ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție sub nr. 10011 din 8 octombrie 2009, petentul T.V. a solicitat

desființarea rezoluției nr. 20/P/2009 din 17 iulie 2009 emisă de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, menținută prin rezoluția nr. 8603/4117/II/2/2009 din 4

septembrie 2009, prin care s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc.

pen. și art. 10 lit. a) din același cod, neînceperea urmăririi penale față de

magistrații H.L. și M.M., judecători la Curtea de Apel Galați, pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, arestare nelegală și

nerespectarea hotărârilor judecătorești prevăzute de art. 246, art. 247, art.

266 alin. (1) și art. 271 C. pen.

În motivarea plângerii petentul a

arătat că soluția pronunțată este nelegală și netemeinică impunându-se tragerea

la răspundere penală a făptuitorilor, magistrați judecători, care prin

nesocotirea dispozițiilor unei hotărâri judecătorești, în speță încheierea de

ședință din 22 decembrie 2008 dată de Tribunalul Vrancea, a dispozițiilor art.

300

1

alin. (4) coroborat cu art. 160

a

alin. (2) C. proc.

pen., și fără să țină seama că erau incompatibili conform art. 51 raportat la

art. 48 lit. a) C. proc. pen. au soluționat recursul declarat de D.I.I.C.O.T.,

Biroul Teritorial Vrancea, pronunțând o hotărâre nelegală.

Înalta Curte examinând rezoluția

atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului nr. 20/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire

penală și criminalistică, constată următoarele:

Petentul T.V. a formulat plângere

penală împotriva magistraților H.L. și M.M., judecători în cadrul Curții de

Apel Galați și au solicitat tragerea la răspundere penală sub aspectul

comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247 și art.271 C. pen.

În fapt, T.V. a fost trimis în

judecată în stare de arest, prin rechizitoriul nr. 58/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Vrancea din 18 decembrie 2008 pentru săvârșirea, împreună

cu inculpații G.C.C. și J.Z. a infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr.

39/2003 și art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., prin care au produs o pagubă de 1.648.941,27 lei.

Cauza a fost înregistrată la

Tribunalul Vrancea sub nr. 4685/91/2008, iar la data de 22 decembrie 2008 s-a

stabilit termen pentru verificarea din oficiu a legalității și temeiniciei

arestării preventive a celor trei inculpați, conform prevederilor art. 300

1

C. proc. pen.

Prin încheierea dată în Camera de

Consiliu, instanța de judecată a dispus revocarea măsurii arestării preventive

a inculpaților T.V., G.C.C. și J.Z. și punerea de îndată a acestora în

libertate, dacă nu sunt arestați în altă cauză; prin aceeași încheiere, s-a

dispus luarea față de inculpați, a măsurii preventive de obligare de a nu

părăsi țara,

prev.

de

art. 136

lit. c) C. proc. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că organele de urmărire au administrat toate probele, că nu mai există

riscul influențării martorilor și că în atare situație inculpații nu mai

prezintă pericol social; în ce-i privește pe inculpații T.V. și J.Z., instanța

a avut în vedere și afecțiunile medicale ale acestora, dovedite prin acte

medicale.

Împotriva încheierii din data de 22

decembrie 2008, a declarat recurs D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea.

Pentru judecarea recursului, s-a

stabilit inițial termen la data de 24 decembrie 2008, termen preschimbat

ulterior pentru data de 23 decembrie 2008 ora 12,00.

Prin decizia penală nr. 794/R din 23

decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 1618/44/2008 al Curții de Apel

Galați, secția penală, (magistrați H.L., M.M. și C.M.), recursul parchetului a

fost admis și, în consecință, s-a casat încheierea de ședință din data de 22

decembrie 2008 a Tribunalului Vrancea și s-a menținut starea de arest a celor

trei inculpați.

Prin plângerea formulată în cauză

petentul a sesizat mai multe încălcări ale dispozițiilor C. proc. pen.cu ocazia

soluționării recursului vizând încheierea de ședință din data de 22 decembrie

2008 a Tribunalului Vrancea, după cum urmează:

a)

faptul că doi dintre magistrații care

au făcut parte din completul de judecată, respectiv judecătorii H.L. și M.M.,

erau incompatibili să judece recursul declarat de D.I.I.C.O.T. - Biroul

Teritorial Vrancea și implicit să pronunțe decizia penală nr. 794/2008.

În susținerea plângerii, persoana

vătămată a invocat faptul că, pe parcursul urmăririi penale, magistrații H.L.

și M.M. au soluționat recursurile declarate împotriva încheierilor prin care

Tribunalul Vrancea s-a pronunțat cu privire la măsura arestării preventive

luată împotriva sa și a celorlalți doi inculpați, dispunând prelungirea

măsurii; în acest context, persoana vătămată a apreciat că magistrații

reclamați se aflau în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit. a) C.

proc. pen.;

b)

faptul că ulterior datei de 22

decembrie 2008, inculpații au fost deținuți în mod nelegal, organele judiciare

ignorând prevederile art. 160

a

alin. (2) C. proc. pen.

În opinia persoanei vătămate, organele

judiciare ar fi. trebuit să se conformeze încheierii de ședință pronunțată de

Tribunalul Vrancea la data de 22 decembrie 2008, în sensul punerii în libertate

a inculpaților de îndată motivat de faptul că recursul nu este suspensiv de

executare;

c)

faptul că prin decizia pronunțată la

data de 23 decembrie 2008, magistrații H.L. și M.M. au menținut măsura

arestării preventive a inculpaților, deși măsura încetase ca efect al expirării

termenului stabilit;

d) faptul că, pe timpul judecării

recursului, inculpaților A.J.Z. și G.C. le-a fost încălcat dreptul la apărare.

În acest sens, T.V. a arătat că

instanța de recurs a desemnat apărători din oficiu pentru inculpații J.Z. și G.C.,

că apărarea asigurată de avocații desemnați din oficiu a fost formală, astfel

că cerința unui proces echitabil nu a fost îndeplinită.

Prin rezoluția din 17 iulie 2009 dată

în dosarul nr. 20/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, - s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistrații judecători H.L. și M.M. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 246, art. 247, art. 266 alin. (1) și art. 271 C.

pen. cu motivarea că:

- judecătorii nu s-au aflat în

situația de incompatibilitate, deoarece au soluționat un recurs împotriva unei

încheieri de revocare a măsurii arestării preventive. Potrivit art. 48 pct. 1

lit. a) C. proc. pen. „judecătorul este incompatibil a judeca, dacă în cauza

respectivă

(...)

a soluționat

propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestului preventiv în

cursul urmăririi penale. Sintagma „de a judeca" folosită de textul de lege

se referă strict la judecarea fondului unei cauze și nu include activitatea

procesuală desfășurată de magistrați cu ocazia examinării legalității

încheierilor prin care se dispune cu privire la arestarea preventivă în cursul

urmăririi penale, în același sens și decizia nr. 7/2007 a Secțiilor Unite ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

- petentul interpretează greșit

dispozițiile art. 160

a

alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 141 alin.

(1) C. proc. pen.„încheierea dată în primă instanță și în apel prin care se

dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de

drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune

mențiunea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de

procuror sau de inculpat (...)", iar potrivit art. 141 alin. (3) „recursul

declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menținerea unei

măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a arestării

preventive nu este suspensiv de executare".

De asemenea, potrivit art. 300

1

alin. (4) C. proc. pen., încheierea pronunțată în condițiile acestui articol

poate fi atacată cu recurs, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile art.

160

a

alin. (2); de reținut că, potrivit art. 160 alin. (2) C. proc.

pen. încheierea poate fi atacată separat cu recurs, iar recursul declarat

împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de

executare.

Pornind de la dispozițiile cu caracter

de lege specială, cele ale art. 300

1

alin. (4) în referire la art.

160

a

alin. (2) C. proc. pen. interpretate per a contrario, rezultă

că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea

arestării preventive este suspensiv de executare; aceeași concluzie reiese și

in interpretarea dispozițiilor art. 141 alin. (1) și (3) C. proc. pen., lege

generală în materia încheierilor pronunțate în primă instanță privind măsurile

preventive.

Așadar, în cazul încheierii pronunțate

în primă instanță prin care se dispune revocarea arestării preventive, recursul

este suspensiv de executare în sensul că, starea de arest a inculpatului

durează până la pronunțarea hotărârii instanței de recurs sau până la încetarea

de drept a măsurii.

Referitor la acuzația că magistrații

H.L. și M.M. au menținut măsura arestării preventive a inculpaților, deși

aceasta încetase ca efect al expirării termenului stabilit s-a motivat că în

cursul urmăririi penale măsura arestării a fost prelungită succesiv între 1

august 2008 și până la 23 decembrie 2008 s-a arătat că potrivit dispozițiilor

art. 188 C. proc. pen. termenele privind luarea, menținerea ori revocarea

măsurilor preventive se calculează pe unități pline de timp. Astfel, ora sau

ziua la care începe și la care se sfârșește termenul intră în durata acestuia

și, pe cale de consecință, în calculul acestuia intră prima zi când s-a luat

măsura, indiferent de ora la care a avut loc, precum și ultima zi până la orele

24,00.

În fine, apărarea inculpaților G.C. și

J.Z., a fost asigurată conform art. 171 C. proc. pen., pentru inculpatul G.

fiind desemnat avocatul care îl apără în calitate de apărător ales la fond în

fața Tribunalului Vrancea, iar pentru inculpatul J. a fost desemnat un alt

apărător.

În urma plângerii formulată de petent,

soluția adoptată în dosarul nr. 20/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, - a

fost supusă controlului procurorului șef secție din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - care prin rezoluția nr. 8603/4117/II/2/2009

din 4 septembrie 2009 a respins ca neîntemeiată plângerea și a menținut soluția

de începere a urmăririi penale.

Investită, în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., cu judecarea plângerii formulate de petent, Înalta Curte

constată că soluția dată de procuror este legală și temeinică bazându-se pe o

corectă analiză și o justă evaluare a materialului de la dosar.

În mod corect s-a considerat că

intimații nu s-au aflat în stare de incompatibilitate la soluționarea

recursului declarat de D.I.I.C.O.T. împotriva încheierii de ședință din 22

decembrie 2008 a Tribunalului Vrancea. Chiar inculpatul (petent) T.V. a

formulat cerere de recuzare a celor doi magistrați, cerere care a fost respinsă

prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu.

Faptul că petentul are o interpretare

personală privind dispozițiile art. 160

a

alin. (2) C. proc. pen. nu

înseamnă că magistrații judecători au săvârșit infracțiunea prevăzută art. 266

alin. (1) C. pen.

Deținerea inculpaților T.V., G.C.C. și

J.Z. și ulterior, pronunțării de către Tribunalul Vrancea a încheierii din 22

decembrie 2008 s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale care trebuie

interpretate în sensul că în cazul încheierilor pronunțate în primă instanță

prin care se dispune revocarea arestării preventive, recursul este suspensiv de

executare, starea de arest durând până la pronunțarea hotărârii instanței de

recurs sau până la încetarea de drept a măsurii.

Măsura arestării prelungită anterior

până la 23 decembrie 2008 - urma să expire la 23 decembrie 2008 ora 24,00 și nu

ora 12,00, cum socotește petentul.

Singurul temei al răspunderii penale

este săvârșirea unei infracțiuni, existența infracțiunii implică în mod necesar

existența unei fapte care prezintă anumite trăsături.

Din actele și lucrările dosarului nu rezultă

indicii privind realizarea vreunei acțiuni sau inacțiuni susceptibile de a se

circumscrie infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 266 alin. (1)

sau art. 271 C. pen., astfel încât soluția adoptată de procuror este legală și

temeinică urmând a fi menținută.

Pe cale de consecință, în temeiul art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., urmează ca plângerea să fie

respinsă ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul T.V. împotriva rezoluției nr. 20/P/2009 din 17 iulie

2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul să plătească suma

de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi 9

martie 2010.