. 4201 din 25

aprilie 2000, a Judecătoriei Sectorului 1 București

judecătorul C.G. a

înscris dreptul de proprietate al U.SAM.V.

București

în baza unei legi care era abrogată la acea dată.

Așa cum s-a arătat,

printre cauzele de dizolvare a asociațiunii a fost

enumerată și situația în care terenurile aferente

fermei B. treceau în proprietatea USAMV București, caz în care aceasta din urmă

se obliga să aducă bunurile imobile aferente ca aport la capitalul social al SC

L.T. SRL București.

S-a mai susținut că, după ce dreptul de

proprietate al USAMV București asupra terenurilor aferente fermei B. a fost

intabulat în condițiile mai sus-amintite și deși contractul de asociere în

participațiune

fusese încheiat pe o

perioadă de 49 de ani, a fost încheiat un act adițional

ia Actul

Constitutiv al SC L.T. S.R.L nr. 876 din 28 iunie 2000 la B.N.P. S.T. prin care

U.SAM.B. București a fost cooptată ca acționar în SC L.T. SRL prin majorare de

capital. Cu acest prilej a fost schimbată și denumirea societății din SC L.T. SRL

în B.I. SA

S-a mai precizat că,

potrivit art. 3 din actul adițional mai sus-amintit,

autentificat prin încheierea nr. 707 din 03 august 2000

la B.N.

P. M.R.S., capitalul social al

societății nou rezultate

se majorează cu 202.448.276.000 lei de la

109.500.000 lei la 202.557.776.000 iei prin emiterea de noi acțiuni și

cooptarea unui nou

acționar cu aporturi în

natură. Acțiunile societății erau nominalizate și s-au

redus de 100.000

lei la 1.000 lei acțiunea.

U.SAM.V. București a subscris 101.048.276

acțiuni nominative în valoare de

101.048.276.000

lei, reprezentând 49,88 % din capitalul social, vărsat prin

aport în

natură, constând în dreptul de folosință pe termen de 49 de ani de la data

încheierii suprafeței de 1.746.140.181 mp situat în București, șos. București -

Ploiești, făcând parte din terenul proprietatea U.SAM.V. București, potrivit

încheierii nr. 4201 din 25 aprilie 2000 a Judecătoriei Sector 1 București,

dreptul de proprietate asupra clădirilor situate la adresa mai sus, intabulate

în cartea funciară 7324 conform încheierii nr. 4201 din 25 aprilie 2000 a

Judecătoriei Sector 1 București. Alături de U.SAM.V. București, au mai subscris

și vărsat acțiuni I.B.T.C. cu 101.507.200 acțiuni nominative în valoare totală

de 101.507.200.000 lei reprezentând 50,11 % din capitalul social vărsat, G.L.C.

cu 800 acțiuni nominative în valoare de 800.000 lei reprezentând 0,00394 % din

capitalul social subscrise și vărsate precum și persoana fizică B.A.M. cu 500

acțiuni

nominative în valoare de 500.000 lei

reprezentând 0,00262 % din capitalul

social subscris și vărsat.

S-a mai arătat că, numitul B.A.M. este una și

aceeași persoană cu cea care la dat de 25

aprilie 2000 a fost împuternicită de

numitul A.l.N. să reprezinte

societatea la Judecătoria Sectorului 1 București.

Totodată, s-a mai

precizat că, faptele descrise mai sus arată că,

încă de la momentul încheierii asociațiunii s-a

urmărit ca terenurile și construcțiile aferente fermei B. să fie aduse ca aport

în natură la capitalul social al SC L.T. SRL București, denumită ulterior.

B.I. SA

Din acest motiv, cu

sprijinul nemijlocit al numitului C.G.,

judecător la Judecătoria Sector 1 București, a fost intabulat dreptul de

proprietate al U.SAM.V. București asupra terenurilor și construcțiilor

aferente fermei B., în baza unei legi abrogate,

S-a făcut intabularea

dreptului de proprietate, deoarece numai în aceste

condiții U.SAM.V.

București putea să aducă

dreptul de folosință asupra terenului ca aport în

natură la capitalul

social al SC B.I. SA București, pe de o parte. Pe de altă parte, în această

modalitate s-a forțat dizolvarea contractului de asociere în participațiune

încheiat la data de 12 aprilie 2000.

S-a mai arătat că, la încheierea actului

adițional mai sus amintit, U.S.A.M.V. București a fost reprezentată de numitul

A.l.N., rectorul universității, susținându-se că, așa cum s-a arătat mai sus,

U.S.A.M.V. București a adus dreptul de folosință

asupra terenului intravilan în

suprafață de 1.746.140,181 mp și dreptul

de proprietate asupra clădirilor aferente fermei B. ca aport în natură la

capitalul social al SC B.I. SA București, iar în schimb a primit 101.048.276

acțiuni nominative în valoare de 101.048.276.000

lei fără ca în legătură cu

terenul și clădirile în discuție să fie

evaluate. Trebuie menționat faptul că terenul este situat în zona de nord a

municipiului București.

S-a mai reținut că, din cele prezentate mai

sus, rezultă în mod evident că numitul A.I.N. a fost sprijinit de numitul C.

G., judecător la Judecătoria Sectorului 1

București care a intabulat

dreptul de proprietate al U.S.A.M.V.

București asupra terenului în baza unei legi abrogate precum și de numitul B.A.M.

Ulterior dobândirii

titlului de proprietate, prin actele adiționale sub nr.

1086 din 12 iunie 2003, nr. 1094 din 16 iunie 2003, nr.

1764 din 17 octombrie 2003, U.S.A.M.V. București

a participat la majorarea capitalului social al SC B.I. SA

prin

aport în natură, constând în dreptul de proprietate asupra terenului situat în

București, șos. București - Ploiești, în suprafață de aproximativ 224 ha.

S-a mai menționat că, prin Hotărârea A.G.O.A.,

SC B.I. B. SA din data de 19 iulie 2002, numitul P.A.G. a fost numit în funcția

de administrator al societății.

În cauză a rezultat că, numitul P.A.G. este

persoana care a sprijinit activitatea infracțională a numitului A.I.N.,

interpunându-l pe numitul B.M.A. Interesul numitului P.A.G. a fost de a-l

sprijini pe numitul A.I.N.

să aducă terenul

U.S.A.M.V. aport în natură la capitalul social al

SC B.I. SA

Din actele aflate la dosarul cauzei, precum

și din declarația inculpatului A.l.N. a rezultat că negocierile din anul 2000

legate de asociere s-au purtat cu P.G., cu mențiunea că au existat și alte

oferte făcute către U.S.A.M.V.

De altfel, la data de 27 ianuarie 2009, în

cadrul unei discuții ambientale pe care a avut-o cu numitul M.I., ofițer de

poliție judiciară în cadrul D.N.A. la Hotelul H.J. din București,

numitul P.A.G. i-a precizat acestuia că el are

interesul cel

mai mare pentru ca în cauza pentru care este cercetat de

D.N.A. numitul A.I.N., față de acesta să se dispună neînceperea urmării penale,

folosind expresia „miza e a mea”.

Așa cum s-a mai arătat mai sus, prin

Hotărârea nr. 123/1993, modificată și completată cu H.G. nr. 47/1999, în

structura instituțiilor de învățământ superior agricol au fost înființate

stațiuni didactice. în baza acestei hotărâri a fost înființată și stațiunea

didactică B., aflată în subordinea U.S.A.M.V.

București.

De asemenea,

art. 5 din H.G. nr. 123/1993, modificată și completată prin

H.G. nr. 47/1999 privind organizarea și funcționarea stațiunilor didactice din

structura instituțiilor de învățământ superior agricol, suprafețele de teren

prevăzute

în Anexa II a legii împreună cu

construcțiile aferente, trec în administrarea

instituțiilor de

învățământ superior agricol. Menționăm că, prin H.G. nr. 47/1999, denumirea

Stațiunii Didactice B. a fost schimbată cu denumirea Stațiunea Didactică B.

Pe de altă parte, potrivit art. 166 alin. (1)

din Legea 84/1995, republicată (legea învățământului), baza materială a

învățământului de stat costă în întreg activul patrimonial al Ministerului

învățământului, ai

instituțiilor și

unităților de învățământ și de cercetare științifică din sistemul

de învățământ

existent.

De asemenea, potrivit aceleași legi, în baza

materială a

învățământului sunt cuprinse și

stațiunile didactice și cele de cercetare. Fată de cele menționate mai sus,

rezultă că Stațiunea Didactică B.

face parte din baza materială a învățământului

de stat și, pe cale de consecință, terenul aferent acesteia face parte din

domeniul public al statului.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 213/1998,

bunurile din domeniul public pot fi date după caz, în administrare, printre

altele și altor instituții publice de interes național, județean sau local. De

altfel, în baza acestui temei, prin H.G. nr. 123/1993, modificată și completată

cu H.G. nr. 47/1999, suprafețele de teren și construcțiile aferente acestora au

fost date în administrare instituțiilor de învățământ superior agricol. Mai

mult, potrivit art. 166 alin. (5) și (6) din Legea nr. 84/1995, așa cum a fost

ea modificată de Legea nr. 151/1999 privind aprobarea O.U.G. nr. 36/1997,

pentru modificarea și completarea legii învățământului, construcțiile și

terenurile aferente procesului/instructiv educativ, nu pot fi transferate decât

cu aprobarea Guvernului la propunerea ministrului învățământului, fără plată și

numai în interes public, iar încheierea bunurilor disponibile din dotarea

învățământului de stat se poate face pe bază de contract cu revizuirea anuală

numai: cu

acordul Ministerului

învățământului.

Față de argumentele legale prezentate mai

sus, s-a apreciat că, U.S.A.M.V. București nu putea să aducă terenurile

Stațiunii Didactice B. aport în natură la capitalul social al SC B.I. B. SA

Prin aducerea trenului în suprafață de 224 ha

ca aport la capitalul

social al SC B.I. B. SA

cu încălcarea dispozițiile art.

166 alin. (5) și (6) din Legea

învățământului nr. 84/1995 republicată, art. 5 din H.G. nr. 123/1993 modificată

și completată cu H.G. nr. 47/1999, a fost cauzat U.S.A.M.V. București și

implicit statului un prejudiciu în sumă de 2,24 milioane dolari S.U.A. La

această valoare, s-a ajuns evaluând metrul pătrat de teren la un dolar, dar așa

cum rezultă din referatul întocmit de specialistul D.N.A., valoarea terenului

în zonă, la momentul respectiv, era cu mult mai mare de un dolar pentru metrul

pătrat.

Din referatul preliminar întocmit rezultă că,

în raport de ghidul de prețuri orientative ale proprietăților imobiliare, anul

2000, unul din documentele oficiale de bază după care sunt calculate taxele

percepute de către notarii publici rezultă că, valoarea terenului în suprafață

de 224

ha (2.240.000 mp) situat în sectorul

1 al Municipiului București, cu un front

la DN1 - șoseaua București - Ploiești

de peste 1300 ml (1,3 km) se ridică cu mult peste valoarea de 2,24 milioane dolari

S.U.A., unde 1 m = 1 dolari S.U.A. așa cum a fost evaluat - terenul fiind

încadrat în zona centrală.

De asemenea, conform adresei nr. 785 din 25

martie  2009 a președintelui Camerei Notarilor, valoarea pentru un teren situat

în

București, zona București - Ploiești era

în perioada 1 martie 2002 - 2004, de 150

euro/mp. Prin urmare valoarea

totală a prejudiciului este de 336 milioane euro.

S-a mai precizat că, terenul în suprafață de

224 ha pe care universitatea l-a adus ca aport la capitalul social al SC B.I. SA

este situat în partea de nord a orașului București, se învecinează eu DN1

București - Ploiești, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru și

sediile unor importante societăți comerciale cum ar fi C.F., M., I.R., B.S.C.,

Reprezentanta C.

S-a mai arătat că, din actele premergătoare

efectuate în cauză, a rezultat că, sunt indicii temeinice în sensul că numiții A.I.N.,

în calitate de rector al U.S.A.M.V. București, D.Șt., secretar științific, D.N.,

în calitate de director general, N.E. și G.B. în calitate de contabil șef,

respectiv consilier juridic la unitatea de învățământ mai sus-amintită, prin

încălcarea dispozițiilor legale, au încheiat contractul de asociere în

participațiune nr. 3440 din 12 aprilie 2000, iar numitul A.I.N., a încheiat tot

cu încălcarea normelor legale actele adiționale ulterioare prin care a fost

adus aport în natură la capitalul social al SC B.I. SA inițial dreptul de

folosință iar ulterior dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de

224 ha și prin aceasta au fost vătămate interesele legale ale U.S.A.M.V.

București.

S-a mai învederat că, în cauză, față de

numitul A.l.N., a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută și pedepsită de art. 248 cu

referire la art. 248 C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., iar față

de numiții D.Șt., N.

D., N.E. și B.G. pentru

săvârșirea infracțiunii de

abuz în

serviciu prevăzută și pedepsită de art. 248

1

cu referire la art. 248

C. pen.

În contextul efectuării actelor premergătoare

în dosarul nr.

206/P/2006, sub aspectul

infracțiunii prevăzută de art. 248

1

raportat la 248 C. pen., cu

aplicarea,

art. 41 alin. (2) C. pen., față de A.l.N. și sub aspectul infracțiunii

prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 248

1

și la 248 C. pen.,

față de P.G.A. și alte persoane, în perioada decembrie 2008 - martie 2009, P.P.,

ofițer de poliție judiciară, șeful diviziei operațiuni în cadrul D.G.A. și Ș.I.C.,

actualmente directorul D.G.I.P.I., l-au

contactat

pe numitul M.I., ofițer de poliție judiciară în cadrul D.

N.A.,

solicitându-i acestuia ca, prin îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile

sale de serviciu, să determine finalizarea cu celeritate a anchetei și emiterea

unei soluții de neurmărire penală față de

P.G.

și A.l.N. în dosarul penal nr. 206/P/2006 al

Secției de combatere a

infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul D.N.A. Precizăm că M.I.

a fost delegat, prin ordonanță a

procurorului,

să efectueze acte de urmărire penală în cauză.

Totodată, s-a mai reținut că, în baza

primului raport cu valoare de denunț formulat la 16 decembrie 2008 de numitul M.I.,

a fost înregistrat dosarul nr. 191/P/2008. În temeiul ordonanțelor provizorii

emise în cauză și confirmate de Curtea de Apel București, precum și în baza

autorizațiilor

nr. 49 din 19 decembrie 2008,

nr. 1 din 13 ianuarie 2009, nr. 2 din 26 ianuarie 2009, nr. 6 din 10 februarie 2009,

nr. 7 din 10 februarie 2009, nr.

10

din 20 februarie 2009, nr. 14 din 6 martie 2009, nr. 15 din 6 martie 2009, nr. 16

din 10 martie 2009, nr. 17 din 10 martie 2009,

au fost interceptate și înregistrate

audio și video convorbirile telefonice și cele purtate în mediul ambiental de

persoanele față de care s-a dispus

începerea

urmăririi penale prin rezoluția din 23 martie 2009, respectiv Ș.I.C.

, P.P.D.,

P.G., A.l.N., G.M. și C.D.

Astfel, conform declarației

denunțătorului M.I., la 16 decembrie 2008, a

fost contactat telefonic de P.P., care l-a invitat la

o discuție în biroul lui Ș.C., răspunsul lui M.I. fiind negativ. Ca urmare,

P.P. i-a comunicat că va veni el în fața sediului

D.N.A. cu prilejul

acestei prime întrevederi, P.P. i-a cerut primele

informații despre dosarul în care este cercetat P.G., respectiv la ce procuror

este în lucru, insistând, în urma refuzului

ofițerului de poliție. Imediat după

această întâlnire, M.I. a făcut

denunțul.

La data de 18 decembrie 2008, M.I. a fost din

nou contactat telefonic de P.P., întâlnindu-se în același loc, P.P. folosind exprimarea

„ia zi”. M.I. i-a comunicat că dosarul se află la un anumit procuror (nume

eronat), iar P.P. l-a întrebat „Poți să-mi zici și mie ceva? Putem să-l ajutăm

pe om?”, M.I. fiind deschis la discuții și

stabilind

să se vadă în ziua următoare la C.C.

S-a mai reținut că, în aceeași zi, după ce a

fost contactat de M.M., un prieten comun, care i-a comunicat că Ș.C.

dorește să-l vadă pentru a discuta cea, M.I. l-a

contactat pe acesta,

care nu a negat că ar dori să discute, stabilind,

de comun acord, să se vadă în ziua următoare și cu P.P. la același restaurant.

S-a mai arătat că, la data de 18 decembrie 2008,

aflându-se împreună la masă, Ș.C. inițiază discuția cu M.I., cu cuvintele: „mă

interesează o chestie. Nu știu dacă ți-a zic ceva ... (P.P., care era prezent -

n.n.), spunându-i că nu are interes foarte mare și că „omul acesta” (P. - n.n.)

l-a ajutat, dezinteresat. S-au purtat discuții pe marginea dosarului în care P.G.

și A.l.N. erau cercetați de D.N.A., prilej cu care Ș.C. a transmis susținerile

lui P.G. în legătură cu faptele cercetate, încercând să-i demonstreze

ofițerului de poliție că acesta nu este vinovat: „eu îți spun ce zice omul”.

Aceeași atitudine de sprijinire a lui P.G. a îmbrățișat-o și P.P., ambii

inculpați sugerându-i lui M.I. ce pași să facă în continuare. De menționat că Ș.C.

a insistat să sublinieze că acesta e o persoană extrem de importantă, folosind

expresia „la el fac coadă să intre B., T.”. Cei doi, necunoscând că M.I. este

delegat în cauză, i-au spus că trebuie să lucreze în dosar, nu să afle ce este

în el prin alte metode, după care P.P. a propus să se

revadă după câteva zile, după ce M.I. va citi dosarul. La finalul

discuției,

Ș.C. a insistat ca M.I. să-l contacteze pe el după citirea

dosarului, iar P.P. i-a dat de înțeles că va fi recompensat.

Totodată, la data de 24

decembrie 2008, M.I. a fost contactat de P.P.

, care i-a remis mai multe bunuri (whisky, palincă și

altele), prilej cu care s-a purtat o scurtă discuție legată de dosar, P.P.

interesându-se dacă M.I. a primit delegare pentru a lucra în cauză.

Aceeași întrebare i-a

pus-o și Ș.C., la 29 decembrie 2008, când, la solicitarea acestuia, s-au întâlnit

lângă sediul D.N.A. inițierea discuției fiind

făcută de Ș.C., care a făcut și precizarea sugestivă

„deci, n-are rost să-ți spun multe cuvinte”, la 15 ianuarie 2009, Ș.C. s-a

interesat din nou de mersul dosarului, întrebându-l pe M.I. dacă a apucat să vadă

ceva și spunând că „omul a fost plecat, s-a întors aseară și l-a întrebat,

urmând să se vadă cu el (cu P.G. - n.n.). De asemenea, Ș.C. l-a întrebat pe M.I.

dacă dorește să meargă să se vadă cu acesta, ofițerul acceptând. Discuții

asemănătoare s-au purtat și la 21 ianuarie 2009, la o întâlnire la inițiativa

lui Ș.C., care i-a reiterat lui M.I. sugestia de a merge sa se întâlnească cu P.G.

și cerând informații despre ce urmează să se facă în cauză, audieri, ridicări

de documente, cerând să i se spună șt nume de martori „că ideea e. nu știu dacă

înțelegi ce ... să se simtă că e ceva OK”, și chiar indicând pe cine ar trebui

să audieze și oferindu-se să dea el un nume-două.

S-a mai susținut că, în urma demersurilor

efectuate de Ș.C., a avut

loc

întâlnirea

dintre acesta, P.G. și M.I. de la H.J. ia data de 27 ianuarie 2009, în care

aceștia au discutat amănunte legate de doar de necesitatea unor audieri care să

servească interesele persoanei cercetate, P.G. a replicat în mai multe rânduri,

că, „interesul cel mai mare este al său”, spunând că „riscul e enorm”, Ș.C. a

făcut chiar și observația că „este un moment bun acum, că e agitația care este”,

referindu-se ia schimbările în conducerea D.N.A.

care

urmau a fi făcute, observație cu care și P.G. a fost de acord.

Cu aceeași ocazie, P.G. l-a asigurat pe M.I. de

sprijinul

său, dacă va avea nevoie de „o vorbă bună, pusă într-un

moment cheie” fapt de natură a suscita interesul ofițerului de poliție

judiciară cu privire la modul de efectuare a anchetei.

Cu aceeași ocazie, P.G. i-a comunicat telefonic

lui A.l.N., folosind un limbaj codificat, că trebuie să meargă la

„policlinică”.

S-a mai reținut că, inculpatul P.G. a

încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți,

respectiv a inculpatului A.l.N., pe care l-a determinat să aibă o atitudine

procesuală de nerecunoaștere a faptelor comise, asigurându-l că are relații cu

mai multe persoane impotente, printre care și cineva de la „doi și-un sfert”,

care îi poate ajuta fără nicio problemă, fiind într-o relație foarte bună cu

comisarul care se ocupă de dosar.

S-a mai reținut că, distinct de această

situație de fapt, din actele premergătoare efectuate, a mai rezultat că numitul

Ș.C., în perioada 27 decembrie 2008 - 12 ianuarie 2009, a pus la dispoziția

numitului D.T., consulul României la

Milano

la solicitarea acestuia, lista detaliată a convorbirilor telefonice, permițând

accesul acestuia la informații ce nu sunt destinate publicității, urmărindu-se

eu, prin obținerea acestor informații, să fie înlăturat unul dintre angajații

consulatului. De asemenea, la solicitarea aceluiași D.T., Ș.C. a făcut

demersuri pentru identificarea titularului/utilizatorului unui alt post

telefonic, care

trimitea

mesaje de

amenințare unui membru al familiei (ministrul Sănătății cumnat al lui D.T.). în

schimbul permiterii accesului la aceste informații, Ș.C. a primit promisiuni și

a beneficiat de sprijinul lui D.T. prin intermediul relațiilor acestuia, pentru

promovarea în funcția de director adjunct al D.G.L.P.I. (9 ianuarie 2009). În urma

verificărilor efectuate și în urma audierii martorilor T.B. și I.C. a rezultat

că aceste informații au fost solicitate verbal de Ș.I.C., fără a avea la bază o

adresă scrisă de solicitare, ci doar argumentul că este o activitate operativă.

Față de cele relatate și având în vedere

apărările nepertinente formulate de P.P. și Ș.I.C. cu ocazia audierilor, s-au

formulat următoarele concluzii:

Prin demersurile

întreprinse, P.P. și Ș.I.C. au

înțeles

să-l ajute, fără o înțelegere prealabilă, pe P.G. și, implicit pe A.l.N. și pe

celelalte persoane cercetate, să zădărnicească urmărirea penală în cauză,

intervenind, în virtutea unor relații de amiciție anterioare cu M.I., asupra

ofițerului de poliție judiciară, delegat să efectueze activități de urmărire

penală, insistând în

susținerea

nevinovăției persoanei cercetate, sugerând și chiar propunând direct pașii ce

urmau a fi efectuați în anchetă în scopul emiterii unei soluții

de

neurmărire penală în cauză.

Ansamblul activităților desfășurate de

inculpați, denotă, fără putință de tăgadă, acest scop, ei fiind animați, așa

cum am arătat, de interese personale, în ajutarea lui P.G., care a fost

perceput ca o persoană deosebit de influentă și cu o mare potentă financiară și

relațională.

La data de 20 martie 2009, a fost începută

urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26

raportat la art. 248

1

C. pen., raportat la art. 248 C. pen., față de

inculpatul P.G.A., iar la data de 24 martie 2009, față de acesta a fost pusă în

mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea mai sus amintită.

Față de inculpatul Ș.I.C.,

la data de 23 martie 2009, a fost

începută urmărirea penală pentru infracțiunea prevăzută și

pedepsită de art. 26 raportat la art.

255 alin. (1) C. pen. și la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000

și art. 12 lit. b) din Legea 78/2000 iar la data de 24 martie 2009, a fost

schimbată

încadrarea juridică din art. 26

raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și la art. 6

și 7 alin. (2) din

Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 264 alin. (1)

C. pen.

Față de același inculpat, la data de 24

martie 2009, a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile mai

sus menționate.

Referitor la inculpatul P.P.D., față de

acesta, la data de 23 martie 2009, a fost începută urmărirea penală pentru infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și la art.

6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și art. 255 alin. (1) C. pen., raportat

la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr.

78/2000,

iar la data de 24 martie 2009, a fost schimbată încadrarea juridică în

infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 264 alin. (1) C. pen.

La data de 24 martie 2009, față de inculpatul

P.P.D. a

fost pusă în mișcare acțiunea

penală pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 264

alin. (1)

C. pen.

La data de 26 martie 2009, prin încheierea

dispusă în dosarul nr. 2803/2/2009 al Curții de Apel București, secția a

ll-a

penală și pentru cauze cu minori și de

familie, s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 29 de

zile de la data de 26 martie 2009 la 23 aprilie 2009 față de inculpații Ș.I.C.,

P.P.D. și P.G.A.

În ordonanța din 18 iunie 2009 dată în

dosarul nr. 206/P/2006 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor

de corupție, s-a dispus în temeiul art. 145

1

alin. (1) și (2) cu

referire la art. 145 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 143 alin. (1) C. proc.

pen.

, prelungirea măsurii obligării de a nu

părăsi țara față de

inculpații Ș.I.C., P.P.D. și P.G.A. În acest sens

s-a susținut că, subzistă în continuare temeiurile care au fost avute în vedere

de instanță, cu prilejul luării măsurii obligării de a nu părăsi țara față de

aceștia, fiind îndeplinite condițiile prevăzută de art. 143 C. proc. pen., sub

aspectul existentei de probatorii și indicii temeinice astfel cum sunt definite

de art. 68 C. proc. pen.

, date care

justifică presupunea rezonabilă că inculpații

au comis faptele și

necesitatea asigurării desfășurării normale a unei proceduri judiciare. S-a mai

arătat că, în cauză urmează să se dispună prelungirea măsurii obligării de a nu

părăsi țara față de inculpații Ș.I.C., P.P.D. și P.G.A., întrucât urmează a mai

fi efectuate următoarele acte de urmărire penală, care justifică necesitatea

prelungirii acestei măsuri:

- audierea a circa 70

de martori, membri ai Senatului Universității sau

având alte calități, în urma audierilor putând fi

necesară confruntarea acestora cu inculpatul P.G.

- finalizarea

rapoartelor de constatare dispuse în cauză.

- primirea și examinarea documentelor

solicitate (cu caracter secret

de serviciu)

de la S.R.L și D.G.I.P.I. și audierea inculpaților P.P.

și Ș.l. cu

privire la aspectele constatate.

Împotriva acestei ordonanțe, în termen legal

a formulat plângere inculpatul P.A.G., solicitând revocarea măsurii de a nu

părăsi țara, criticând ordonanța atât sub aspectul nelegalității cât și al

netemeiniciei. Aspectele de nelegalitate invocate

vizează împrejurarea că

ordonanța prin care s-a dispus prelungirea

măsurii preventive a fost semnată de un singur procuror în condițiile în care

în cauză urmărirea penală se efectuează de doi procurori. Sub aspectul

netemeiniciei, s-a arătat că ordonanța atacată nu este motivată, întrucât nu

s-a arătat în concret, în ce mod și pentru ce motive menținerea măsurii

obligării de a

nu părăsi țara consolidează

buna desfășurare a procesului penal.

S-a mai susținut că, în

cauză nu s-au mai efectuat acte de urmărire penală din data de 04 iunie 2009 și

astfel măsura preventivă nu a condus la

accelerarea procedurilor judiciare și la

soluționarea cu celeritate a cauzei.

în aceste condiții și raportat la circumstanțele personale ale

inculpatului s-a arătat că prelungirea măsurii nu se mai justifică.

În considerentele încheierii, instanța de

fond a mai reținut că, în

:

ceea ce privește critica invocată privind

nelegalitatea ordonatei procurorului, este nefondată și a constatat că nu

există nicio dispoziție

procedurală care să

prevadă că, în ipoteza în care urmărirea penală se

desfășoară de doi sau

mai mulți procurori, măsurile procesuale trebuie luate împreună, prevederile ce

instituie colegialitatea completelor de judecată în soluționarea căilor de atac

neputându-se aplica prin analogie și în cursul urmăririi penale.

Prima instanță a reținut că, principiul care

stă la baza activității Ministerului Public este cel al unității de acțiune.

Chiar dacă în aceeași cauză lucrează concomitent mai mulți procurori, fiecare

dintre aceștia acționează în numele Ministerului Public, exercitând, în

limitele competenței parchetului din care fac parte, atribuțiile acordate de

lege Ministerului public, dispozițiile fiecăruia producând toate efectele

juridice ale unui act sau ale unei măsuri ce stă în atribuțiile Ministerului

Public.

Referitor la motivele de netemeinicie

invocate, prima instanță, analizând ordonanța atacată în raport de criticile

formulate și de actele dosarului de urmărire penală a constatat că, obligarea

de a nu părăsi țara a fost dispusă față de inculpatul P.G.A., prin încheierea

de ședință din data de 26 martie 2009 a Curții de

apel București, secția

a ll-a

penală,

pronunțată în dosarul nr. 2803/2/2009 pe o perioadă de 29 de zile

de la

data de 26 martie 2009 la 23 aprilie 2009, ulterior fiind prelungită de către

parchet pe o perioadă de 30 de zile de la 23

aprilie 2009 la 22 mai 2009, de la

22 mai 2009 la 20 iunie 2009 și în

prezent, de la 20 iunie 2009 la 19 iulie 2009.

Totodată, instanța de fond a mai reținut că,

potrivit dispozițiilor art. 145

1

raportat la art. 145 alin. (2) C.

proc. pen., măsura obligării de a nu părăsi țara poate fi prelungită în cursul

urmăririi penale, în caz de necesitate și numai motivat.

Examinând ordonanța atacată, prima instanță a

constatat că

parchetul, nu a motivat în nici

un fel care sunt considerentele care conduc

spre concluzia necesității

menținerii acestei măsuri preventive, limitându-se a reda conținutul unor

dispoziții legale, art. 143 C. proc. pen. și art. 136 C. proc. pen., referitor

desfășurarea normală a procesului penal, ceea ce nu echivalează în nici un caz

cu arătarea motivelor care justifică prelungirea măsurii preventive și nu

satisface exigențele art. 145

1

raportat la art. 145 alin. (2) C.

proc. pen.

De asemenea, instanța de fond a mai arătat în

considerentele hotărârii faptul că, în raport de actele de urmărire penală care

se susține că urmează a fi efectuate (audierea a 70 de martori, membri ai

Senatului Universității, finalizarea rapoartelor de constatare dispuse)

parchetul ar fi trebuit se arate, față de circumstanțele cauzei și datele ce

caracterizează persoana inculpatului, care sunt motivele pentru care buna

desfășurarea a procesului penal nu poate avea loc decât în condițiile prelungirii

măsurii obligării de a nu părăsi țara, sau, care sunt riscurile pe care le

presupune cercetarea inculpatului fără ca asupra acestuia să mai existe o

restrângere a libertății de mișcare. S-a mai arătat că, modul în care s-a

procedat conduce practic la imposibilitatea efectuării unui control din partea

instanței, întrucât, chiar dacă parchetul a avut în vedere anumite aspecte,

atâta timp cât ele nu au fost expuse în ordonanța atacată, nu pot fi analizate

și cenzurate.

Totodată, prima instanță a mai arătat că, din

verificarea actelor dosarului, a constatat că, nu se identifică astfel de

motive care să justifice prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara, în

condițiile în care aceasta reprezintă o măsură restrictivă de libertate, cu

caracter de excepție, constatarea că în cauză există indicii care conduc la

presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis

faptele pentru care este

cercetat nu este suficientă și nu justifică

prin ea însăși prelungirea măsurii.

Prima instanță a apreciat că, măsura obligării

de a nu părăsi țara, constituind o atingere adusă dreptului la liberă

circulație, trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit, această condiție

decurgând din cea a necesității și presupune, în scopul garantării libertății

de circulație a

persoanei și evitării arbitrarului,

existența unei proporționalități, a unui just echilibru între restricția

libertății de circulație și scopul urmărit.

S-a mai reținut că, în ceea ce privește

scopul avut în vedere de către parchet, constând în buna desfășurare a

procesului penal, acesta vizează asigurarea prezenței inculpatului la

desfășurarea procedurilor și

soluționarea

cu celeritate a cauzei. Or, sub acest aspect, din examinarea

celor 21 de

volume de urmărire penală rezultă că ultimul act de urmărire

penală efectuat în cauză îl reprezintă declarația

martorului C.C.

C. din data de 21 mai 2009 (dosar urmărire penală). Chiar

reținând susținerile apărătorilor inculpatului în sensul că, după această dată,

la 04 iunie 2009 ar mai fi fost audiați doi martori, ale

căror declarații nu se regăsesc însă la dosar

(acestea fiind singurele acte efectuate în perioada pentru care anterior s-a

dispus prelungirea).

Totodată, prima instanță a mai constatat că,

în cauză, urmărirea

penală nu se efectuează

cu diligenta impusă de existența în cauză a unor

măsuri restrictive de

libertate si nu poate accepta justificarea oferită de

parchet, în sensul imposibilității efectuării de acte de urmărire

penală, față

de împrejurarea că, în toată această perioadă dosarul a

fost înaintat la instanță în vederea soluționării plângerilor formulate de

către inculpați, în

condițiile în care

aceștia au exercitat un drept prevăzut de lege.

Față de aspectele

expuse, prima instanță a apreciat că, prelungirea

măsurii preventive nu se mai justifică, nemaiexistând

un just echilibru

între restrângerea

dreptului la liberă circulație a inculpatului (cunoscut om

de afaceri

pentru care libertatea de circulație este esențială în derularea normală a

activității, mai ales în actualul context economic global) și scopul urmărit

prin atingerea adusă acestui drept. Aceasta cu atât mai mult cu cât datele care

caracterizează persoana inculpatului și conduita procesuală a acestuia anterior

datei de 26 martie  2009 când a fost dispusă măsura, de a se prezenta la toate

chemările organului judiciar, în condițiile în care în cauză se efectuează

cercetări de la începutul anului 2006, constituie garanții suficiente că

cercetarea sa poate continua fără să mai existe o restrângere a libertății

de-mișcare, buna desfășurare, a

procesului

penal nefiind influențată în nici un fel,

împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și în rejudecare,

respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de inculpatul P.A.G. împotriva

ordonanței 206/P/2006 din 18 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție – D.N.A. și menținerea acesteia ca fiind legală și

temeinică.

În motivarea recursului parchetul a susținut

că, hotărârea instanței de fond prin care s-a dispus admiterea plângerii

formulate de inculpat și revocarea măsurii preventive a obligării de a nu

părăsi țara, este neîntemeiată în raport de datele și împrejurările cauzei și

de prevederile legale în materie. în acest sens a arătat că, raportat la

argumentele expuse de instanța de fond, care se concentrează pe persoana

inculpatului și pe modul de derulare a urmăririi penale, apreciem că acestea nu

sunt suficiente pentru constatarea caracterului ilegal sau nejustificat.

S-a mai învederat că,

în mod greșit instanța de fond a reținut, astfel,

în motivarea hotărârii, că ordonanța procurorului nu

respectă prevederile art. 145

1

raportat la art. 145 alin. (2) C. proc.

pen., în sensul că nu cuprinde considerentele care conduc la concluzia

necesității prelungirii acestei măsuri preventive. Pe de altă parte, din

analiza datelor dosarului, instanța a reținut greșit că, nu a identificat

astfel de motive, suficiente în sensul aplicării dispozițiile legale

menționate, precum și faptul că, urmărirea

penală

nu se efectuează cu diligenta impusă de existența în cauză a unor

măsuri

preventive, iar libertatea de circulație este esențială în derularea normală a

activității inculpatului, acesta fiind un cunoscut om de afaceri.

S-a mai arătat în motivarea recursului că,

referitor la aspectele de nelegalitate invocate în plângerea formulată,

instanța de fond a reținut, întemeiat, că lipsa semnăturii, de pe ordonanța

atacată, a unuia din procurorii desemnați să efectueze urmărirea penală, nu

poate atrage nulitatea acesteia, având în vedere principiile care guvernează

activitatea Ministerului Public, distincte de cele care reglementează

activitatea

completelor de judecată și care

nu pot fi interpretate prin analogie.

Parchetul a mai susținut că, referitor la

condiția ca măsura preventivă să fie necesară și justificată, instanța de fond

a ignorat o s