ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1107/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 234

din 12 ianuarie 2004 a Judecătoriei Ploiești, s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC P. SA Ploiești și pârâta C.F.R. M. sucursala Iași, a

fost obligată la plata sumei de 176.120 lei contravaloare tarife de transport

și la 20.000 lei cheltuieli de judecată; s-a respins acțiunea față de pârâtele

S.N.P. P. SA București, sucursala P. și S.N.P. P. SA București, sucursala

Vaslui.

Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 394 din 24 mai

2004 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala

Iași împotriva sentinței tribunalului.

S-a reținut în

considerentele deciziei că reclamanta a făcut dovada concilierii directe,

conform art. 720

1

C. proc. civ., care are același scop ca și

reclamația administrativă.

Pe fondul litigiului,

instanța a avut în vedere procesul verbal de constatare încheiat cu

participarea delegatului R. și procesul verbal de recepție din care rezultă că

vagonul a sosit la destinație, cu urme de violare și deci este evidentă culpa

căii ferate, conform art. 82 – 83 din R.T. C.F.R.

Împotriva acestei decizii

pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iași, a declarat recurs în temeiul art. 304 pct.

7, 9 și 10 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică.

A arătat recurenta că

intimata-reclamantă nu a depus reclamație administrativă prin care să solicite

despăgubiri pentru lipsa constatată.

S-a susținut că vagonul a

fost predat destinatarului asigurat cu sigiliile expeditorului intacte care au

asigurat integritatea mărfii așa încât vina aparține expeditorului care nu a

încărcat marfa în vagon.

Masa mărfii a fost stabilită

de expeditor pe cântar pod basculă proprie și înscrisă în scrisoarea de

trăsură. Că potrivit art. 61 din R.T. pe căile ferate pentru expedițiile

încărcate de expeditor, mențiunile din scrisoarea de trăsură referitoare la

masa mărfii, nu fac dovadă împotriva căii ferate, decât dacă verificarea s-a

făcut de aceasta.

A invocat recurenta că

potrivit art. 83.4.2 din R.T. calea ferată este scutită de răspundere când se

constată o diferență între cântarul folosit la primirea produselor la transport

și cel folosit la eliberarea acestora către destinatar, atunci când lipsa nu

este reală sau se datorează expeditorului.

Întrucât vagonul a fost

predat destinatarului cu sigiliile expeditorului intacte, cantitatea de marfă

constatată în minus se încadrează în toleranța legal admisă de 2%, conform art.

83.9 din R.T. C.F.R. și N.U.T. 6 la acest articol.

Recurenta a precizat că este

exonerată de răspundere conform art. 74.2 din R.T. și N.U.T. 12 art. 58.1,

deoarece vagoanele au fost primite fără obiecții de către destinatarul

transportului care a semnat și aplicat ștampila în registru veghetor.

Sub aspectul cuantumului

sumei, recurenta a susținut că acesta este de 162.197 lei și nu 176.120 lei la

care a fost obligată reprezentând taxă de transport, calcul conform T.I.M.

Recursul nu este fondat.

Articolul 29.2 din R.T. pe

căile ferate din România aprobat prin Ordonanța nr. 7 din 20 ianuarie 2005

dispune că reclamațiile administrative rezultate din contractul de transport

sunt obligatorii, fără însă să prevadă o sancțiune în cazul în care acestea nu

sunt depuse.

Potrivit art. 720

1

alin. (1) C. proc. civ., introdus prin O.U.G. nr. 138/2000 în procesele și

cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea

cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului

prin conciliere directă cu cealaltă parte.

În raport de aceste

dispoziții legale, în mod corect s-a reținut că s-a efectuat concilierea

directă între părți care realizează același scop ca și reclamația

administrativă.

Susținerea recurentei

referitoare la antrenarea răspunderii expeditorului întrucât vagonul a fost

predat destinatarului cu sigiliile acestuia intacte este infirmată de probele

administrate în cauză.

Astfel, din procesul verbal

încheiat la 24 septembrie 2002 cu participarea delegatului R. și din procesul

verbal de recepție nr. 313 din 25 septembrie 2002, rezultă că vagonul cu

terminația ..1311 a ajuns la destinație cu urme de violare, respectiv sigiliul

capac domă lateral dreapta era lărgit și prezenta urme de forțare.

S-a reținut în procesul

verbal din 24 septembrie 2002 semnat de reprezentanții destinatarului și ai R.

că garnitura de etanșare a capacului domei, era intactă în dreptul sigiliului

lărgit pe o porțiune de cca. 10 cm. și la fluturii strânși jocul capacului era

mai mare de 5 mm.

În raport de aceste

constatări, cât timp vagonul a sosit la destinație cu urme de violare nu sunt

incidente dispozițiile art. 61 din R.T. C.F.R. referitoare la răspunderea

expeditorului și nici ale art. 83.9 și N.U.T. 6 privind toleranța legal admisă

de 2%.

Apărarea recurentei că este

scutită de răspundere potrivit art. 83.4.2 din R.T. pentru diferența între

cântarul folosit la primirea produselor la transport și cântarul folosit la

eliberarea acestora către destinatar nu a fost dovedită, mai mult din probele

administrate a rezultat că aceasta provine de pe timpul transportului.

Pentru toate aceste

considerente, recurenta în calitate de cărăuș răspunde pentru executarea

transportului și de integritatea mărfii până la eliberarea acesteia către

destinatar, în condițiile art. 82.1 și 83.1 din R.T. pe căile ferate din România.

Criticile referitoare la

cuantumul daunei în sensul că acesta este de 162.197 lei și nu 176.120 lei

pretinsă de reclamantă vor fi înlăturate, întrucât recurenta a depus la dosar

un calcul făcut de aceasta care nu este însoțit de acte doveditoare.

Așa fiind, Curtea constată

că decizia instanței de apel este legală și temeinică și urmează ca potrivit

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondat

recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta C.F.R. M. SA sucursala Iași, împotriva deciziei nr.

394 din 24 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 18 februarie 2005.