ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 587/2007

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 978 din 14 august 2006 pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a admis

cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în

contradictoriu cu pârâta V.C. și în consecință s-a transformat măsura de

suspendare temporară a dreptului de a folosi pașaportul în măsura de

restrângere a dreptului pârâtei la libera circulație pe o perioadă de 5 luni în

statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția statelor pentru care face

dovada că are drept de intrare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta, care a susținut că, față de dispozițiile

art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații în străinătate, modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006,

acțiunea inițiată de Direcția Generală de Pașapoarte a rămas fără obiect.

Prin decizia civilă

nr. 622/A din 6 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apelul a fost anulat ca

netimbrat.

În motivarea deciziei

s-a reținut că apelanta nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul

judiciar, deși a fost înștiințată despre această obligație stabilită în sarcina

sa prin citația transmisă, fila 16 dosar apel.

Reclamanta a declarat

recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, solicitând casarea acesteia și

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În

dezvoltarea motivelor de recurs se susține că la data de 6 noiembrie 2006 a

solicitat instanței de apel acordarea unui nou termen rezonabil pentru a fi în

măsură să timbreze, iar în altă ordine de idei, că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora sunt scutite de

taxa aferentă de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac,

formulate de instituțiile publice.

În continuare se

dezvoltă ideea potrivit căreia recurenta are statutul unui organ central al

administrației de stat și că, din punct de vedere al domeniului de reglementare

a Legii nr. 147/1997 trebuie considerată ca mandatar al Guvernului României

care acționează pentru realizarea unui interes public, astfel că, cererea

introdusă nu este supusă obligației de plată a taxelor judiciare de timbru.

Verificând

legalitatea deciziei recurate, prin prisma motivelor de recurs și a

dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul de față este

nefondat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare,

cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor

judecătorești se taxează cu 50% din taxa plătită la fond.

Scutirile de plata

acestor taxe sunt prevăzute prin dispozițiile art. 15-17 din acest act

normativ, recurenta reclamantă neregăsindu-se printre cazurile expres și

limitativ indicate de textele de lege menționate.

De altfel, reclamanta

apelantă putea face cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a

taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (1)

din Legea nr. 146/1997, procedură de care însă nu a uzat.

Nu poate fi

primită nici critica vizând neacordarea unui termen anume pentru a „fi în

măsură să timbreze", deoarece, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Față de toate considerentele expuse,

Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, urmând a se dispune

respingerea acestuia, în condițiile art. 312 alin. (l) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Administrației și Internelor

împotriva deciziei nr. 622/A din 6 noiembrie

2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie

2007