ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 207/2006

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 7431 din 8 octombrie 2003, pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă în parte acțiunea formulată de S.N.P. P., iar pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iași, a fost obligată să-i plătească suma de 14.801.528 lei contravaloare marfă lipsă la destinație, cu cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință s-a respins acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâtelor S.N.P. P. SA Pitești și SC P. SA Ploiești. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel Ploiești, care prin decizia nr. 127 din 11 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iași.

Instanța de apel a înlăturat criticile formulate de apelanta pârâtă prin care a susținut că vagoanele au fost preluate la destinație fără obiecțiuni, cât și criticile prin care s-a contestat cuantumul prejudiciului și faptul că nu s-a făcut dovada că lipsa combustibilului s-a produs pe timpul transportului. Împotriva deciziei nr. 127 din 11 februarie 2004 a declarat recurs C.F.R. M. SA Iași, prin care a invocat faptul că actele de constatare a lipsurilor cantitative nu-i sunt opozabile întrucât au fost întocmite unilateral, după eliberarea transporturilor și semnarea de primire în registrul veghetor, fiind astfel angajată greșit răspunderea sa. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 3551 din 12 octombrie 2004, a admis recursul, a admis apelul și pe fond a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că potrivit art. 83.1 din regulamentul de transport, calea ferată este răspunzătoare pentru paguba care rezultă din pierderea totală sau parțială și din avarierea mărfii survenită din momentul primirii la transport și până la eliberare. A mai reținut instanța de recurs că sarcina probei că avarierea mărfii s-a produs pe timpul transportului și din vina cărăușului revine celui care reclamă. În fine, Înalta Curte a stabilit că reclamanta nu a făcut dovada că lipsurile existau în momentul eliberării transportului pe baza unui act de constatare încheiat în condiții de opozabilitate. Împotriva deciziei pronunțată de instanța de recurs, SC P. SA Neamț a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., în argumentarea căruia a susținut că soluția din recurs este rezultatul unei greșeli materiale întrucât s-a stabilit că nu s-a dovedit culpa cărăușului, deși la destinație s-au încheiat procesele verbale din 16 și 17 iunie 2003, din care rezultă că vagoanele au ajuns la destinație cu urme de violare și lipsuri cantitative. Contestatoarea a mai susținut că în cauză erau aplicabile prevederile art. 82.5 din regulamentul de transport potrivit căruia atunci când mijlocul de transport închis a ajuns la destinație cu urme de violare, operează prezumția de culpă a cărăușului care nu poate fi înlăturată decât în condițiile art. 82.5 din regulament, respectiv atunci când „mijlocul de transport închis a ajuns la destinație fără urme de violare, sustragere, scurgere, avariere și cu sigiliile intacte.

Contestația în anulare va fi respinsă. Art. 318 alin. (1) stabilește că „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”. Din expunerea motivelor, redată mai sus, rezultă că prima teză din textul art. 318 C. proc. civ. a fost argumentată pe aspecte care țin de aplicarea dispozițiilor din regulamentul de transport care vizează prezumția de culpă a cărăușului, care în opinia autoarei, a operat în condițiile art. 82.5 din regulament. Prin urmare, se invocă în speță chestiuni de judecată cărora instanța de recurs le-a dat o anumită dezlegare pe care contestatoarea nu le admite întrucât nu coincid cu susținerile sale referitoare la situația de fapt și încadrarea în drept.

Aceste susțineri raportate la art. 318 alin. (1) C. proc. civ. teza I, duc la concluzia că dezlegarea dată recursului nu este rezultatul unei greșeli materiale cum s-a argumentat. În aceste condiții, contestația în anulare formulată de reclamantă depășește cadrul prevederilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu s-a pus în discuție o „greșeală materială”, iar textul articolului citat urmărește doar repararea neregularităților privind actele de procedură civilă în afara problemelor dezlegate de instanța de recurs. Reiterând apărări de fond, contestatoarea urmărește reexaminarea recursului, lucru nepermis într-o cale extraordinară de atac, de retractare care nu urmărește să deschidă părților posibilitatea recursului la recurs ci repararea unor neregularități evidente privind actele de procedură așa cum s-a mai arătat.

În consecință, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile art. 318 C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare, contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC P. SA, sucursala (fostă S.N.P. P. SA, sucursala Neamț), împotriva deciziei nr. 3551 din 12 octombrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2006.