ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9818/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția civilă, la 6 mai 2005, reclamantele B.T.E. și D.I. au chemat în judecată pe pârâții SC C.E. Rovinari, Prefectura Gorj, Consiliul Local Cîlnic și S.N.L.O., pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea art. 1 din Decizia nr. 759 din 8 aprilie 2005, obligarea pârâtei SC C.E. Rovinari la măsuri reparatorii prin echivalent, reprezentând contravaloarea imobilelor expropriate, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că imobilul ce a aparținut în proprietate părinților reclamantelor, și reclamantei B.T.E., în urma donării unei părți din imobil de către mama sa- a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 102/1984.

R.T. mai avea și aproximativ 10 ha teren din care 3,5 ha pădure. Prin sentința civilă nr. 581 din 3 noiembrie 2005, Tribunalul Gorj, secția civilă, a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâta SC C.E. Rovinari, a anulat decizia de respingere a notificării nr. 759 din 8 aprilie 2005 și a constatat că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale, în sumă de 403.093, 2 lei. A fost respinsă acțiunea împotriva pârâților Prefectura Gorj, Consiliul Local Cîlnic și S.N.L.O. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, pentru imobilele expropriate, atât R.T. cât și B.T.E. au fost despăgubiți cu câte 35.000 lei fiecare, deși din memoriul tehnic de evaluare rezulta pentru ambele gospodării o valoare mai mare.

Cât privește terenul, s-a făcut dovada cu acte pentru suprafața de 9,70 ha. Din acestea, reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,62 ha teren agricol și 3,03 ha pădure, nereconstituindu-se dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,08 ha. Imobilele casă de locuit și anexe gospodărești fac parte din imobilele preluate abuziv potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001. Susținerea pârâtei SC C.E. Rovinari, în sensul că terenul în suprafață de 4,08 ha are regimul juridic al terenurilor prevăzute de Legea nr. 18/1991 nu este întemeiată, din probatoriile dosarului rezultând că pentru acest teren nu s-au primit despăgubiri bănești și nici nu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate.

Apelurile declarate atât de reclamante cât și de pârâta SC C.E. Rovinari au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 352 din 27 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. În considerentele hotărârii sale, instanța de apel a arătat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 se aplică și în cazul deciziilor administrative emise anterior în baza Legii nr. 10/2001. În mod corect prima instanță a constatat numai că reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, fără a obliga pârâta la despăgubiri bănești. Stabilirea valorii imobilelor de către instanță, în situația investirii cu o astfel de cerere anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, nu constituie o măsură contrară dispozițiilor Legii nr. 247/2005, întrucât aceste valori constituie numai un criteriu în acordarea despăgubirilor.

Critica privitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată nu este întemeiată întrucât din preambulul sentinței atacate rezultă că reclamantele, cu ocazia judecării cauzei, nu au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Conform adresei nr. 1937 din 28 iunie 2005 a Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, suprafața de teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 este de numai 2,62 ha teren agricol și 3,03 ha pădure. Se precizează expres în această adresă că pentru suprafața de 4,08 ha teren nu s-a reconstituit dreptul de proprietate în natură și nici nu s-au acordat despăgubiri bănești. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.

În motivarea recursului lor, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 299 C. proc. civ., reclamantele au arătat că între suma stabilită prin raportul de expertiză și suma reținută de prima instanță există o diferență de 65138, 50 lei, care reprezintă o eroare de calcul. Prima instanță a uitat să menționeze în dispozitiv cheltuielile de judecată pe care pârâta trebuie să le plătească, deși reclamantele le-au solicitat atât în scris cât și verbal. Recursul formulat de pârâtă vizează următoarele aspecte: Față de prevederile art. 13 din Capitolul III, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanța trebuia doar să constate că pentru construcțiile expropriate reclamantele sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii și să înlăture mențiunile privitoare la cuantumul despăgubirilor, deoarece stabilirea acestui cuantum intră în competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Instanța de fond și instanța de apel au interpretat greșit conținutul adresei nr. 1937/2005 în care se menționează evident că reclamantele nu au dovedit cu niciun act că au deținut suprafața de teren de 4,08 ha. Reclamantele au fost înscrise în Anexa nr. 39 conform Legii nr. 1/2000 pentru a le fi acordate despăgubiri pentru o suprafață de 10 ha teren. Această dispoziție a pârâtei nu a fost anulată. La termenul din 21 noiembrie 2006 S.N.L.O. SA a solicitat să se constate că nu are calitate procesuală. Instanța a apreciat că nu se impune soluționarea acestei excepții, conform art. 137 C. proc. civ., câtă vreme chiar prima instanță a respins acțiunea față de această parte pentru lipsa calității procesuale pasive, iar această soluție nu a fost criticată.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea instanțelor de fond, Înalta Curte a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul expropriat din comuna Cîlnic, compus din construcție și teren. Din înscrisurile administrate a rezultat că reclamantelor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra 0,5865 mp teren situat în raza comunei Cîlnic, conform titlului nr. 1319160, și asupra 3,0300 ha pădure, în aceeași zonă. Prin Dispoziția nr. 210 din 15 aprilie 2003 emisă de Primarul comunei Cîlnic asupra notificării transmise de reclamante în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantele au fost înscrise în Anexa nr. 39 în baza Legii nr. 1/2000, cu suprafața de 10,00 ha.

Această dispoziție nu a fost contestată, fiind definitiv stabilit regimul juridic al terenului, un teren căruia îi sunt aplicabile prevederile legilor fondului funciar. Or, în condițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000. Pe de altă parte, faptul că terenul solicitat are acest regim juridic, rezultă și din adresa nr. 1937/2005 emisă de Comisia locală Cîlnic de aplicare a Legii nr. 18/1991.

Astfel, în adresă s-a făcut mențiunea că din suprafața de 10 ha pentru care s-a făcut notificarea, nu s-a reconstituit dreptul de proprietate și nici nu s-au acordat despăgubiri pentru 4,08 ha teren agricol, care a fost înscrisă în Anexa nr. 39, nevalidată de Comisia Județeană Gorj de aplicare a Legii nr. 18/1991, deoarece reclamantele nu au depus planurile cadastrale cu amplasamentele terenurilor solicitate în interiorul suprafeței de 4,08 ha. Drept urmare, reclamantele nu pot pretinde acordarea de măsuri reparatorii în sistemul Legii nr. 10/2001 și pentru teren. Nu contestă nici pârâta faptul că reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii potrivit legii speciale pentru imobilul construcție.

Este întemeiată însă critica privitoare la determinarea de către instanțe a cuantumului măsurilor reparatorii.

În condițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Iar conform alin. (5) și (6) al aceluiași text, Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Așadar, după modificarea Legii nr. 10/2001 despăgubirile pentru imobilele care nu mai pot fi restituite în natură, se acordă potrivit Legii speciale 247/2005, după procedura instituită de titlul VII.

Întrucât prima instanță a stabilit cuantumul despăgubirilor, iar instanța de apel a păstrat această soluție, respingând apelul declarat de pârâtă, s-au depășit atribuțiile puterii judecătorești, instanțele săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească. Ca atare, aspectele menționate întrunesc cerințele art. 304 pct. 4 C. proc. civ. Față de cele ce preced, critica formulată de reclamante cu privire la cuantumul despăgubirilor nu poate fi primită. Recursul reclamantelor este însă întemeiat, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în partea privitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată. Temeiul juridic al obligării la cheltuieli de judecată este culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

Reclamantele s-au adresat cu notificare C.N.L.O. SA. Târgu Jiu care a fost reorganizată prin H.G. nr. 103/2004, una dintre societățile înființate fiind pârâta SC C.E. Rovinari. Aprecierea instanței de apel, în sensul că reclamantele nu au cerut obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată este eronată, câtă vreme în practicaua sentinței s-a reținut că au fost puse concluzii de admitere a acțiunii astfel cum a fost formulată. Or, prin cererea de chemare în judecată s-au solicitat și cheltuieli de judecată. Pentru judecata în primă instanță însă, reclamantele au dreptul numai la restituirea onorariului de avocat, ele fiind în culpă procesuală pentru că au solicitat efectuarea unei expertize, probă care, față de cele arătate anterior, nu era concludentă în cauză.

Pentru etapa apelului, în condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reclamantele au dreptul la restituirea sumei de 420 lei, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de deplasare. În aplicarea aceluiași text, pentru etapa recursului, reclamantele au dreptul la 320 lei, onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare. Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi admise și hotărârea instanței de apel va fi casată. În temeiul art. 296 C. proc. civ., apelurile părților vor fi admise și sentința va fi schimbată în parte în sensul că va fi înlăturat cuantumul despăgubirilor. Se vor păstra celelalte dispoziții, privitoare la recunoașterea dreptului reclamantelor de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri bănești acordate potrivit legii speciale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamantele B.T.E. și D.I. și pârâta SC C.E. Rovinari împotriva deciziei nr. 352 din 27 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, și în consecință: Casează decizia și admite apelurile declarate de reclamante și pârâtă împotriva sentinței civile nr. 581 din 3 noiembrie 2005 a Tribunalului Gorj, secția civilă. Schimbă în parte sentința în sensul că înlătură dispoziția privitoare la cuantumul despăgubirilor. Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței. Obligă pe pârâta SC C.E. Rovinari la 1740 lei cheltuieli de judecată către reclamante. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 28 noiembrie 2006.