ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6040/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Bistrița Nasăud, secția civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Germania, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului P.S.

În motivarea cererii s-a arătat că la 23 octombrie 2007, pârâtul a fost returnat din Germania, în baza Convenției dintre Ministerul de Interne al României și Ministerul de Interne al acestei țări, care, la art. 2 alin. (1) prevede că, fără formalități deosebite, autoritățile române vor prelua cetățenii români care se află ilegal pe teritoriul Republicii Federale Germania și pe care autoritățile germane intenționează să-i returneze, chiar și atunci când nu sunt în posesia unui pașaport valabil sau al unui buletin de identitate, în măsura în care se dovedește sau apare verosimil că aceste persoane au cetățenia română." În motivarea cererii, s-au invocat dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora, se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

Prin sentința civilă nr. 1075/F din 5 decembrie 2007 Tribunalul Bistrița Năsăud, secția civilă, în raport de dispozițiile art. 39 alin. (1) și (2) din Legea nr. 248/2005, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 126/2007, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București. Tribunalul București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința civilă nr. 146 din 23 ianuarie 2008, a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, solicitată de reclamantă, vine în contradicție cu reglementările europene, respectiv cu Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2004/38/CE.

Potrivit art. 6 alin. (1) din Directivă, dreptul de ședere pe teritoriul altui stat, membru al UE este reglementat pentru o perioadă de cel mult 3 ani, fără vreo condiție sau formalitate, în afara cerinței de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil. Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 este pe deplin aplicabilă în speță, având în vedere incompatibilitatea normelor europene cu cele prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a fost anulat ca netimbrat de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 168 A pronunțată la data de 10 martie 2008. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta nu s-a conformat obligației de a achita taxa judiciară de timbru, deși a fost citată cu această mențiune, încălcând astfel dispozițiile art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind nelegală în sensul că în mod eronat a apreciat instanța de apel că nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa de timbru întrucât, din actele existente la dosar rezultă contrariul.

Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 13 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile neevaluabile în bani, cu excepția celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii, se timbrează cu 8 lei, iar potrivit art. 11 cererile pentru exercitarea apelului sau recursului se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță. Rezultă că taxa pe care trebuia să o plătească recurenta este de 4 lei plus 0,15 lei timbru judiciar, conform O.G. nr. 32/1995.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. Sancțiunea neachitării taxei judiciare de timbru este prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 30 din Normele de aplicare ale acestui act normativ, și constă în aceea că cererea părții se anulează ca netimbrată. Din actele dosarului rezultă că reclamanta nu a timbrat anticipat apelul.

Drept urmare, pentru termenul de judecată din data de 10 martie 2008, i s-a pus în vedere să timbreze cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 18, dosar apel. Înalta Curte constată că reclamanta nu s-a conformat obligației de timbrare, procedural comunicată și, în consecință, în mod corect a făcut instanța de apel aplicația dispozițiilor Legii nr. 146/1997 și ale Normele de aplicare ale acestui act normativ, anulând apelul ca netimbrat. Faptul că, reclamanta a depus la dosar, prin registratura instanței, a doua zi după soluționarea apelului, respectiv la data de 11 martie 2008, orele 13,00, dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, nu prezintă relevanță atâta vreme cât la data când instanța s-a pronunțat, această dovadă nu exista în dosar.

Nici faptul că pe chitanța de plată a taxei de timbru este menționată data de 6 martie 2008, anterioară datei la care s-a judecat apelul, nu prezintă relevanță, întrucât nu rezultă că această chitanță se referă la cauza de față și nu la numeroasele procese aflate pe rolul instanțelor, în care reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte are calitatea de recurentă. În raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 168 A din 10 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2008.