ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2863/2009

Asupra

recursului penal de față;

Din

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin

încheierea din 19 august 2009, Curtea de Apel Suceava, deliberând asupra stării

de arest preventiv a inculpaților G.P., C.G.Z.V. și P.D.A., a cererilor de

revocare și de înlocuire a acestei măsuri formulate de apărătorii săi, a dispus

următoarele:

- a

respins, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive

formulate de inculpați, prin apărătorii aleși;

- a fost

admisă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării

de a nu părăsi țara, formulată de aceiași inculpați, prin apărători.

În

temeiul art.139 alin. (1) și (3), raportat la art. 136 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura obligării de

a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen. pentru

inculpații G.P., C.G.Z.V. și P.D.A. și s-a dispus punerea în libertate a

acestora, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, de sub puterea

mandatelor de arestare preventivă nr. 49A din 6 septembrie 2008 (pentru G.P.),

nr. 50A din 7 septembrie 2008 (pentru C.G.Z.V.) și nr. 56A din 7 septembrie

2008 (pentru P.D.A.) emise de Tribunalul Suceava, dacă nu sunt reținuți,

arestați sau deținuți în altă cauză.

În

temeiul art. 145

1

alin. (2) coroborat cu art.145 alin. (1)

1

și alin. (1)

2

C. proc. pen., pe durata obligării de a nu părăsi

țara, inculpații G.P., C.G.Z.V. și P.D.A. s-a dispus să respecte obligațiile

arătate la literele a-e din dispozitivul încheierii.

În

temeiul art. 145

1

alin. (2) raportat la art. 145 alin. (2)

2

și alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților că în caz de

încălcare cu rea credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor impuse a fi

respectate de către inculpați, instanța va lua față de aceștia măsura arestării

preventive în condițiile prevăzute de lege, după ce în prealabil va fi

informată de către organele de poliție menționate mai sus, desemnate cu

supravegherea inculpaților, ce au sarcina de a verifica periodic respectarea

obligațiilor ce le revin.

Pentru a

pronunța soluția de mai sus, Curtea de Apel Suceava, în calitate de instanță de

apel, în apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței penale nr. 108

din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava și de prima instanță în soluționarea

cererilor de revocare și de înlocuire a arestării cu ocazia examinării stării

de arest a inculpaților, a reținut următoarea stare de fapt:

Prin

sentința penală nr. 108 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava au fost

condamnați la pedepse rezultante de câte 8 ani închisoare inculpatul G.P., 6

ani închisoare inculpatul C.G.Z.V. și 5 ani închisoare inculpatul P.D.A. pentru

mai multe infracțiuni, printre care și infracțiunea de contrabandă, prevăzută

de art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen..

În

esență, se susține că inculpații au constituit o grupare infracțională cu

cetățeni ucrainieni în care au acționat coordonat din aprilie 2008 pentru

introducerea ilegală în țară a țigărilor de proveniență ucrainiană, prin

săvârșirea unor acte materiale repetate, în număr de 17.

S-a mai

reținut că inculpații au fost arestați în cursul urmăririi penale la 5

septembrie 2008 și respectiv, 6 septembrie 2008. La luarea măsurii arestării

preventive a inculpaților s-au avut în vedere dispozițiile art. 143 și art. 148

lit. f) C. proc. pen., pe parcursul judecății  apreciindu-se că sunt în

continuare incidente aceste dispoziții, respectiv că există indicii temeinice,

astfel cum acestea sunt definite de art. 68

1

C. proc. pen., că

inculpații au comis faptele pentru care au fost cercetați și condamnați în

primă instanță, ce sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, cât și date

certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea

publică, context în care s-a avut în vedere gravitatea și durata în timp a

faptelor de constituire a unui grup organizat și contrabandă, precum și

persistența rezonanței negative a acestor infracțiuni în comunitate,

complexitatea cauzei și poziția procesuală a părților implicate.

Procedând

la soluționarea cererii de revocare a arestării preventive, instanța a apreciat

că nu se impune a se da eficiență dispozițiilor art. 139 alin. (2) C. proc.

pen., apreciind că măsura privativă de libertate sub incidența căreia se află

inculpații s-a luat cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Dar,

având în atenție cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu

obligarea de a nu părăsi țara, formulată de inculpați, instanța a constatat că

temeiurile care au stat la baza menținerii în cursul judecății a arestării

preventive a inculpaților s-au schimbat, situație în raport de care se impune înlocuirea

măsurii luate inițial cu o măsură mai puțin coercitivă, restrictivă de

libertate, dar care să rezoneze în egală măsură cu scopul prevăzut de art. 136 C.

proc. pen.

În

consecință, conformându-se exigențelor europene și din dreptul intern, instanța

de apel a analizat starea de fapt și de drept dedusă judecății și a constatat

că menținerea față de inculpați a arestării preventive la momentul soluționării

cauzei în apel, după ce inculpații au fost condamnați de o instanță, nu ar

reprezenta o măsură proporțională cu situația care a determinat-o, apreciind că

privarea de libertate în continuare a inculpaților ar depăși durata rezonabilă

la care se referă art. 5 pct. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În

termen legal, împotriva acestei soluții, a declarat recurs Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial

Suceava.

În

esență, procurorul a criticat netemeinicia încheierii atacate, apreciind că la

înlocuirea arestării preventive au fost ignorate probele administrate în cauză

și care atestă comiterea infracțiunilor de cei trei inculpați, mai mult,

împrejurările în care s-au comis faptele, prejudiciul adus bugetului de stat,

dar și poziția procesuală a celor trei inculpați, care s-au prevalat de

dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. și nu au colaborat cu organele

judiciare atestau pericolul concret pentru ordinea publică, prin lăsarea în

libertate a acestora.

Examinând

încheierea atacată, în raport de critica formulată, de dispozițiile art. 385

6

C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., se constată, pentru considerațiunile ce urmează, că recursul este

nefondat.

Într-adevăr,

temeiul juridic al înlocuirii îl reprezintă dispozițiile art. 139 alin. (1) C.

proc. pen., prevederi potrivit cărora, măsura preventivă se înlocuiește cu altă

măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea

măsurii.

Aparent,

din examinarea cauzei nu ar rezulta o schimbarea a temeiurilor care au

determinat arestarea, așa cum, de altfel, susține și procurorul prin motivele

scrise.

Dar,

schimbarea temeiurilor nu poate fi analizată generic, ci punctual și în concret

cu referire la actele cauzei, etapele parcurse de procesul penal, dar mai ales,

în concordanță deplină cu normele referitoare la scopul măsurii preventive și a

modului ei de individualizare și de măsurare.

Referindu-se

la restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, art. 53 alin. (2) din

Constituție stabilește că aceasta poate fi dispusă numai dacă este necesară,

măsura trebuind să fie proporțională cu situația care a determinat-o.

Rezonând

cu norma constituțională, art. 136 C. proc. pen. stabilește prin alin. (1)

scopul măsurii preventive, iar prin art. 8 se referă la alegerea măsurii

preventive potrivit criteriilor expres arătate.

Referindu-se

la scopul măsurii preventive, art. 136 alin. (1) C. proc. pen. îl stabilește ca

fiind necesar pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a

se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală,

de la judecată ori de la executarea pedepsei.

Analizând

prin prisma acestor dispoziții măsura preventivă dispusă în cauză, se poate

opina că, în mod justificat, instanța de apel a constatat o schimbare a

temeiurilor care au impus inițial arestarea preventivă a inculpaților.

Astfel,

măsura arestării s-a dispus în faza urmăririi penale, iar la acest moment cauza

se află în apel, fiind parcursă faza judecății în fond.

În

sensul unei bune desfășurări a procesului penal au fost ascultați martorii

cauzei, au fost administrate probele ce se impuneau pentru stabilirea

adevărului, au fost ascultați inculpații, care s-au prevalat de dispozițiile

art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

În acest

context, s-a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru inculpați, dar în

considerarea prezumției de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri

definitive de condamnare, inculpații sunt considerați nevinovați.

Și în

fine, inculpații au fost arestați din 5 septembrie 2008 și respectiv, 6

septembrie 2008 și chiar dacă durata arestării preventive este o chestiune de

esența încetării de drept a măsurii preventive, totuși perioada de aproape un

an, care a trecut de la luarea măsurii a făcut să intervină obiectiv unele din

schimbările de temei arătate și discutate.

De

altfel, la acest moment procesual (respectiv, cauza penală aflată în faza

apelului) nu mai este suficientă, pentru menținerea arestării preventive, doar

existența indiciilor de comitere a unor fapte grave care se mențin, ci și

relevarea unor noi riscuri în desfășurarea procesului penal, cum ar fi

săvârșirea de noi infracțiuni sau riscul de fugă, situații care nu au fost dovedite.

Ori, în

acest context, s-a apreciat corect că arestarea preventivă ca măsură extremă și

care vizează privarea de libertate a unei persoane se impune a fi menținută

numai dacă s-ar afecta grav buna desfășurare a procesului penal și ar avea

urmări imediate, directe asupra ordinii publice, ceea ce nu este cazul în

speță.

Și cum

măsura arestării preventive nu se poate identifica cu pedeapsa și nu trebuie să

se prelungească dincolo de limite rezonabile, cu atât mai mult cu cât

reprezintă o excepție de la regula de bază a desfășurării procesului penal în

stare de libertate se apreciază, față de considerentele de fapt și de drept, ca

fiind justificată soluția de admitere a cererii de înlocuire a arestării

preventive formulată de inculpați.

Pentru

aceleași considerente, critica procurorului este nefondată și potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de parchet se va respinge, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Suceava împotriva încheierii din 19 august

2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 417/86/2009, privind pe inculpații C.G.Z.V., G.P. și P.D.A.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a

inculpatului P.D.A., în sumă de 100 lei și onorariile parțiale pentru apărarea

din oficiu a inculpaților C.G.Z.V. și G.P., în sumă de câte 25 lei, se vor

plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 28 august 2009.