Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.01.2007
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 533/2007

HOTĂRÂRE
24.01.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 533/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 227/S din 1 septembrie 2006 Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul G.C. și a dispus transformarea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului în măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în statele membre ale Uniunii Europene, de la data pronunțării sentinței, până la data pronunțării sentinței, până la data de 11 ianuarie 2007. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a fost anulat ca netimbrat prin decizia nr. 231/Ap din 30 octombrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru stabilită până la termenul de judecată acordat.

Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor care a susținut că eronat s-a anulat cererea de apel pentru neachitarea sumei de 12 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și a sumei de 0,45 lei timbru judiciar, deoarece există dovada plății sumelor și a expedierii către instanța de apel în data de 27 octombrie 2006. Recursul nu este fondat. Cercetând dosarul de apel se constată că recurenta a plătit taxa de timbru datorată în apel la Trezoreria operativă a Municipiului Brașov la data de 30 octombrie 2006 (dovada de la fila 23), iar dovezile de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar au fost depuse de reclamantă la Curtea de Apel Brașov la data de 31 octombrie 2006 (fila 24), deci la o zi după termenul de judecată fixat.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Întrucât apelanta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea apelului, obligație care, totodată, presupune și îndatorirea depunerii la organul judiciar a dovezii de plată a acestor sume, în același interval de timp, și, cum în cauză această dovadă a fost depusă după soluționarea cauzei, recursul declarat de reclamantă se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei civile nr. 231/Ap din 30 octombrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2007.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-01-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 587/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 978 din 14 august 2006 pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoar
ÎCCJ 2006-10-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9093/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 859 din 5 iunie 2005 a Tribunalului Mehedinți a fost admisă acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte București, di
ÎCCJ 2006-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9650/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 525 din 17 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapo
ÎCCJ 2007-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7300/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 520 din 10 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată
ÎCCJ 2006-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1380/2006
Deliberând asupra recursului civil de față; Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1702 din 8 septembrie 2006 Tribunalul Călărași a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția General
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă