Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.11.2009
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
03.11.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra plângerii de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele: 1. Prin plângerea în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. formulată la data de 28 iulie 2009 adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție - ce a format obiectul dosarului nr. 6288/1/2009 - petiționarul U.P. a solicitat desființarea rezoluției procurorului din 20 mai 2009 în dosar nr. 165/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. j) C. proc. pen. („există autoritate de lucru judecat") fată de magistratul judecător C.C.

din cadrul Curții de Apel Galați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute în art. 246 C. pen. [și trimiterea cauzei aceluiași organ judiciar în vederea începerii urmăririi penale pentru infracțiunea sesizată în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen.]. Separat, la data de 7 septembrie 2009 o plângere identică a fost adresată instanței supreme, fiind înregistrată ca dosar nou nr. 7165/1/2009 iar prin încheierea de ședință din 3 noiembrie 2009 în baza art. 32 C. proc. pen. s-a dispus conexarea dosarului nr. 7165/1/2009 la dosarul inițial nr. 6288/1/2009. 2 . Referitor la procedură pendinte inițiată de petiționar, prin care este solicitată desființarea soluției de netrimitere în judecată adoptată prin rezoluția nr. 165/P/2008 din 20 mai 2009 față de magistratul C.C.

- procurorul a pus concluzii de respingere a plângerii ca inadmisibilă în considerarea autorității relative de lucru judecat întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen. decurgând din existența în precedent a unui alt proces cu același obiect ce a fost definitiv soluționat prin sentința penală nr. 2186 din 4 decembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, dată în dosar nr. 4192/1/2008. Excepția amintită este întemeiată. Î n conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen. reglementează autoritatea provizorie de lucru judecat în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen.

„în situația prevăzută în alin. (8) lit. a) [este respinsă plângerea prin sentință ca nefondată, menținând rezoluția atacată] persoana în privința căreia judecătorul prin hotărârea definitivă a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceiași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul din cazurile prevăzute în art. 10". Din lucrările dosarului rezultă, nemulțumit fiind de soluția defavorabilă acestuia adoptată de magistratul-judecător C.C. în dosar nr. 1174/44/2007 al Curții de Apel Galați [respingerea plângerii în baza art. 278 1 C. proc.

pen. împotriva rezoluției de netrimitere în judecată nr. 137/P/2007 din 16 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați cu privire la executorul judecătoresc M.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 192, art. 217 și art. 271 C. pen.] petiționarul U.P., prin plângerea în baza art. 222 C. proc. pen. formulată la data de 29 octombrie 2007, a solicitat efectuarea de cercetări împotriva judecătorului amintit sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., cauza penală ce a format obiectul dosarului nr. 1533/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Prin rezoluția nr. 533/P/2007 din 19 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen. sub aspectul comiterii infracțiunii sesizate prevăzută de art. 246 C. pen., soluție menținută - prin respingerea ca nefondată a plângerii petionarului în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. - conform sentinței penale nr. 2186 din 4 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, data din dosar nr. 4192/1/2009, rămasă definitivă prin nerecurare. Î n procedura penală pendinte, rezoluția atacată nr. 165/P/2008 din 20 mai 2009 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi în baza art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. j) C. proc. pen. se referă la aceiași faptă ilicită ce a format obiectul rezoluției anterioare nr. 1533/P/2007 și al controlului judecătoresc efectuat prin sentință penală din 4 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Î n consecință, data fiind autoritatea provizorie de lucru judecat potrivit art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen. a sentinței penale nr. 2186 din 4 decembrie 2008 a Înaltei Curți de casație și Justiție, secția penală, cu privire la soluția de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. față de magistratul-judecător C.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. în legătură cu soluționarea dosarului nr. 1174/44/2007 al Curții de Apel Galați, plângerea actuală formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 165/P/2008 din 20 mai 2009 - reiterând solicitarea inițială de verificare în fond și desființare în condițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. a soluției de netrimitere în judecată – este inadmisibilă. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă petiționarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

H O T Ă R Ă Ș T E Conexează dosarul nr. 7165/1/2009 la dosarul nr. 6288/ 1/2009. Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul U.P. împotriva rezoluției din 20 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în dosarul nr. 165/P/2008. Obligă petiționarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 mai 2009, petiționarul V.A. s-a adresat cu plângere împotriva rezoluției nr. 1352/P/2008 din 29 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte
ÎCCJ 2009-04-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 12 ianuarie 2009, petiționarul N.D. a solicitat desființarea, ca nelegală și netemein
ÎCCJ 2010-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală
sub aspect penal și nu poate constitui, prin sine însăși, temei pentru angajarea răspunderii penale. Prin rezoluția nr. 5281/2569/II/2/2009 din 1 iunie 2009 dată de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul P
ÎCCJ 2010-04-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față: În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: La data de 11 noiembrie 2009, petiționara SC P.F. SRL Galați, cu sediul în str. Bucureștii Noi, prin U.P., a formulat plângere, în temeiul art. 278 1 C.
ÎCCJ 2009-07-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii penale de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 27 aprilie 2009, petentul M.C.V. a solicitat desființarea Rezoluției nr. 1244/P/
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă