ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2530/2007

Asupra recursului de față, constată:

Cu notificările nr. 544 și 545/2001, petenta D.G. a solicitat SC C.E.R.

SA acordarea de despăgubiri bănești în cuantum de 160.000 lei (RON) pentru o

suprafață de 8,65 ha teren situat pe raza orașului Rovinari jud Gorj, care a

fost expropriat de stat prin Decretul nr. 83/1976.

Cu notificarea nr. 112/2001, petenta

a solicitat acordarea de despăgubiri bănești în sumă de 60.000 lei (RON) pentru

casă și terenul aferent în suprafață de 0,71 ha situat în comuna Moi, sat

Rovinari, jud. Gorj expropriată în baza aceluiași act normativ.

Prin dispoziția nr. 15947 din 21

septembrie 2005,

pârâta SC C.E.R. SA a

respins notificările nr. 544 și nr. 545/2001, motivat de faptul că în raport de

dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, terenul pentru care solicită măsuri

reparatori nu este situat în extravilan și, ca atare, nu intră sub incidența

acestei legii precum și notificarea nr. 112/2001, motivat de faptul că nu a

făcut dovada calității de persoană îndreptățită la despăgubire.

Prin contestația înregistrată la 24

octombrie 2005, reclamanta D.G. a cerut desființarea parțială a dispoziției și

acordarea de măsuri reparatorii pentru construcții, casă de locuit și anexe

gospodărești, și pentru 5600 mp teren aferent acestora, precum și pentru

suprafața de 1500 mp teren situat în intravilanul fostului sat Rovinari, com. Moi,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta

arată că imobilele au fost expropriate din proprietatea părinților săi T.V.V.

și T.C. prin Decretul nr. 83/1976, cu plata unei despăgubiri modice, anume

11.000 ROL, caz în care, este îndreptățită în conformitate cu dispozițiile art.

11 din Legea nr. 10/2001, la desdăunare pentru diferența de valoare.

Prin sentința civilă nr. 155 din 10

aprilie 2006Tribunalul Gorj a admis în parte cererea și a modificat decizia nr.

15947/2005 emisă de pârâta SC C.E.R. SA, în sensul că a stabilit că reclamanta

este îndreptățită să primească măsuri reparatori în echivalent pentru imobilele

construcții (prezentate detaliat) și suprafața de 480 mp situat în fostul sat

Rovinari, com. Bîltenii jud. Gorj, cu restituirea sumei de 11.000 lei primită

cu titlul de despăgubire, actualizată conform Legii nr. 10/2001.

În motivarea sentinței instanța a

reținut că reclamanta a dovedit că aceste imobile au fost expropriate din

patrimoniul părinților săi, aspect confirmat și prin mențiunile procesului

verbal din 26 aprilie 1976 întocmit de fostul Sfat Popular al jud. Gorj,

mențiuni potrivit cărora imobilele au fost evaluate la suma de 2.856 lei, din

care acestora le-a fost plătită o despăgubire de doar 11.000 lei, caz în care,

în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005 aceasta

este îndreptățită să primească măsuri reparatorii în compensare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta SC C.E.R. SA susținând că reclamanta nu și-a dovedit

calitatea de moștenitoare după tatălui său, conform art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 precum și faptul că potrivit Legii nr. 247/2005, art. 13 Titlul

VII, instanțele judecătorești nu mai sunt abilitate să stabilească cuantumul

măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor îndreptățite, o asemenea atribuție

revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor precum și faptul că

se impunea chemarea în proces a Primăriei Rovinari.

Prin decizie civilă nr. 710 din 2

octombrie 2006 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelul ca

nefondat.

În motivarea deciziei instanța a

reținut că în raport de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

atâta timp cât a formulat o cerere în despăgubire în procedura Legii nr.

10/2001, cerere care are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a

căror restituire se cere în temeiul acestei legii, reclamanta, care are vocație

succesorală după părinții săi, și-a dovedit și calitatea de moștenitor

acceptant și, pe cale de consecință, pe cea de persoană îndreptățită în sensul

Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel a mai reținut și că

prin sentința apelată prima instanță a stabilit, în condițiile art. 1 alin. (2)

și (3) și art. 11 din Legea nr. 10/2001, doar dreptul reclamantei de a primi

măsuri reparatorii, fără însă a indica valoarea sumei până la concurența căreia

urmează a fi acordate ori felul acestora aspecte referitor la care a conchis că

urmează să fie stabilite de autoritățile prevăzute de lege.

Totodată, instanțe de apel a reținut

că atâta timp cât pârâta s-a investit cu soluționarea tuturor notificărilor, nu

poate fi primită în apel critica sa privind omisiunea chemării în judecată, în

calitate de pârâtă, și a Primăriei Rovinari.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta, invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâta

susține că reclamantei i-a fost deja reconstituit în procedura reparatorie

prevăzută de Legea nr. 18/1991 dreptul de proprietate pentru o suprafață de

1,25 ha teren în care s–ar include și terenul în litigiu indicat de recurentă a

fi în suprafață de 800 mp, caz în care, în speță era dată situația de excepție

prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Referitor la imobilele, construcții

expropriate din patrimoniul părinților reclamantei și ulterior demolate, recurenta

susține că acordarea măsurilor reparatorii putea fi dispusă, în condițiile art.

32 din Legea nr. 10/2001, doar prin dispoziție a primarului unității

administrativ teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, caz în care în

speță se impunea respingerea cererii îndreptată de reclamantă împotriva sa.

Analizând recursul, Înalta Curte

constă că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară

de atac care se grefează pe conținutul hotărârii atacate iar exercițiul

dreptului de recurs este subordonat îndeplinirii a două condiții și anume:

recurentul să fi fost parte la judecata în fond a pricinii și el să justifice

un interes în casarea sau modificarea hotărârii, știut fiind că părțile nu pot

ataca cu recurs hotărârea în interesul abstract al legii ci numai în interesul

propriu și în măsura în care au suferit un prejudiciu prin acea hotărâre.

Or, în speță, parte din motivele de

recurs nu au legătură cu conținutul hotărârii judecătorești atacate iar parte

din motive nu justifică interesul recurentei în casarea hotărârilor.

Mai întâi, calitatea procesuală

pasivă a recurentei în cauza dedusă judecății a fost justificată de faptul că

aceasta s-a investit cu soluționarea tuturor notificărilor pe care reclamanta i

le-a adresat în procedura Legii nr. 10/2001 și prin care aceasta a solicitat

acordarea de măsuri reparatorii pentru imobile, terenuri dar și construcții, de

care autori săi au fost deposedați, notificări care, deși au fost formulate

separat și pentru imobile distincte, recurenta a înțeles să le soluționeze

printr-o singură dispoziție comună, anume prin dispoziția nr. 15.947 din 21

septembrie 2005.

Pe cale de consecință, în

contestația formulată de reclamantă împotriva dispoziției arătate, în mod

logic, emitentul dispoziției a fost chemat în proces pentru a-și susține

legalitatea și temeinicia dispoziției atacate.

Mai apoi, pe parcursul soluționării

notificărilor au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 247/2005, act

normativ, prin care, în titlul VII, legiuitorul a înțeles să reglementeze o

procedură distinctă privind „regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv” de stat, cum este și cel în

litigiu, dispunând în sensul că persoanele îndreptățite la despăgubiri în procedura

Legii nr. 10/2001, în vederea obținerii titlului de despăgubire urmează a se

adresa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aflată în subordinea

Cancelariei Primului Ministru.

Cu alte cuvinte, deciziile emise în

soluționarea notificărilor prin care s-a stabilit doar dreptul la despăgubire

(măsuri reparatorii) al persoanelor îndreptățite urmează a se înainta acestei

Comisii care urmează a dispune eliberarea titlului de despăgubire în procedura

prevăzută în titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Așa fiind, cum prin hotărârile date

în fond, instanțele au stabilit doar dreptul reclamatei de a încasa măsuri

reparatorii pentru parte din imobilele în litigiu (construcții și 410 mp

teren), sens în care a fost modificată în parte dispoziția emisă de recurentă,

dispoziție care urmează doar a fi înaintată de recurentă Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticile formulate de aceasta privind

aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, deși

justificate, se dovedesc a fi doar formale atâta timp cât dreptul reclamantei

este dovedit și necontestat iar titlul de despăgubire urmează a-i fi eliberat

de Comisia Centrală și nu de recurentă și, ca atare, nu vor fi primite.

Cât privește susținerea recurentei

în sensul că pentru terenul în litigiu s-ar fi reconstituit deja reclamantei

dreptul de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, instanța de recurs

constată că, de asemenea, nu poate fi primită.

Mai întâi că o astfel de critică,

care vizează chestiuni de fapt ale pricinii, nu a fost invocată prin apel ci,

pentru prima oară, direct în recurs, ceea ce este inadmisibil și, mai apoi, că

această critică este o simplă afirmație a recurentului care nu este susținută

în nici un mod prin probatoriul administrat.

Așa fiind,

constatând, pe de o parte, că prin pronunțarea de către instanțele de fond a

hotărârilor judecătorești doar în contradictoriu cu pârâta recurentă acesteia

nu i-a fost cauzat un prejudiciu, caz în care nu justifică interes în casarea

acestora iar, pe de altă parte, că recurenta nu își susține celelalte critici

prin probatorii relevante, Înalta Curte, urmează a respinge recursul dedus

judecății ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC C.E.R. SA împotriva deciziei nr. 710 din 2 octombrie 2006

a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.