ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2203/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, având pe rol soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Biroul Teritorial Suceava, inculpații C.G.Z.V., G.P., P.D.A. și partea civilă Direcția regională pentru accize și operațiuni vamale Iași împotriva sentinței penale nr. 108 din 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 417/86/2009, la termenul din 3 iunie 2009, din oficiu, a pus în discuția părților măsura arestării preventive a inculpaților. Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Suceava a menținut starea de arest preventiv a inculpaților C.G.Z.V., P.D.A.

și G.P., în temeiul art. 160 b alin. (1) și (3) raportat la art. 300 2 C. proc. pen. și a constatat că în prezent subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. De asemenea, a respins, ca nefondate, cererile de revocarea măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara și, ca neîntemeiată, cererea de liberare condiționată sub control judiciar formulată de inculpatul apelant C.G.Z.V. A respins, ca nefondate, cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea formulate de inculpații apelanți G.P.

și P.D.A. A amânat judecarea apelurilor și a fixat termen la 10 iunie 2009. Împotriva încheierii din 3 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, inculpații C.G.Z.V. și P.D.A., în termen legal, au declarat recurs. Prin cererea scrisă depusă la dosar, inculpatul C.G.Z.V. solicitat, în principal, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate; în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, iar în ultimul rând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Inculpatul recurent P.D.A. nu a motivat în scris recursul, iar la data fixată pentru soluționare, respectiv, 10 iunie 2009, nu a fost prezent.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, sub unele aspecte, și inadmisibile, sub alte aspecte, pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 108 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava s-a dispus condamnarea inculpaților: 1. G.P. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. la o pedeapsă de 8 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pe o perioadă de 2 ani; - art. 270 raportat la art. 272 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c) C. pen.

la o pedeapsă de 8 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pe o perioadă de 2 ani. - art. 279 alin. (1), (3) C. pen. la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C. pen.

s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la data de 5 septembrie 2008 la zi. 2. C.G.Z.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de : - art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, modificată de Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) C. pen. la o pedeapsă de 2 ani închisoare; - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. la o pedeapsă de 6 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) teza a II-a și lit. b) pe o perioadă de 2 ani; - art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c) C. pen.

la o pedeapsă de 6 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la data de 6 septembrie 2008 la zi.

3. P.D.A. zis „I.” pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de : - art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, modificată de Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) C. pen. la o pedeapsă de 2 ani închisoare; - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pe o perioadă de 2 ani; - art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c) C. pen. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la data de 6 septembrie 2008 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpaților G.P., C.G.Z.V. și P.D.A.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, toți inculpații, partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29 mai 2009, cu termen de judecată la 10 iunie 2009. În cursul urmăririi penale cei trei inculpați au fost arestați preventiv, la data de 5 septembrie 2008, respectiv 6 septembrie 2008. La termenul din 3 iunie 2009, instanța de prim control judiciar, verificând din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților, printre altele, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către inculpații C.G.Z.V.

și P.D.A. Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate. În aceleași texte, însă, sunt înscrise, totodată, și excepții de la regula generală mai sus menționată. Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. e) din CEDO, ratificată prin Legea nr. 30/1994, se prevede că se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate, trebuia să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale, Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc.

pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol, când instanța „constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi, care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”. În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților C.G.Z.V.

și P.D.A., respectiv că pentru infracțiunile deduse judecății limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt închisoare mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică. De asemenea, se constată că, în speță, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu s-au schimbat și nici nu au încetat, impunând în continuare privarea lor de libertate, iar măsura luată este în concordanță cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și cu exigențele prevederilor legale cuprinse în Codul de procedură penală. Toate aceste aspecte justifică pe deplin dispoziția instanței de prim control judiciar, în sensul menținerii arestării preventive, motive pentru care Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.G.Z.V. și P.D.A. împotriva încheierii din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 417/86/2009, sub aspectul dispoziției de menținere a stării de arest preventiv. Referitor la cererile de revocare a măsurii arestării preventive luate față de inculpați în raport de prevederile care reglementează această instituție și de susținerile inculpaților că nu mai subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. și nu există temeiuri noi care să justifice menținerea acestei măsuri, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Referitor la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, instanța constată că temeiul care a stat la baza menținerii în cursul judecății a arestării preventive a inculpaților nu s-a schimbat, situație în raport de care nu se impune înlocuirea măsurii luată inițial cu o măsură mai puțin coercitivă, restrictivă de libertate. Sub aceste aspecte, recursurile promovate de inculpați sunt inadmisibile.

Privitor la cererea formulată de inculpatul C.G.Z.V., de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte constată că, deși sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în raport de natura gravă a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat, de gradul ridicat de pericol social, de împrejurările și modalitatea de săvârșire, urmarea produsă, apreciază că aceasta nu este întemeiată, iar recursul sub acest aspect, este nefondat. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de inculpați, conform dispozitivului. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de inculpații C.G.Z.V. și P.D.A. împotriva încheierii din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 417/86/2009. Obligă recurenții inculpați la câte 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2009.