ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 650/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 650/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC S. SA Brazi, a chemat

în judecată pe pârâta S.N.P. P. SA, Sucursala Petrobrazi, solicitând anularea

deciziei de anulare a protocolului din data de 20 aprilie 2002, a deciziei de

adjudecare la licitație publică a executării operării vagoanelor C.F.R. și rampele

de încărcare-descărcare din Sucursala Petrobrazi și a contractului încheiat de

pârâtă cu SC G.F.R. SA.

Tribunalul Prahova, prin

încheierea din 25 aprilie 2002, a dispus introducerea în cauză, în calitate de

pârâtă și a SC G.F.R. SA.

Prin cererea reconvențională, pârâta

S.N.P. P. SA, sucursala Petrobrazi, a solicitat anularea protocolului nr. 9383

din 20 aprilie 2002 pentru viciu de consimțământ.

La termenul din 23

septembrie 2002, tribunalul, prin sentința 2394, a admis excepția necompetenței

teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea

Tribunalului București.

Această instanță, prin

sentința comercială 8823 din 25 iunie 2004, a admis în parte acțiunea, a anulat

decizia 259/ CG din 29 aprilie 2002 de anulare a protocolului din 24 aprilie

2002 încheiat între reclamantă și pârâta S.N.P. P. SA, a anulat hotărârea nr. 101

din 16 aprilie 2002 de adjudecare a licitației în favoarea pârâtei SC G.F.R.

SA, a anulat contractul nr. 68 din 28 mai 2002 încheiat între pârâte, a respins

cererea privind obligarea pârâtei S.N.P. P. SA să încheie actul adițional între

părțile semnatare ale protocolului din 20 aprilie 2002 și a luat act de

renunțarea la judecata cererii reconvenționale.

Instanța de fond a reținut

în esență că pârâta S.N.P. P. SA nu era obligată să organizeze licitația

conform O.U.G. nr. 60/2001 însă în caietul de sarcini a prevăzut desfășurarea

licitației în două etape, prima având caracter eliminatoriu nerespectată de

autoritatea contractantă atât în privința autorizației de furnizor feroviar cât

și a absenței personalului calificat.

Pe de altă parte instanța

reține că decizia de anulare a protocolului nu este legală pentru că acesta

reprezintă o convenție care nu poate fi desfăcută unilateral.

În privința contractului

încheiat între cele două pârâte, instanța a considerat că încetarea acestuia

prin ajungerea la termen la data de 30 aprilie 2004 nu lipsește de interes pe

reclamantă care prin efectul nulității cere repunerea părților în situația

anterioară; însă capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei P. SA să

încheie actul adițional la protocolul din 20 aprilie 2002, este neîntemeiat

întrucât perioada pentru care oferta a fost lansată a expirat.

Curtea de Apel București,

prin decizia comercială 206 din 17 aprilie 2006, a respins, ca nefondate,

apelurile părților, considerând că prin contractul de prestări servicii încheiat

pe o perioadă determinată, de 2 ani, a fost stins scopul licitației organizată

în martie 2002, iar expirarea perioadei pentru care s-a lansat oferta nu mai

îndreptățește la încheierea unui nou contract de prestări servicii decât în

baza unei noi licitații, altfel încălcându-se principiul libertății

contractuale; autoritatea contractantă a hotărât aplicarea O.U.G. nr. 60/2001

referirile la prevederile acestui act normativ fiind în hotărârea de adjudecare

nr. 101 din 16 aprilie 2002; lipsa de interes prin constatarea nulității

contractului ulterior încetării efectelor sale este neîntemeiată, nulitatea

putând fi invocată chiar și în situațiile în care întoarcerea executării nu ar

mai fi posibilă. Pârâta P. SA nu a respectat dispozițiile O.U.G. nr. 60/2001

când a organizat licitația, act normativ la care făceau referire caietul de

sarcini și instrucțiunile pentru ofertanți și a încălcat dreptul reclamantei de

a fi parte contractantă la încheierea actului juridic.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate SC P. SA și Sucursala Petrobrazi au declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentele susțin că

anularea deciziei de anulare a protocolului din 20 aprilie 2002 și a hotărârii nr.

101 din 16 aprilie 2002 de adjudecare precum și a contractului de prestări

servicii nr. 68 din 28 mai 2002 este lipsită de interes, hotărârea atacată

fiind dată cu aplicarea greșită a legii în condițiile în care susține aplicarea

O.U.G. nr. 60/2001, cu organizarea licitației în două etape; hotărârea

cuprinzând motive contradictorii prin soluționarea de către secția comercială

și aplicarea Ordonanței de Urgență ce stabilește competența contenciosului

administrativ iar instanța a interpretat greșit actele deduse judecății

considerând lipsa autorizațiilor A.F.E.R. în oferta de participare a G.F.R. În

cazul neprezentării unuia din documentele enumerate în Cap. II din Instrucțiuni

sancțiunea era depunctarea ofertantului nu descalificarea acestuia. Instanțele

greșit au avut în vedere procesul verbal nr. 0007 din 4 februarie 2003, deși

acesta fusese anulat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Recursul este fondat și va

fi admis pentru considerentele ce se vor expune:

Esența nulității o

constituie sancțiunea care lipsește actul juridic de efectele sale care

contravin finalității dispozițiilor legale încălcate la încheierea actului

juridic. Consecința o reprezintă restituirea contraprestațiilor dacă actul

juridic a fost executat până la momentul la care a fost anulat.

În condițiile concrete ale

executării contractului de servicii privind luarea în primire a vagoanelor,

operarea lor pe rampele de încărcare descărcare, trierea și sortarea lor,

sancțiunea nulității, după executare lipsește de conținut însăși instituția

nulității: părțile nu-și mai pot restitui prestațiile reciproce, întrucât

operațiunile executate nu mai pot fi restituite, iar pentru acestea prestatorul

este îndreptățit la o plată. Astfel obligația imposibil de executat este la

rândul ei lovită de nulitate.

În aceeași măsură, însă,

partea prejudiciată de o eventuală nelegalitate a contractului de prestări

servicii este îndreptățită la rândul său, la căi procedurale deschise altor

acțiuni.

În instrucțiunile pentru

ofertanți de participare la licitație au fost prevăzute criteriile de acceptare

a ofertei, printre care și cele de eligibilitate stabilite în Cap. II pct. 1 lit.

a). Printre acestea, la pct. 7 se stabilea autorizarea A.F.E.R. conform

caietului de sarcini iar la pct. 9 asigurarea personalului de specialitate

pentru îndeplinirea contractului.

Invocarea în documentația de

licitație a prevederilor O.U.G. nr. 60/2001 a fost însă greșit interpretată de

către instanța de apel. Referirea la actul normativ citat apare ca o normă de

trimitere în care prevederi ale acestuia sunt incluse în instrucțiunile și

caietul de sarcini pentru participarea la licitație. Cu toate acestea,

prevederile exprese ale Cap. II pct. 1 lit. a) 7 din caietul de sarcini

stabileau, sub condiția neeligibilității autorizația de furnizor feroviar al

ofertantului, condiție pe care pârâta SC G.F.R. SA nu o îndeplinea la momentul

licitației. Contractul de asociere cu SC T. era în măsură să acopere

neregularitatea dacă această societate comercială ar fi fost autorizată A.F.E.R.

Din această perspectivă

instanțele de fond au stabilit judicios că hotărârea de adjudecare a nesocotit

condițiile prescrise în caietul de sarcini ce prevedeau descalificarea

ofertantului neautorizat și nu depunctarea acestuia.

În privința nerespectării

condiției personalului de specialitate, instanțele de fond au interpretat

greșit actele deduse judecății. Atât în instrucțiunile de licitație cât și în

Regulament era prevăzută posibilitatea asigurării prin mijloace proprii sau

contracte, a îndeplinirii contractului de servicii (Cap. II pct. 9 și 10), iar

pârâta SC G.F.R. SA a făcut dovada contractului de asociere cu SC T. SA și a

celui de prestări servicii cu SC S.G. SRL Ploiești.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

admite recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 206 din 17 aprilie

2006, va admite apelul declarat de recurente, va schimba în parte sentința 8823

din 25 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București și pe fond va respinge

acțiunea.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâtele SC P. SA, sucursala PETROBRAZI și SC P. SA București împotriva

deciziei nr. 206 din 17 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică decizia recurată,

admite apelul declarat de aceleași pârâte împotriva sentinței comerciale nr. 8823

din 25 iunie 2004 a Tribunalului București, schimbă în tot sentința în sensul

că respinge acțiunea reclamantei SC S. SA Ploiești. Menține restul

dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi

12

februarie 2007.