ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2564/2009

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 29 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis plângerea formulată de inculpatul P.A.G. împotriva ordonanței 206/P/2006 din 18 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. Totodată, s-a dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara cu privire la inculpatul P.A.G. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin ordonanța nr. 206/P/2006 din 18 iunie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpații: - Ș.I.C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

și art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000. - P.P.D., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. - P.G.A. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 1 raportat la art. 248 C. pen. și art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 si 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea, art. 33 lit. a) C. pen., pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 20 iunie 2009 pana la data de 19 iulie 2009. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, fiecare inculpat a fost obligat să respecte dispozițiile art. 145 alin. (l 1 ) lit. a), b), c) și d) și alin. (I 2 ) lit. c) si f) C. proc.

pen., respectiv: - să se prezinte la organul de urmărire penală instanța ori de cate ori este chemat; - să se prezinte la organul de politie în a cărei raza teritorială locuiește ori de cate ori este chemat; - să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; - să nu comunice direct sau indirect și să nu se apropie de ceilalți inculpați din prezenta cauză, martori, experți; - să nu exercite profesia in exercitarea căreia a săvârșit fapta. Prima instanță a mai arătat că, pentru a pronunța această ordonanță parchetul a reținut următoarele: La data de 12 aprilie 2000, numiții A.l.N. în calitate de rector, C.C., l.M.

și N.C. în calitate de prorectori, D.Șt., secretar științific, N.D., director general, E.N. contabil șef și G.B., consilier juridic, toți din cadrul U.SAM.V. București, au încheiat un contract de asociere în participațiune cu SC L.T. SRL reprezentată de numitul B.A.M. în calitate de împuternicit, înregistrat sub nr. 3440/2000. În preambulul contractului ca argument în vederea realizării asocierii s-a evidențiat necesitatea atragerii de resurse financiare pentru eficientizarea exploatării patrimoniului U.SAM.V. București, obținerea de venituri suplimentare pentru finanțarea activității didactice. Potrivit contractului, obiectul asociațiunii constă în desfășurarea și dezvoltarea unor activități de producție și comerciale aferente patrimoniului U.SAM.V.

București din cadrul fermei B. prin reamenajarea bazei materiale de exploatare agricolă existentă, dezvoltarea patrimoniului imobiliar prin noi investiții și exploatarea comercială a acestuia până la expirarea asocierii în participațiune. S-a mai reținut că, aportul U.SAM.V. București în această asociere, printre altele constă în dreptul de folosință până la expirarea contractului a bunurilor imobile aferente fermei B. incluzând aici, în principal terenurile, precum și dreptul de superficie pentru imobile ce se vor edifica pe terenurile respective. În ceea ce privește aportul SC L.T. SRL acesta constă în sumele ce vor fi transferate în contul asociațiunii pe perioada contractului pentru asigurarea finanțării activității universității.

S-a mai învederat că, la art. 14 al contractului sunt menționate împrejurările în care asocierea se dizolvă. Printre acestea este menționată și situația în care terenurile aferente fermei B. trec în proprietatea U.SAV.M. București, caz în care aceasta din urmă, se obligă a aduce bunurile imobiliare aferente fermei B. ca aport în natură la capitalul social al celeilalte părți a contractului adică SC L.T. SRL De asemenea, în cazul în care asocierea se dizolvă înainte de termen, la inițiativa uneia dintre părți, aceasta se obligă să restituie celeilalte părți toate bunurile proprietatea acesteia aflate în folosință pe toată durata contractului cu excepția cazului în care dizolvarea are loc potrivit art. 14 paragraf 14, ultimul sub paragraf, adică în ipoteza dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente fermei B. de către U.SAM.V.

București, caz în care bunurile aferente fermei mai sus amintite, vor fi aduse de U.SAM.V. București aport la capitalul social al celeilalte părți a contractului, respectiv SC L.T. SRL București. Mai mult, printr-o clauza specială, U.SAM.V. București se obliga în mod irevocabil ca în cazul în care va dobândi în proprietate terenurile și clădirile aferente fermei B., să le aducă pe acestea aport la capitalul social al SC L.T. SRL urmând a primi o cotă de 49 % din capitalul social al acestei societăți. S-a mai susținut că, așa cum rezultă din contract, asocierea se dizolvă în mod obligatoriu la momentul în care U.SAM.V. București devenea proprietar asupra terenurilor aferentei fermei B. și tot atunci universitatea, potrivit aceleași convenții, era obligată să aducă terenurile și clădirile mai sus amintite, aport în sta natură la capitalul social al SC L.T.

SRL București. S-a mai arătat că, prin H.G. nr. 123/1993, privind organizarea și funcționarea stațiunilor didactice din structura învățământului superior agricol au fost înființate stațiuni didactice care funcționau ca subunități cu activități autofinanțate în cadrul unităților de învățământ. Potrivit aceluiași act normativ, obiectul de activitate al stațiunilor didactice îl constituiau: instruirea practică a studenților în câmpuri și exploatări zootehnice dotate cu echipamente tehnologice moderne; desfășurarea activității de cercetare de către cadre didactice și studenți; producerea de semințe și material săditor; producția și selecția animalelor; industrializarea și valorificarea produselor agricole vegetale și animale; alte activități legate direct sau indirect de obiectul de activitate al stațiunilor didactice.

Totodată, au fost date în administrarea instituțiilor de învățământ superior agricol suprafețe de teren împreună cu construcțiile aferente. S-a mai arătat că, urmare modificării și completării H.G. nr. 123/1993, prin H.G. nr. 47/1999, obiectul de activitate al stațiunilor didactice a fost extins cu o altă activitate iar potrivit art. 4, stațiunile didactice prin intermediul instituțiilor de învățământ agricol, se puteau asocia cu parteneri români sau străini pentru desfășurarea de activități de producție industrializare, comercializare, prestații de servicii, cercetare științifică și consultanță în domeniul lor de activitate. De asemenea, urmare modificărilor și completărilor prin H.G. nr. 47/1999, construcțiile aferente suprafețelor de teren care erau în administrarea instituțiilor de învățământ superior agricol, cu destinație de locuințe sunt locuințe de serviciu și se folosesc numai de angajații stațiunii didactice.

S-a mai menționat că locuințele de serviciu nu pot fi înstrăinate. S-a mai susținut că, Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, reglementează la art. 166 regimul juridic al bazei materiale. Astfel, potrivit legii mai sus amintite, baza materială a învățământului de stat constă în întregul activ patrimonial al Ministerului învățământului, al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică din sistemul de învățământ existent la data intrării în vigoare a legii precum și în activul patrimoniului redobândit sau dobândii ulterior. Potrivit aceluiași act normativ, baza materială a învățământului cuprinde printre altele spații destinate procesului de învățământ și cercetării științifice, stațiuni didactice de cercetare, unități de microproducție, terenuri agricole, fiind de drept proprietatea instituțiilor de învățământ superior de stat.

Cât privește construcțiile și terenurile aferente procesului instructiv educativ, nu pot fi transferate decât cu aprobarea Guvernului, la propunerea ministrului învățământului, fără plată și numai în interes public. Totodată, s-a mai precizat că, închirierea bunurilor disponibile din dotarea învățământului de stat se poate face pe bază de contract, cu revizuire anuală numai cu acordul Ministerului învățământului. Din actele normative enumerate mai sus, rezultă în mod evident că, stațiunile didactice funcționează în structura instituțiilor de învățământ superior agricol, ca unități fără personalitate juridică cu un obiect de activitate bine definit. în concret, în această categorie se încadrează și Stațiunea Didactică B. din cadrul U.SAV.M.

București. Referitor la obiectul de activitate al Stațiunii Didactice B. așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 123/1993 modificată și completată de Legea nr. 47/1999, aceasta trebuie să se circumscrie activităților didactice, de cercetare, perfecționare sau legată în mod indirect de acestea. Chiar dacă odată cu introducerea art. 4 1 din H.G. nr. 47/1999 stațiunile didactice prin intermediul instituțiilor de învățământ agricol se pot asocia, însă pentru a desfășura activitățile care fac parte din obiectul său așa cum au fost ele delimitate de art. 4 din H.G. nr. 123/1993, modificată. În nici un caz terenurile aduse în asociere de unitatea de învățământ nu pot fi cedate sau transferate cu orice titlu, câtă vreme potrivit art. 5 din H.G.

nr. 123/1993 modificată și completată, terenurile și construcțiile aferente erau doar în administrarea unității de învățământ superior. Iar potrivit art. 5 alin. (1 1 ) din același act normativ, locuințele de serviciu nu puteau fi înstrăinate și mai mult, nu puteau fi ocupate de persoane care nu aveau calitatea de angajat al stațiunii didactice. S-a mai reținut că, în cauză, prin contractul de asociere înregistrat sub nr. 3440 din 12 aprilie 2000, încheiat între U.SAV.M. București și SC L.T. SRL București, nu au fost respectate dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 123/1993 modificată. Deși în art. 1 al convenției s-a consemnat că aceasta va desfășura și dezvolta activități de producție și comerciale aferente patrimoniului U.SAV.M.

București din cadrul fermei B.; va sprijini activitatea curentă a U.SAM.V. București prin finanțarea unor programe didactice și de cercetare referitoare la îmbunătățirea exploatațiilor agricole din cadrul fermei B. au fost prevăzute și alte activități situate în afara obiectivului de activitate așa cum a fost el definit reglementat de art. 4 din H.G. nr. 123/1993 modificată și completată prin H.G. nr. 47/1999 cum ar fi: dezvoltarea patrimoniului imobiliar prin noi investiții și exploatarea comercială a acestuia până la expirarea contractului; activități prevăzute în obiectul de activitate al SC L.T. SRL; edificarea pe terenurile aferente fermei B. de bunuri imobile necesare realizării de noi venituri, care urmau a fi transmise în proprietatea U.SAV.M.

București. Astfel, sub masca obținerii de venituri pentru activitatea didactică a universității, reprezentanții acesteia la încheierea contractului de asociere, numiții A.I.N. (lector), C.C., M.I., C.N. (prorectori), D.Șt. (secretar științific), D.N. (director general), N.E. (contabil șef), B.G. (consilier juridic) cu încălcarea art. 4 1 din H.G. nr. 123/1993 cu modificările și completările ulterioare au menționat în contract, activități neenumerate de articolul mai sus amintit, edificarea pe terenurile universității de bunuri imobile, și care de altfel exced activitatea unei unități de învățământ. De altfel, adevăratul scop a reprezentanților SC L.T. SRL a fost acapararea terenurilor universității, situată/în zona de nord a municipiului București cu potențial de dezvoltare imobiliar, deghizată sub masca finanțării activității didactice a unității de învățământ mai sus-amintite.

S-a mai arătat că, în realizarea acestui scop au beneficiat de suportul reprezentanților U.SAV.M. București, semnatari ai contractului mai sus-amintit. S-a mai susținut că, faptul că, adevăratul scop al reprezentanților SC L.T. SRL a fost acapararea terenurilor universității, beneficiind de suportul conducerii acesteia, rezultă din modalitatea în care au fost concepute și redactate dispozițiile art. 14 și 15 din contractul mai sus-amintit, având ca denumiri marginale dizolvarea asociațiunii, respectiv clauze speciale. În acest sens s-a susținut că, printre ipotezele în care asociațiunea se va dizolva a fost menționată și situația în care trenurile aferente fermei trec în proprietatea U.SAM.V.

București cu obligația pentru aceasta din urmă să aducă terenul ca aport în natură la capitalul social al celeilalte părți adică

SC L.T. SRL

Mai mult la art. 14 2 din convenție s-a prevăzut că, în cazul în care asocierea se dizolvă înainte de termen la inițiativa uneia din părți, aceasta se obligă să restituie celeilalte părți toate bunurile proprietatea acesteia aflate în folosință pe toată durata contractului, cu excepția cazului în care dizolvarea are loc potrivit art. 14, subparagraful ultim, atunci când universitatea primește terenurile aferente fermei B. în proprietate și se obligă să le aducă aport la capitalul social, caz în care bunurile imobile vor fi aduse de U.SAM.V. București aport la capitalul social al celeilalte părți a contractului, adică societății comerciale L.T. SRL București. Prin urmare, existenta asocierii era limitată de dobândirea proprietății asupra terenurilor de către U.SAM.V.

București, moment în care acesta se dizolvă, iar terenurile se aduceau aport în natură la capitalul social al SC L.T. SRL De asemenea, s-a mai precizat că, din momentul în care U.SAV.M. București primea în proprietate terenurile nu mai putea să aibă inițiativa dizolvării asociațiunii, Tot la data de 25 aprilie 2000, numitul B.A. M. a formulat în numele U.SAM.V. București, la Judecătoria Sectorului 1 București – B.C.F., cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra terenului cu număr cadastral xxxx. S-a învederat că, prin încheierea nr. 4201 a Judecătoriei Sectorului 1 București tot din data de 25 aprilie 2000, numitul C.G. în calitate de judecător al instanței mai sus-menționate, a dispus admiterea cererii referitoare la imobilul din șos.

București - Ploiești proprietatea U.SAM.V. București și intabularea dreptului. În acest sens, judecătorul C.G. a admis cererea mai sus-amintită și a dispus intabularea dreptului de proprietate în baza P.V. nr. 9631, Legea nr. 84/1995, H.G. nr. 568/1995 și a Decretului regal nr. 2746/1929, decret abrogat. S-a mai menționat faptul că, U.SAM.V. București a fost înființat în anul 1929 prin Legea pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Agronomice promulgată prin Decret Regal nr. 2746/1929 și P.V. nr. 9631, fiind împroprietărită cu suprafața de teren aferentă fermei experimentale B. Prin Decretul nr. 266/1948 legea mai sus-amintită a fost abrogată. În concluzie, prin încheierea nr. 4201 din 25 aprilie 2000, a Judecătoriei Sectorului 1 București judecătorul C.G.

a înscris dreptul de proprietate al U.SAM.V. București în baza unei legi care era abrogată la acea dată. Așa cum s-a arătat, printre cauzele de dizolvare a asociațiunii a fost enumerată și situația în care terenurile aferente fermei B. treceau în proprietatea USAMV București, caz în care aceasta din urmă se obliga să aducă bunurile imobile aferente ca aport la capitalul social al SC L.T. SRL București. S-a mai susținut că, după ce dreptul de proprietate al USAMV București asupra terenurilor aferente fermei B. a fost intabulat în condițiile mai sus-amintite și deși contractul de asociere în participațiune fusese încheiat pe o perioadă de 49 de ani, a fost încheiat un act adițional ia Actul Constitutiv al SC L.T.

S.R.L nr. 876 din 28 iunie 2000 la B.N.P. S.T. prin care U.SAM.B. București a fost cooptată ca acționar în SC L.T. SRL prin majorare de capital. Cu acest prilej a fost schimbată și denumirea societății din SC L.T. SRL în B.I. SA S-a mai precizat că, potrivit art. 3 din actul adițional mai sus-amintit, autentificat prin încheierea nr. 707 din 03 august 2000 la B.N. P. M.R.S., capitalul social al societății nou rezultate se majorează cu 202.448.276.000 lei de la 109.500.000 lei la 202.557.776.000 iei prin emiterea de noi acțiuni și cooptarea unui nou acționar cu aporturi în natură. Acțiunile societății erau nominalizate și s-au redus de 100.000 lei la 1.000 lei acțiunea. U.SAM.V. București a subscris 101.048.276 acțiuni nominative în valoare de 101.048.276.000 lei, reprezentând 49,88 % din capitalul social, vărsat prin aport în natură, constând în dreptul de folosință pe termen de 49 de ani de la data încheierii suprafeței de 1.746.140.181 mp situat în București, șos.

București - Ploiești, făcând parte din terenul proprietatea U.SAM.V. București, potrivit încheierii nr. 4201 din 25 aprilie 2000 a Judecătoriei Sector 1 București, dreptul de proprietate asupra clădirilor situate la adresa mai sus, intabulate în cartea funciară 7324 conform încheierii nr. 4201 din 25 aprilie 2000 a Judecătoriei Sector 1 București. Alături de U.SAM.V. București, au mai subscris și vărsat acțiuni I.B.T.C. cu 101.507.200 acțiuni nominative în valoare totală de 101.507.200.000 lei reprezentând 50,11 % din capitalul social vărsat, G.L.C. cu 800 acțiuni nominative în valoare de 800.000 lei reprezentând 0,00394 % din capitalul social subscrise și vărsate precum și persoana fizică B.A.M.

cu 500 acțiuni nominative în valoare de 500.000 lei reprezentând 0,00262 % din capitalul social subscris și vărsat. S-a mai arătat că, numitul B.A.M. este una și aceeași persoană cu cea care la dat de 25 aprilie 2000 a fost împuternicită de numitul A.l.N. să reprezinte societatea la Judecătoria Sectorului 1 București. Totodată, s-a mai precizat că, faptele descrise mai sus arată că, încă de la momentul încheierii asociațiunii s-a urmărit ca terenurile și construcțiile aferente fermei B. să fie aduse ca aport în natură la capitalul social al SC L.T. SRL București, denumită ulterior. B.I. SA Din acest motiv, cu sprijinul nemijlocit al numitului C.G., judecător la Judecătoria Sector 1 București, a fost intabulat dreptul de proprietate al U.SAM.V.

București asupra terenurilor și construcțiilor aferente fermei B., în baza unei legi abrogate, S-a făcut intabularea dreptului de proprietate, deoarece numai în aceste condiții U.SAM.V. București putea să aducă dreptul de folosință asupra terenului ca aport în natură la capitalul social al SC B.I. SA București, pe de o parte. Pe de altă parte, în această modalitate s-a forțat dizolvarea contractului de asociere în participațiune încheiat la data de 12 aprilie 2000. S-a mai arătat că, la încheierea actului adițional mai sus amintit, U.S.A.M.V. București a fost reprezentată de numitul A.l.N., rectorul universității, susținându-se că, așa cum s-a arătat mai sus, U.S.A.M.V. București a adus dreptul de folosință asupra terenului intravilan în suprafață de 1.746.140,181 mp și dreptul de proprietate asupra clădirilor aferente fermei B. ca aport în natură la capitalul social al SC B.I.

SA București, iar în schimb a primit 101.048.276 acțiuni nominative în valoare de 101.048.276.000 lei fără ca în legătură cu terenul și clădirile în discuție să fie evaluate. Trebuie menționat faptul că terenul este situat în zona de nord a municipiului București. S-a mai reținut că, din cele prezentate mai sus, rezultă în mod evident că numitul A.I.N. a fost sprijinit de numitul C. G., judecător la Judecătoria Sectorului 1 București care a intabulat dreptul de proprietate al U.S.A.M.V. București asupra terenului în baza unei legi abrogate precum și de numitul B.A.M. Ulterior dobândirii titlului de proprietate, prin actele adiționale sub nr. 1086 din 12 iunie 2003, nr. 1094 din 16 iunie 2003, nr. 1764 din 17 octombrie 2003, U.S.A.M.V.

București a participat la majorarea capitalului social al SC B.I. SA prin aport în natură, constând în dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, șos. București - Ploiești, în suprafață de aproximativ 224 ha. S-a mai menționat că, prin Hotărârea A.G.O.A., SC B.I. B. SA din data de 19 iulie 2002, numitul P.A.G. a fost numit în funcția de administrator al societății. În cauză a rezultat că, numitul P.A.G. este persoana care a sprijinit activitatea infracțională a numitului A.I.N., interpunându-l pe numitul B.M.A. Interesul numitului P.A.G. a fost de a-l sprijini pe numitul A.I.N. să aducă terenul U.S.A.M.V. aport în natură la capitalul social al

SC B.I. SA

Din actele aflate la dosarul cauzei, precum și din declarația inculpatului A.l.N. a rezultat că negocierile din anul 2000 legate de asociere s-au purtat cu P.G., cu mențiunea că au existat și alte oferte făcute către U.S.A.M.V. De altfel, la data de 27 ianuarie 2009, în cadrul unei discuții ambientale pe care a avut-o cu numitul M.I., ofițer de poliție judiciară în cadrul D.N.A. la Hotelul H.J. din București, numitul P.A.G. i-a precizat acestuia că el are interesul cel mai mare pentru ca în cauza pentru care este cercetat de D.N.A. numitul A.I.N., față de acesta să se dispună neînceperea urmării penale, folosind expresia „miza e a mea”. Așa cum s-a mai arătat mai sus, prin Hotărârea nr. 123/1993, modificată și completată cu H.G.

nr. 47/1999, în structura instituțiilor de învățământ superior agricol au fost înființate stațiuni didactice. în baza acestei hotărâri a fost înființată și stațiunea didactică B., aflată în subordinea U.S.A.M.V. București. De asemenea, art. 5 din H.G. nr. 123/1993, modificată și completată prin H.G. nr. 47/1999 privind organizarea și funcționarea stațiunilor didactice din structura instituțiilor de învățământ superior agricol, suprafețele de teren prevăzute în Anexa II a legii împreună cu construcțiile aferente, trec în administrarea instituțiilor de învățământ superior agricol. Menționăm că, prin H.G.

nr. 47/1999, denumirea Stațiunii Didactice B. a fost schimbată cu denumirea Stațiunea Didactică B. Pe de altă parte, potrivit art. 166 alin. (1) din Legea 84/1995, republicată (legea învățământului), baza materială a învățământului de stat costă în întreg activul patrimonial al Ministerului învățământului, ai instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică din sistemul de învățământ existent. De asemenea, potrivit aceleași legi, în baza materială a învățământului sunt cuprinse și stațiunile didactice și cele de cercetare. Fată de cele menționate mai sus, rezultă că Stațiunea Didactică B. face parte din baza materială a învățământului de stat și, pe cale de consecință, terenul aferent acesteia face parte din domeniul public al statului.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 213/1998, bunurile din domeniul public pot fi date după caz, în administrare, printre altele și altor instituții publice de interes național, județean sau local. De altfel, în baza acestui temei, prin H.G. nr. 123/1993, modificată și completată cu H.G. nr. 47/1999, suprafețele de teren și construcțiile aferente acestora au fost date în administrare instituțiilor de învățământ superior agricol. Mai mult, potrivit art. 166 alin. (5) și (6) din Legea nr. 84/1995, așa cum a fost ea modificată de Legea nr. 151/1999 privind aprobarea O.U.G.

nr. 36/1997, pentru modificarea și completarea legii învățământului, construcțiile și terenurile aferente procesului/instructiv educativ, nu pot fi transferate decât cu aprobarea Guvernului la propunerea ministrului învățământului, fără plată și numai în interes public, iar încheierea bunurilor disponibile din dotarea învățământului de stat se poate face pe bază de contract cu revizuirea anuală numai: cu acordul Ministerului învățământului. Față de argumentele legale prezentate mai sus, s-a apreciat că, U.S.A.M.V. București nu putea să aducă terenurile Stațiunii Didactice B. aport în natură la capitalul social al SC B.I. B. SA Prin aducerea trenului în suprafață de 224 ha ca aport la capitalul social al SC B.I.

B. SA cu încălcarea dispozițiile art. 166 alin. (5) și (6) din Legea învățământului nr. 84/1995 republicată, art. 5 din H.G. nr. 123/1993 modificată și completată cu H.G. nr. 47/1999, a fost cauzat U.S.A.M.V. București și implicit statului un prejudiciu în sumă de 2,24 milioane dolari S.U.A. La această valoare, s-a ajuns evaluând metrul pătrat de teren la un dolar, dar așa cum rezultă din referatul întocmit de specialistul D.N.A., valoarea terenului în zonă, la momentul respectiv, era cu mult mai mare de un dolar pentru metrul pătrat.

Din referatul preliminar întocmit rezultă că, în raport de ghidul de prețuri orientative ale proprietăților imobiliare, anul 2000, unul din documentele oficiale de bază după care sunt calculate taxele percepute de către notarii publici rezultă că, valoarea terenului în suprafață de 224 ha (2.240.000 mp) situat în sectorul 1 al Municipiului București, cu un front la DN1 - șoseaua București - Ploiești de peste 1300 ml (1,3 km) se ridică cu mult peste valoarea de 2,24 milioane dolari S.U.A., unde 1 m = 1 dolari S.U.A. așa cum a fost evaluat - terenul fiind încadrat în zona centrală. De asemenea, conform adresei nr. 785 din 25 martie 2009 a președintelui Camerei Notarilor, valoarea pentru un teren situat în București, zona București - Ploiești era în perioada 1 martie 2002 - 2004, de 150 euro/mp.

Prin urmare valoarea totală a prejudiciului este de 336 milioane euro. S-a mai precizat că, terenul în suprafață de 224 ha pe care universitatea l-a adus ca aport la capitalul social al SC B.I. SA este situat în partea de nord a orașului București, se învecinează eu DN1 București - Ploiești, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru și sediile unor importante societăți comerciale cum ar fi C.F., M., I.R., B.S.C., Reprezentanta C. S-a mai arătat că, din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat că, sunt indicii temeinice în sensul că numiții A.I.N., în calitate de rector al U.S.A.M.V. București, D.Șt., secretar științific, D.N., în calitate de director general, N.E. și G.B.

în calitate de contabil șef, respectiv consilier juridic la unitatea de învățământ mai sus-amintită, prin încălcarea dispozițiilor legale, au încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 3440 din 12 aprilie 2000, iar numitul A.I.N., a încheiat tot cu încălcarea normelor legale actele adiționale ulterioare prin care a fost adus aport în natură la capitalul social al SC B.I. SA inițial dreptul de folosință iar ulterior dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 224 ha și prin aceasta au fost vătămate interesele legale ale U.S.A.M.V. București. S-a mai învederat că, în cauză, față de numitul A.l.N., a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută și pedepsită de art. 248 cu referire la art. 248 C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., iar față de numiții D.Șt., N. D., N.E.

și B.G. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 248 1 cu referire la art. 248 C. pen. În contextul efectuării actelor premergătoare în dosarul nr. 206/P/2006, sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 248 1 raportat la 248 C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., față de A.l.N. și sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 248 1 și la 248 C. pen., față de P.G.A. și alte persoane, în perioada decembrie 2008 - martie 2009, P.P., ofițer de poliție judiciară, șeful diviziei operațiuni în cadrul D.G.A. și Ș.I.C., actualmente directorul D.G.I.P.I., l-au contactat pe numitul M.I., ofițer de poliție judiciară în cadrul D. N.A., solicitându-i acestuia ca, prin îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, să determine finalizarea cu celeritate a anchetei și emiterea unei soluții de neurmărire penală față de P.G.

și A.l.N. în dosarul penal nr. 206/P/2006 al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul D.N.A. Precizăm că M.I. a fost delegat, prin ordonanță a procurorului, să efectueze acte de urmărire penală în cauză. Totodată, s-a mai reținut că, în baza primului raport cu valoare de denunț formulat la 16 decembrie 2008 de numitul M.I., a fost înregistrat dosarul nr. 191/P/2008.

În temeiul ordonanțelor provizorii emise în cauză și confirmate de Curtea de Apel București, precum și în baza autorizațiilor nr. 49 din 19 decembrie 2008, nr. 1 din 13 ianuarie 2009, nr. 2 din 26 ianuarie 2009, nr. 6 din 10 februarie 2009, nr. 7 din 10 februarie 2009, nr. 10 din 20 februarie 2009, nr. 14 din 6 martie 2009, nr. 15 din 6 martie 2009, nr. 16 din 10 martie 2009, nr. 17 din 10 martie 2009, au fost interceptate și înregistrate audio și video convorbirile telefonice și cele purtate în mediul ambiental de persoanele față de care s-a dispus începerea urmăririi penale prin rezoluția din 23 martie 2009, respectiv Ș.I.C. , P.P.D., P.G., A.l.N., G.M. și C.D. Astfel, conform declarației denunțătorului M.I., la 16 decembrie 2008, a fost contactat telefonic de P.P., care l-a invitat la o discuție în biroul lui Ș.C., răspunsul lui M.I.

fiind negativ. Ca urmare, P.P. i-a comunicat că va veni el în fața sediului D.N.A. cu prilejul acestei prime întrevederi, P.P. i-a cerut primele informații despre dosarul în care este cercetat P.G., respectiv la ce procuror este în lucru, insistând, în urma refuzului ofițerului de poliție. Imediat după această întâlnire, M.I. a făcut denunțul. La data de 18 decembrie 2008, M.I. a fost din nou contactat telefonic de P.P., întâlnindu-se în același loc, P.P. folosind exprimarea „ia zi”. M.I. i-a comunicat că dosarul se află la un anumit procuror (nume eronat), iar P.P. l-a întrebat „Poți să-mi zici și mie ceva? Putem să-l ajutăm pe om?”, M.I. fiind deschis la discuții și stabilind să se vadă în ziua următoare la C.C.

S-a mai reținut că, în aceeași zi, după ce a fost contactat de M.M., un prieten comun, care i-a comunicat că Ș.C. dorește să-l vadă pentru a discuta cea, M.I. l-a contactat pe acesta, care nu a negat că ar dori să discute, stabilind, de comun acord, să se vadă în ziua următoare și cu P.P. la același restaurant. S-a mai arătat că, la data de 18 decembrie 2008, aflându-se împreună la masă, Ș.C. inițiază discuția cu M.I., cu cuvintele: „mă interesează o chestie. Nu știu dacă ți-a zic ceva ... (P.P., care era prezent - n.n.), spunându-i că nu are interes foarte mare și că „omul acesta” (P. - n.n.) l-a ajutat, dezinteresat. S-au purtat discuții pe marginea dosarului în care P.G. și A.l.N. erau cercetați de D.N.A., prilej cu care Ș.C.

a transmis susținerile lui P.G. în legătură cu faptele cercetate, încercând să-i demonstreze ofițerului de poliție că acesta nu este vinovat: „eu îți spun ce zice omul”. Aceeași atitudine de sprijinire a lui P.G. a îmbrățișat-o și P.P., ambii inculpați sugerându-i lui M.I. ce pași să facă în continuare. De menționat că Ș.C. a insistat să sublinieze că acesta e o persoană extrem de importantă, folosind expresia „la el fac coadă să intre B., T.”. Cei doi, necunoscând că M.I. este delegat în cauză, i-au spus că trebuie să lucreze în dosar, nu să afle ce este în el prin alte metode, după care P.P. a propus să se revadă după câteva zile, după ce M.I. va citi dosarul. La finalul discuției, Ș.C. a insistat ca M.I.

să-l contacteze pe el după citirea dosarului, iar P.P. i-a dat de înțeles că va fi recompensat. Totodată, la data de 24 decembrie 2008, M.I. a fost contactat de P.P. , care i-a remis mai multe bunuri (whisky, palincă și altele), prilej cu care s-a purtat o scurtă discuție legată de dosar, P.P. interesându-se dacă M.I. a primit delegare pentru a lucra în cauză. Aceeași întrebare i-a pus-o și Ș.C., la 29 decembrie 2008, când, la solicitarea acestuia, s-au întâlnit lângă sediul D.N.A. inițierea discuției fiind făcută de Ș.C., care a făcut și precizarea sugestivă „deci, n-are rost să-ți spun multe cuvinte”, la 15 ianuarie 2009, Ș.C. s-a interesat din nou de mersul dosarului, întrebându-l pe M.I.

dacă a apucat să vadă ceva și spunând că „omul a fost plecat, s-a întors aseară și l-a întrebat, urmând să se vadă cu el (cu P.G. - n.n.). De asemenea, Ș.C. l-a întrebat pe M.I. dacă dorește să meargă să se vadă cu acesta, ofițerul acceptând. Discuții asemănătoare s-au purtat și la 21 ianuarie 2009, la o întâlnire la inițiativa lui Ș.C., care i-a reiterat lui M.I. sugestia de a merge sa se întâlnească cu P.G. și cerând informații despre ce urmează să se facă în cauză, audieri, ridicări de documente, cerând să i se spună șt nume de martori „că ideea e. nu știu dacă înțelegi ce ... să se simtă că e ceva OK”, și chiar indicând pe cine ar trebui să audieze și oferindu-se să dea el un nume-două. S-a mai susținut că, în urma demersurilor efectuate de Ș.C., a avut loc întâlnirea dintre acesta, P.G.

și M.I. de la H.J. ia data de 27 ianuarie 2009, în care aceștia au discutat amănunte legate de doar de necesitatea unor audieri care să servească interesele persoanei cercetate, P.G. a replicat în mai multe rânduri, că, „interesul cel mai mare este al său”, spunând că „riscul e enorm”, Ș.C. a făcut chiar și observația că „este un moment bun acum, că e agitația care este”, referindu-se ia schimbările în conducerea D.N.A. care urmau a fi făcute, observație cu care și P.G. a fost de acord. Cu aceeași ocazie, P.G. l-a asigurat pe M.I. de sprijinul său, dacă va avea nevoie de „o vorbă bună, pusă într-un moment cheie” fapt de natură a suscita interesul ofițerului de poliție judiciară cu privire la modul de efectuare a anchetei.

Cu aceeași ocazie, P.G. i-a comunicat telefonic lui A.l.N., folosind un limbaj codificat, că trebuie să meargă la „policlinică”. S-a mai reținut că, inculpatul P.G. a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți, respectiv a inculpatului A.l.N., pe care l-a determinat să aibă o atitudine procesuală de nerecunoaștere a faptelor comise, asigurându-l că are relații cu mai multe persoane impotente, printre care și cineva de la „doi și-un sfert”, care îi poate ajuta fără nicio problemă, fiind într-o relație foarte bună cu comisarul care se ocupă de dosar.

S-a mai reținut că, distinct de această situație de fapt, din actele premergătoare efectuate, a mai rezultat că numitul Ș.C., în perioada 27 decembrie 2008 - 12 ianuarie 2009, a pus la dispoziția numitului D.T., consulul României la Milano la solicitarea acestuia, lista detaliată a convorbirilor telefonice, permițând accesul acestuia la informații ce nu sunt destinate publicității, urmărindu-se eu, prin obținerea acestor informații, să fie înlăturat unul dintre angajații consulatului. De asemenea, la solicitarea aceluiași D.T., Ș.C. a făcut demersuri pentru identificarea titularului/utilizatorului unui alt post telefonic, care trimitea mesaje de amenințare unui membru al familiei (ministrul Sănătății cumnat al lui D.T.).

în schimbul permiterii accesului la aceste informații, Ș.C. a primit promisiuni și a beneficiat de sprijinul lui D.T. prin intermediul relațiilor acestuia, pentru promovarea în funcția de director adjunct al D.G.L.P.I. (9 ianuarie 2009). În urma verificărilor efectuate și în urma audierii martorilor T.B. și I.C. a rezultat că aceste informații au fost solicitate verbal de Ș.I.C., fără a avea la bază o adresă scrisă de solicitare, ci doar argumentul că este o activitate operativă. Față de cele relatate și având în vedere apărările nepertinente formulate de P.P. și Ș.I.C. cu ocazia audierilor, s-au formulat următoarele concluzii: Prin demersurile întreprinse, P.P. și Ș.I.C. au înțeles să-l ajute, fără o înțelegere prealabilă, pe P.G.

și, implicit pe A.l.N. și pe celelalte persoane cercetate, să zădărnicească urmărirea penală în cauză, intervenind, în virtutea unor relații de amiciție anterioare cu M.I., asupra ofițerului de poliție judiciară, delegat să efectueze activități de urmărire penală, insistând în susținerea nevinovăției persoanei cercetate, sugerând și chiar propunând direct pașii ce urmau a fi efectuați în anchetă în scopul emiterii unei soluții de neurmărire penală în cauză. Ansamblul activităților desfășurate de inculpați, denotă, fără putință de tăgadă, acest scop, ei fiind animați, așa cum am arătat, de interese personale, în ajutarea lui P.G., care a fost perceput ca o persoană deosebit de influentă și cu o mare potentă financiară și relațională.

La data de 20 martie 2009, a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 248 1 C. pen., raportat la art. 248 C. pen., față de inculpatul P.G.A., iar la data de 24 martie 2009, față de acesta a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea mai sus amintită. Față de inculpatul Ș.I.C., la data de 23 martie 2009, a fost începută urmărirea penală pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și art. 12 lit. b) din Legea 78/2000 iar la data de 24 martie 2009, a fost schimbată încadrarea juridică din art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.

și la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 264 alin. (1) C. pen. Față de același inculpat, la data de 24 martie 2009, a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile mai sus menționate. Referitor la inculpatul P.P.D., față de acesta, la data de 23 martie 2009, a fost începută urmărirea penală pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, iar la data de 24 martie 2009, a fost schimbată încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 264 alin. (1) C. pen.

La data de 24 martie 2009, față de inculpatul P.P.D. a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 264 alin. (1) C. pen. La data de 26 martie 2009, prin încheierea dispusă în dosarul nr. 2803/2/2009 al Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 29 de zile de la data de 26 martie 2009 la 23 aprilie 2009 față de inculpații Ș.I.C., P.P.D. și P.G.A. În ordonanța din 18 iunie 2009 dată în dosarul nr. 206/P/2006 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a dispus în temeiul art. 145 1 alin. (1) și (2) cu referire la art. 145 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. , prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpații Ș.I.C., P.P.D. și P.G.A. În acest sens s-a susținut că, subzistă în continuare temeiurile care au fost avute în vedere de instanță, cu prilejul luării măsurii obligării de a nu părăsi țara față de aceștia, fiind îndeplinite condițiile prevăzută de art. 143 C. proc. pen., sub aspectul existentei de probatorii și indicii temeinice astfel cum sunt definite de art. 68 C. proc. pen. , date care justifică presupunea rezonabilă că inculpații au comis faptele și necesitatea asigurării desfășurării normale a unei proceduri judiciare. S-a mai arătat că, în cauză urmează să se dispună prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpații Ș.I.C., P.P.D.

și P.G.A., întrucât urmează a mai fi efectuate următoarele acte de urmărire penală, care justifică necesitatea prelungirii acestei măsuri: - audierea a circa 70 de martori, membri ai Senatului Universității sau având alte calități, în urma audierilor putând fi necesară confruntarea acestora cu inculpatul P.G. - finalizarea rapoartelor de constatare dispuse în cauză. - primirea și examinarea documentelor solicitate (cu caracter secret de serviciu) de la S.R.L și D.G.I.P.I. și audierea inculpaților P.P. și Ș.l. cu privire la aspectele constatate. Împotriva acestei ordonanțe, în termen legal a formulat plângere inculpatul P.A.G., solicitând revocarea măsurii de a nu părăsi țara, criticând ordonanța atât sub aspectul nelegalității cât și al netemeiniciei.

Aspectele de nelegalitate invocate vizează împrejurarea că ordonanța prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a fost semnată de un singur procuror în condițiile în care în cauză urmărirea penală se efectuează de doi procurori. Sub aspectul netemeiniciei, s-a arătat că ordonanța atacată nu este motivată, întrucât nu s-a arătat în concret, în ce mod și pentru ce motive menținerea măsurii obligării de a nu părăsi țara consolidează buna desfășurare a procesului penal. S-a mai susținut că, în cauză nu s-au mai efectuat acte de urmărire penală din data de 04 iunie 2009 și astfel măsura preventivă nu a condus la accelerarea procedurilor judiciare și la soluționarea cu celeritate a cauzei.

în aceste condiții și raportat la circumstanțele personale ale inculpatului s-a arătat că prelungirea măsurii nu se mai justifică. În considerentele încheierii, instanța de fond a mai reținut că, în : ceea ce privește critica invocată privind nelegalitatea ordonatei procurorului, este nefondată și a constatat că nu există nicio dispoziție procedurală care să prevadă că, în ipoteza în care urmărirea penală se desfășoară de doi sau mai mulți procurori, măsurile procesuale trebuie luate împreună, prevederile ce instituie colegialitatea completelor de judecată în soluționarea căilor de atac neputându-se aplica prin analogie și în cursul urmăririi penale. Prima instanță a reținut că, principiul care stă la baza activității Ministerului Public este cel al unității de acțiune.

Chiar dacă în aceeași cauză lucrează concomitent mai mulți procurori, fiecare dintre aceștia acționează în numele Ministerului Public, exercitând, în limitele competenței parchetului din care fac parte, atribuțiile acordate de lege Ministerului public, dispozițiile fiecăruia producând toate efectele juridice ale unui act sau ale unei măsuri ce stă în atribuțiile Ministerului Public.

Referitor la motivele de netemeinicie invocate, prima instanță, analizând ordonanța atacată în raport de criticile formulate și de actele dosarului de urmărire penală a constatat că, obligarea de a nu părăsi țara a fost dispusă față de inculpatul P.G.A., prin încheierea de ședință din data de 26 martie 2009 a Curții de apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în dosarul nr. 2803/2/2009 pe o perioadă de 29 de zile de la data de 26 martie 2009 la 23 aprilie 2009, ulterior fiind prelungită de către parchet pe o perioadă de 30 de zile de la 23 aprilie 2009 la 22 mai 2009, de la 22 mai 2009 la 20 iunie 2009 și în prezent, de la 20 iunie 2009 la 19 iulie 2009. Totodată, instanța de fond a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (2) C. proc.

pen., măsura obligării de a nu părăsi țara poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate și numai motivat. Examinând ordonanța atacată, prima instanță a constatat că parchetul, nu a motivat în nici un fel care sunt considerentele care conduc spre concluzia necesității menținerii acestei măsuri preventive, limitându-se a reda conținutul unor dispoziții legale, art. 143 C. proc. pen. și art. 136 C. proc. pen., referitor desfășurarea normală a procesului penal, ceea ce nu echivalează în nici un caz cu arătarea motivelor care justifică prelungirea măsurii preventive și nu satisface exigențele art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, instanța de fond a mai arătat în considerentele hotărârii faptul că, în raport de actele de urmărire penală care se susține că urmează a fi efectuate (audierea a 70 de martori, membri ai Senatului Universității, finalizarea rapoartelor de constatare dispuse) parchetul ar fi trebuit se arate, față de circumstanțele cauzei și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care sunt motivele pentru care buna desfășurarea a procesului penal nu poate avea loc decât în condițiile prelungirii măsurii obligării de a nu părăsi țara, sau, care sunt riscurile pe care le presupune cercetarea inculpatului fără ca asupra acestuia să mai existe o restrângere a libertății de mișcare. S-a mai arătat că, modul în care s-a procedat conduce practic la imposibilitatea efectuării unui control din partea instanței, întrucât, chiar dacă parchetul a avut în vedere anumite aspecte, atâta timp cât ele nu au fost expuse în ordonanța atacată, nu pot fi analizate și cenzurate.

Totodată, prima instanță a mai arătat că, din verificarea actelor dosarului, a constatat că, nu se identifică astfel de motive care să justifice prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara, în condițiile în care aceasta reprezintă o măsură restrictivă de libertate, cu caracter de excepție, constatarea că în cauză există indicii care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care este cercetat nu este suficientă și nu justifică prin ea însăși prelungirea măsurii. Prima instanță a apreciat că, măsura obligării de a nu părăsi țara, constituind o atingere adusă dreptului la liberă circulație, trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit, această condiție decurgând din cea a necesității și presupune, în scopul garantării libertății de circulație a persoanei și evitării arbitrarului, existența unei proporționalități, a unui just echilibru între restricția libertății de circulație și scopul urmărit.

S-a mai reținut că, în ceea ce privește scopul avut în vedere de către parchet, constând în buna desfășurare a procesului penal, acesta vizează asigurarea prezenței inculpatului la desfășurarea procedurilor și soluționarea cu celeritate a cauzei. Or, sub acest aspect, din examinarea celor 21 de volume de urmărire penală rezultă că ultimul act de urmărire penală efectuat în cauză îl reprezintă declarația martorului C.C. C. din data de 21 mai 2009 (dosar urmărire penală). Chiar reținând susținerile apărătorilor inculpatului în sensul că, după această dată, la 04 iunie 2009 ar mai fi fost audiați doi martori, ale căror declarații nu se regăsesc însă la dosar (acestea fiind singurele acte efectuate în perioada pentru care anterior s-a dispus prelungirea).

Totodată, prima instanță a mai constatat că, în cauză, urmărirea penală nu se efectuează cu diligenta impusă de existența în cauză a unor măsuri restrictive de libertate si nu poate accepta justificarea oferită de parchet, în sensul imposibilității efectuării de acte de urmărire penală, față de împrejurarea că, în toată această perioadă dosarul a fost înaintat la instanță în vederea soluționării plângerilor formulate de către inculpați, în condițiile în care aceștia au exercitat un drept prevăzut de lege. Față de aspectele expuse, prima instanță a apreciat că, prelungirea măsurii preventive nu se mai justifică, nemaiexistând un just echilibru între restrângerea dreptului la liberă circulație a inculpatului (cunoscut om de afaceri pentru care libertatea de circulație este esențială în derularea normală a activității, mai ales în actualul context economic global) și scopul urmărit prin atingerea adusă acestui drept.

Aceasta cu atât mai mult cu cât datele care caracterizează persoana inculpatului și conduita procesuală a acestuia anterior datei de 26 martie 2009 când a fost dispusă măsura, de a se prezenta la toate chemările organului judiciar, în condițiile în care în cauză se efectuează cercetări de la începutul anului 2006, constituie garanții suficiente că cercetarea sa poate continua fără să mai existe o restrângere a libertății de-mișcare, buna desfășurare, a procesului penal nefiind influențată în nici un fel, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și în rejudecare, respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de inculpatul P.A.G.

împotriva ordonanței 206/P/2006 din 18 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și menținerea acesteia ca fiind legală și temeinică. În motivarea recursului parchetul a susținut că, hotărârea instanței de fond prin care s-a dispus admiterea plângerii formulate de inculpat și revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, este neîntemeiată în raport de datele și împrejurările cauzei și de prevederile legale în materie. în acest sens a arătat că, raportat la argumentele expuse de instanța de fond, care se concentrează pe persoana inculpatului și pe modul de derulare a urmăririi penale, apreciem că acestea nu sunt suficiente pentru constatarea caracterului ilegal sau nejustificat.

S-a mai învederat că, în mod greșit instanța de fond a reținut, astfel, în motivarea hotărârii, că ordonanța procurorului nu respectă prevederile art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu cuprinde considerentele care conduc la concluzia necesității prelungirii acestei măsuri preventive. Pe de altă parte, din analiza datelor dosarului, instanța a reținut greșit că, nu a identificat astfel de motive, suficiente în sensul aplicării dispozițiile legale menționate, precum și faptul că, urmărirea penală nu se efectuează cu diligenta impusă de existența în cauză a unor măsuri preventive, iar libertatea de circulație este esențială în derularea normală a activității inculpatului, acesta fiind un cunoscut om de afaceri.

S-a mai arătat în motivarea recursului că, referitor la aspectele de nelegalitate invocate în plângerea formulată, instanța de fond a reținut, întemeiat, că lipsa semnăturii, de pe ordonanța atacată, a unuia din procurorii desemnați să efectueze urmărirea penală, nu poate atrage nulitatea acesteia, având în vedere principiile care guvernează activitatea Ministerului Public, distincte de cele care reglementează activitatea completelor de judecată și care nu pot fi interpretate prin analogie. Parchetul a mai susținut că, referitor la condiția ca măsura preventivă să fie necesară și justificată, instanța de fond a ignorat o s