ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9818/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra

cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția

civilă, la 6 mai 2005, reclamantele B.T.E. și D.I. au chemat în judecată pe

pârâții SC C.E. Rovinari, Prefectura Gorj, Consiliul Local Cîlnic și S.N.L.O.,

pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea art. 1

din Decizia nr. 759 din 8 aprilie 2005, obligarea pârâtei SC C.E. Rovinari la

măsuri reparatorii prin echivalent, reprezentând contravaloarea imobilelor

expropriate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că

imobilul ce a aparținut în proprietate părinților reclamantelor, și reclamantei

B.T.E., în urma donării unei părți din imobil de către mama sa- a fost

expropriat în temeiul Decretului nr. 102/1984.

R.T. mai avea și aproximativ 10 ha teren din care 3,5 ha

pădure.

Prin sentința civilă nr. 581 din 3 noiembrie 2005,

Tribunalul Gorj, secția civilă, a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâta SC

C.E. Rovinari, a anulat decizia de respingere a notificării nr. 759 din 8

aprilie 2005 și a constatat că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent în condițiile legii speciale, în sumă de 403.093, 2 lei. A fost

respinsă acțiunea împotriva pârâților Prefectura Gorj, Consiliul Local Cîlnic și

S.N.L.O.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, pentru

imobilele expropriate, atât R.T. cât și B.T.E. au fost despăgubiți cu câte

35.000 lei fiecare, deși din memoriul tehnic de evaluare rezulta pentru ambele

gospodării o valoare mai mare.

Cât privește terenul, s-a făcut dovada cu acte pentru

suprafața de 9,70 ha. Din acestea, reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de

proprietate pentru suprafața de 2,62 ha teren agricol și 3,03 ha pădure,

nereconstituindu-se dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,08 ha.

Imobilele casă de locuit și anexe gospodărești fac parte din

imobilele preluate abuziv potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Susținerea pârâtei SC C.E. Rovinari, în sensul că terenul în

suprafață de 4,08 ha are regimul juridic al terenurilor prevăzute de Legea nr.

18/1991 nu este întemeiată, din probatoriile dosarului rezultând că pentru

acest teren nu s-au primit despăgubiri bănești și nici nu s-a dispus

reconstituirea dreptului de proprietate.

Apelurile declarate atât de reclamante cât și de pârâta SC

C.E. Rovinari au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 352 din 27 aprilie

2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

În considerentele hotărârii sale, instanța de apel a arătat

că după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 se aplică și în cazul

deciziilor administrative emise anterior în baza Legii nr. 10/2001.

În mod corect prima instanță a constatat numai că

reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent, în

condițiile legii speciale, fără a obliga pârâta la despăgubiri bănești.

Stabilirea valorii imobilelor de către instanță, în situația

investirii cu o astfel de cerere anterior intrării în vigoare a Legii nr.

247/2005, nu constituie o măsură contrară dispozițiilor Legii nr. 247/2005,

întrucât aceste valori constituie numai un criteriu în acordarea

despăgubirilor.

Critica privitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată

nu este întemeiată întrucât din preambulul sentinței atacate rezultă că

reclamantele, cu ocazia judecării cauzei, nu au solicitat obligarea pârâtei la

plata cheltuielilor de judecată.

Conform adresei nr. 1937 din 28 iunie 2005 a Comisiei locale

de aplicare a Legii nr. 18/1991, suprafața de teren pentru care s-a

reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 este de numai

2,62 ha teren agricol și 3,03 ha pădure. Se precizează expres în această adresă

că pentru suprafața de 4,08 ha teren nu s-a reconstituit dreptul de proprietate

în natură și nici nu s-au acordat despăgubiri bănești.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.

În motivarea recursului lor, întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 299 C. proc. civ., reclamantele au arătat că între suma

stabilită prin raportul de expertiză și suma reținută de prima instanță există

o diferență de 65138, 50 lei, care reprezintă o eroare de calcul.

Prima instanță a uitat să menționeze în dispozitiv

cheltuielile de judecată pe care pârâta trebuie să le plătească, deși

reclamantele le-au solicitat atât în scris cât și verbal.

Recursul formulat de pârâtă vizează următoarele aspecte:

Față de prevederile art. 13 din Capitolul III, Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, instanța trebuia doar să constate că pentru construcțiile

expropriate reclamantele sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii și să

înlăture mențiunile privitoare la cuantumul despăgubirilor, deoarece stabilirea

acestui cuantum intră în competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Instanța de fond și instanța de apel au interpretat greșit

conținutul adresei nr. 1937/2005 în care se menționează evident că reclamantele

nu au dovedit cu niciun act că au deținut suprafața de teren de 4,08 ha.

Reclamantele au fost înscrise în Anexa nr. 39 conform Legii

nr. 1/2000 pentru a le fi acordate despăgubiri pentru o suprafață de 10 ha

teren. Această dispoziție a pârâtei nu a fost anulată.

La termenul din 21 noiembrie 2006 S.N.L.O. SA a solicitat să

se constate că nu are calitate procesuală. Instanța a apreciat că nu se impune

soluționarea acestei excepții, conform art. 137 C. proc. civ., câtă vreme chiar

prima instanță a respins acțiunea față de această parte pentru lipsa calității

procesuale pasive, iar această soluție nu a fost criticată.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor

formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate

înaintea instanțelor de fond, Înalta Curte a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantele au

solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul

expropriat din comuna Cîlnic, compus din construcție și teren.

Din înscrisurile administrate a rezultat că reclamantelor

le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra 0,5865 mp teren situat în

raza comunei Cîlnic, conform titlului nr. 1319160, și asupra 3,0300 ha pădure,

în aceeași zonă.

Prin Dispoziția nr. 210 din 15 aprilie 2003 emisă de

Primarul comunei Cîlnic asupra notificării transmise de reclamante în temeiul

Legii nr. 10/2001, reclamantele au fost înscrise în Anexa nr. 39 în baza Legii

nr. 1/2000, cu suprafața de 10,00 ha.

Această dispoziție nu a fost contestată, fiind definitiv

stabilit regimul juridic al terenului, un teren căruia îi sunt aplicabile

prevederile legilor fondului funciar. Or, în condițiile art. 8 din Legea nr.

10/2001, nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul

localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele

al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991

și prin Legea nr. 1/2000.

Pe de altă parte, faptul că terenul solicitat are acest

regim juridic, rezultă și din adresa nr. 1937/2005 emisă de Comisia locală

Cîlnic de aplicare a Legii nr. 18/1991. Astfel, în adresă s-a făcut mențiunea

că din suprafața de 10 ha pentru care s-a făcut notificarea, nu s-a

reconstituit dreptul de proprietate și nici nu s-au acordat despăgubiri pentru

4,08 ha teren agricol, care a fost înscrisă în Anexa nr. 39, nevalidată de

Comisia Județeană Gorj de aplicare a Legii nr. 18/1991, deoarece reclamantele

nu au depus planurile cadastrale cu amplasamentele terenurilor solicitate în

interiorul suprafeței de 4,08 ha.

Drept urmare, reclamantele nu pot pretinde acordarea de

măsuri reparatorii în sistemul Legii nr. 10/2001 și pentru teren.

Nu contestă nici pârâta faptul că reclamantele sunt

îndreptățite la măsuri reparatorii potrivit legii speciale pentru imobilul

construcție. Este întemeiată însă critica privitoare la determinarea de către

instanțe a cuantumului măsurilor reparatorii.

În condițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele

conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice

înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana

îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,

conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei legi.

Iar conform alin. (5) și (6) al aceluiași text,

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute

la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură

a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau

societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori

desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de

evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține

cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de

despăgubire.

Așadar, după modificarea Legii nr. 10/2001 despăgubirile

pentru imobilele care nu mai pot fi restituite în natură, se acordă potrivit Legii

speciale 247/2005, după procedura instituită de titlul VII.

Întrucât prima instanță a stabilit cuantumul despăgubirilor,

iar instanța de apel a păstrat această soluție, respingând apelul declarat de

pârâtă, s-au depășit atribuțiile puterii judecătorești, instanțele săvârșind

acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități

constituite în stat, decât cea judecătorească.

Ca atare, aspectele menționate întrunesc cerințele art. 304

pct. 4 C. proc. civ.

Față de cele ce preced, critica formulată de reclamante cu

privire la cuantumul despăgubirilor nu poate fi primită.

Recursul reclamantelor este însă întemeiat, conform art. 304

pct. 5 C. proc. civ., în partea privitoare la neacordarea cheltuielilor de

judecată.

Temeiul juridic al obligării la cheltuieli de judecată este

culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

Reclamantele s-au adresat cu notificare C.N.L.O. SA. Târgu

Jiu care a fost reorganizată prin H.G. nr. 103/2004, una dintre societățile

înființate fiind pârâta SC C.E. Rovinari.

Aprecierea instanței de apel, în sensul că reclamantele nu

au cerut obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată este eronată, câtă vreme

în practicaua sentinței s-a reținut că au fost puse concluzii de admitere a

acțiunii astfel cum a fost formulată. Or, prin cererea de chemare în judecată

s-au solicitat și cheltuieli de judecată.

Pentru judecata în primă instanță însă, reclamantele au

dreptul numai la restituirea onorariului de avocat, ele fiind în culpă

procesuală pentru că au solicitat efectuarea unei expertize, probă care, față

de cele arătate anterior, nu era concludentă în cauză.

Pentru etapa apelului, în condițiile art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., reclamantele au dreptul la restituirea sumei de 420 lei,

reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de deplasare. În aplicarea aceluiași

text, pentru etapa recursului, reclamantele au dreptul la 320 lei, onorariu de

avocat și cheltuieli de deplasare.

Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi admise și hotărârea instanței de

apel va fi casată. În temeiul art. 296 C. proc. civ., apelurile părților vor fi

admise și sentința va fi schimbată în parte în sensul că va fi înlăturat

cuantumul despăgubirilor. Se vor păstra celelalte dispoziții, privitoare la

recunoașterea dreptului reclamantelor de a beneficia de măsuri reparatorii prin

echivalent, constând în despăgubiri bănești acordate potrivit legii speciale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamantele B.T.E. și D.I. și

pârâta SC C.E. Rovinari împotriva deciziei nr. 352 din 27 aprilie 2006,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, și în consecință:

Casează decizia și admite apelurile declarate de reclamante

și pârâtă împotriva sentinței civile nr. 581 din 3 noiembrie 2005 a

Tribunalului Gorj, secția civilă.

Schimbă în parte sentința în sensul că înlătură dispoziția

privitoare la cuantumul despăgubirilor.

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.

Obligă pe pârâta SC C.E. Rovinari la 1740 lei cheltuieli de

judecată către reclamante.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 28 noiembrie 2006.