ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2863/2009

Asupra recursului penal de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 19 august 2009, Curtea de Apel Suceava, deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpaților G.P., C.G.Z.V. și P.D.A., a cererilor de revocare și de înlocuire a acestei măsuri formulate de apărătorii săi, a dispus următoarele: - a respins, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpați, prin apărătorii aleși; - a fost admisă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de aceiași inculpați, prin apărători. În temeiul art.139 alin. (1) și (3), raportat la art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145 1 C. proc. pen. pentru inculpații G.P., C.G.Z.V. și P.D.A. și s-a dispus punerea în libertate a acestora, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 49A din 6 septembrie 2008 (pentru G.P.), nr. 50A din 7 septembrie 2008 (pentru C.G.Z.V.) și nr. 56A din 7 septembrie 2008 (pentru P.D.A.) emise de Tribunalul Suceava, dacă nu sunt reținuți, arestați sau deținuți în altă cauză. În temeiul art. 145 1 alin. (2) coroborat cu art.145 alin. (1) 1 și alin. (1) 2 C. proc. pen., pe durata obligării de a nu părăsi țara, inculpații G.P., C.G.Z.V.

și P.D.A. s-a dispus să respecte obligațiile arătate la literele a-e din dispozitivul încheierii. În temeiul art. 145 1 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (2) 2 și alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor impuse a fi respectate de către inculpați, instanța va lua față de aceștia măsura arestării preventive în condițiile prevăzute de lege, după ce în prealabil va fi informată de către organele de poliție menționate mai sus, desemnate cu supravegherea inculpaților, ce au sarcina de a verifica periodic respectarea obligațiilor ce le revin.

Pentru a pronunța soluția de mai sus, Curtea de Apel Suceava, în calitate de instanță de apel, în apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței penale nr. 108 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava și de prima instanță în soluționarea cererilor de revocare și de înlocuire a arestării cu ocazia examinării stării de arest a inculpaților, a reținut următoarea stare de fapt: Prin sentința penală nr. 108 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava au fost condamnați la pedepse rezultante de câte 8 ani închisoare inculpatul G.P., 6 ani închisoare inculpatul C.G.Z.V. și 5 ani închisoare inculpatul P.D.A. pentru mai multe infracțiuni, printre care și infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..

În esență, se susține că inculpații au constituit o grupare infracțională cu cetățeni ucrainieni în care au acționat coordonat din aprilie 2008 pentru introducerea ilegală în țară a țigărilor de proveniență ucrainiană, prin săvârșirea unor acte materiale repetate, în număr de 17. S-a mai reținut că inculpații au fost arestați în cursul urmăririi penale la 5 septembrie 2008 și respectiv, 6 septembrie 2008. La luarea măsurii arestării preventive a inculpaților s-au avut în vedere dispozițiile art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., pe parcursul judecății apreciindu-se că sunt în continuare incidente aceste dispoziții, respectiv că există indicii temeinice, astfel cum acestea sunt definite de art. 68 1 C. proc.

pen., că inculpații au comis faptele pentru care au fost cercetați și condamnați în primă instanță, ce sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, cât și date certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, context în care s-a avut în vedere gravitatea și durata în timp a faptelor de constituire a unui grup organizat și contrabandă, precum și persistența rezonanței negative a acestor infracțiuni în comunitate, complexitatea cauzei și poziția procesuală a părților implicate. Procedând la soluționarea cererii de revocare a arestării preventive, instanța a apreciat că nu se impune a se da eficiență dispozițiilor art. 139 alin. (2) C. proc. pen., apreciind că măsura privativă de libertate sub incidența căreia se află inculpații s-a luat cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Dar, având în atenție cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, formulată de inculpați, instanța a constatat că temeiurile care au stat la baza menținerii în cursul judecății a arestării preventive a inculpaților s-au schimbat, situație în raport de care se impune înlocuirea măsurii luate inițial cu o măsură mai puțin coercitivă, restrictivă de libertate, dar care să rezoneze în egală măsură cu scopul prevăzut de art. 136 C. proc. pen.

În consecință, conformându-se exigențelor europene și din dreptul intern, instanța de apel a analizat starea de fapt și de drept dedusă judecății și a constatat că menținerea față de inculpați a arestării preventive la momentul soluționării cauzei în apel, după ce inculpații au fost condamnați de o instanță, nu ar reprezenta o măsură proporțională cu situația care a determinat-o, apreciind că privarea de libertate în continuare a inculpaților ar depăși durata rezonabilă la care se referă art. 5 pct. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În termen legal, împotriva acestei soluții, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Suceava.

În esență, procurorul a criticat netemeinicia încheierii atacate, apreciind că la înlocuirea arestării preventive au fost ignorate probele administrate în cauză și care atestă comiterea infracțiunilor de cei trei inculpați, mai mult, împrejurările în care s-au comis faptele, prejudiciul adus bugetului de stat, dar și poziția procesuală a celor trei inculpați, care s-au prevalat de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. și nu au colaborat cu organele judiciare atestau pericolul concret pentru ordinea publică, prin lăsarea în libertate a acestora. Examinând încheierea atacată, în raport de critica formulată, de dispozițiile art. 385 6 C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se constată, pentru considerațiunile ce urmează, că recursul este nefondat. Într-adevăr, temeiul juridic al înlocuirii îl reprezintă dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., prevederi potrivit cărora, măsura preventivă se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Aparent, din examinarea cauzei nu ar rezulta o schimbarea a temeiurilor care au determinat arestarea, așa cum, de altfel, susține și procurorul prin motivele scrise. Dar, schimbarea temeiurilor nu poate fi analizată generic, ci punctual și în concret cu referire la actele cauzei, etapele parcurse de procesul penal, dar mai ales, în concordanță deplină cu normele referitoare la scopul măsurii preventive și a modului ei de individualizare și de măsurare.

Referindu-se la restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, art. 53 alin. (2) din Constituție stabilește că aceasta poate fi dispusă numai dacă este necesară, măsura trebuind să fie proporțională cu situația care a determinat-o. Rezonând cu norma constituțională, art. 136 C. proc. pen. stabilește prin alin. (1) scopul măsurii preventive, iar prin art. 8 se referă la alegerea măsurii preventive potrivit criteriilor expres arătate. Referindu-se la scopul măsurii preventive, art. 136 alin. (1) C. proc. pen. îl stabilește ca fiind necesar pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

Analizând prin prisma acestor dispoziții măsura preventivă dispusă în cauză, se poate opina că, în mod justificat, instanța de apel a constatat o schimbare a temeiurilor care au impus inițial arestarea preventivă a inculpaților. Astfel, măsura arestării s-a dispus în faza urmăririi penale, iar la acest moment cauza se află în apel, fiind parcursă faza judecății în fond. În sensul unei bune desfășurări a procesului penal au fost ascultați martorii cauzei, au fost administrate probele ce se impuneau pentru stabilirea adevărului, au fost ascultați inculpații, care s-au prevalat de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. În acest context, s-a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru inculpați, dar în considerarea prezumției de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpații sunt considerați nevinovați.

Și în fine, inculpații au fost arestați din 5 septembrie 2008 și respectiv, 6 septembrie 2008 și chiar dacă durata arestării preventive este o chestiune de esența încetării de drept a măsurii preventive, totuși perioada de aproape un an, care a trecut de la luarea măsurii a făcut să intervină obiectiv unele din schimbările de temei arătate și discutate. De altfel, la acest moment procesual (respectiv, cauza penală aflată în faza apelului) nu mai este suficientă, pentru menținerea arestării preventive, doar existența indiciilor de comitere a unor fapte grave care se mențin, ci și relevarea unor noi riscuri în desfășurarea procesului penal, cum ar fi săvârșirea de noi infracțiuni sau riscul de fugă, situații care nu au fost dovedite.

Ori, în acest context, s-a apreciat corect că arestarea preventivă ca măsură extremă și care vizează privarea de libertate a unei persoane se impune a fi menținută numai dacă s-ar afecta grav buna desfășurare a procesului penal și ar avea urmări imediate, directe asupra ordinii publice, ceea ce nu este cazul în speță. Și cum măsura arestării preventive nu se poate identifica cu pedeapsa și nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile, cu atât mai mult cu cât reprezintă o excepție de la regula de bază a desfășurării procesului penal în stare de libertate se apreciază, față de considerentele de fapt și de drept, ca fiind justificată soluția de admitere a cererii de înlocuire a arestării preventive formulată de inculpați.

Pentru aceleași considerente, critica procurorului este nefondată și potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de parchet se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Suceava împotriva încheierii din 19 august 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 417/86/2009, privind pe inculpații C.G.Z.V., G.P. și P.D.A. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului P.D.A., în sumă de 100 lei și onorariile parțiale pentru apărarea din oficiu a inculpaților C.G.Z.V. și G.P., în sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 28 august 2009.