ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6040/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2007

pe rolul Tribunalului Bistrița Nasăud, secția civilă, reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație în Germania, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului P.S.

În motivarea

cererii s-a arătat că la 23 octombrie 2007, pârâtul a fost returnat din

Germania, în baza Convenției dintre Ministerul de Interne al României și

Ministerul de Interne al acestei țări, care,

la

art. 2 alin. (1) prevede că, fără formalități deosebite, autoritățile române

vor prelua cetățenii români care se află ilegal

pe teritoriul Republicii Federale

Germania

și pe care autoritățile germane intenționează să-i returneze, chiar și

atunci când nu sunt în posesia unui pașaport

valabil sau al unui buletin de

identitate,

în măsura în care se dovedește sau apare verosimil că aceste persoane

au

cetățenia română."

În motivarea cererii,

s-au invocat dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, potrivit

cărora, se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana

returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România

și acel stat.

Prin sentința civilă

nr. 1075/F din 5 decembrie 2007 Tribunalul Bistrița Năsăud, secția civilă, în

raport de dispozițiile art. 39 alin. (1) și (2) din Legea nr. 248/2005, astfel

cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 126/2007, a declinat competența de

soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul București,

secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința

civilă nr. 146 din 23 ianuarie 2008, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că măsura restrângerii exercitării dreptului la

liberă circulație, solicitată de reclamantă, vine în contradicție cu

reglementările europene, respectiv cu Directiva Parlamentului European și a

Consiliului 2004/38/CE. Potrivit art. 6 alin. (1) din Directivă, dreptul de

ședere pe teritoriul altui stat, membru al UE este reglementat pentru o

perioadă de cel mult 3 ani, fără vreo condiție sau formalitate, în afara

cerinței de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil.

Directiva

2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 este

pe deplin aplicabilă în speță, având în vedere incompatibilitatea normelor

europene cu cele prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Apelul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a fost anulat ca

netimbrat de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, prin decizia civilă nr. 168 A pronunțată la data de 10

martie 2008.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta nu s-a conformat obligației

de a achita taxa judiciară de timbru, deși a fost citată cu această mențiune,

încălcând astfel dispozițiile art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o

ca fiind nelegală în sensul că în mod eronat a apreciat instanța de apel că nu

și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa de timbru întrucât, din

actele existente la dosar rezultă contrariul.

Verificând

legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 13 din

Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile neevaluabile în bani, cu excepția

celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii, se timbrează

cu 8 lei, iar potrivit art. 11 cererile pentru exercitarea apelului sau

recursului se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea

neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță.

Rezultă că taxa pe

care trebuia să o plătească recurenta este de 4 lei plus 0,15 lei timbru

judiciar, conform O.G. nr. 32/1995.

Prin art. 1 din Legea

nr. 146/1997, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile

introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru

prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și

de persoanele juridice și care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional,

până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Sancțiunea

neachitării taxei judiciare de timbru este prevăzută de art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997 și art. 30 din Normele de aplicare ale acestui act normativ,

și constă în aceea că cererea părții se anulează ca netimbrată.

Din actele dosarului

rezultă că reclamanta nu a timbrat anticipat apelul.

Drept urmare,

pentru termenul de judecată din data de 10 martie 2008, i s-a pus în vedere să

timbreze cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în

valoare de 0,15 lei, după cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de

citare aflată la fila 18, dosar apel.

Înalta Curte

constată că reclamanta nu s-a conformat obligației de timbrare, procedural

comunicată și, în consecință, în

mod corect a făcut instanța de

apel aplicația dispozițiilor Legii nr. 146/1997 și ale Normele de aplicare ale

acestui act normativ, anulând apelul ca netimbrat.

Faptul că, reclamanta

a depus la dosar, prin registratura instanței, a doua zi după soluționarea

apelului, respectiv la data de 11 martie 2008, orele 13,00, dovada achitării

taxei de timbru și a timbrului judiciar, nu prezintă relevanță atâta vreme cât

la data când instanța s-a pronunțat, această dovadă nu exista în dosar.

Nici faptul că

pe chitanța de plată a taxei de timbru este menționată data de 6 martie 2008,

anterioară datei la care s-a judecat apelul, nu prezintă relevanță, întrucât nu

rezultă că această chitanță se referă la cauza de față și nu la numeroasele

procese aflate pe rolul instanțelor, în care reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte are calitatea de recurentă.

În raport de

aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei nr. 168 A din 10 martie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 octombrie 2008.