ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7641/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la

data de 7 iulie 2003 pe rolul Tribunalului Timiș contestatorul S.S. a chemat în

judecată pe intimații Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primarul

Municipiului Timișoara, pentru că prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună, anularea dispoziției nr. 734 din 14. aprilie 2003 emisă de primarul

municipiului Timișoara, și pe cale de consecință, restituirea în natură a

imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. Timișoara.

În motivarea acțiunii contestatorul

a arătat că imobilul în cauză a fost proprietatea mamei sale, B.T., dobândit în

anul 1767 prin cumpărare și trecut în proprietatea statului prin decizia nr.

64/1973 a Consiliului Popular Timișoara, pentru neplata unui debit restant de

37.023 lei.

Tribunalul Timiș, secția civilă,

prin sentința nr. 1116/P.I. din 6 noiembrie 2003 a respins contestația ca

nefondată.

Instanța a reținut, în esență, că

preluarea în patrimoniul statului a imobilului în litigiu s-a realizat în

temeiul deciziei nr. 64 din 22 ianuarie 1973 emisă de fostul Consiliul Popular

Timișoara, în aplicarea unei hotărâri judecătorești, pronunțată în baza Legii

nr. 18/1968 privind controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice

care au fost dobândite în mod ilicit, circumstanțe în care contestatorul nu

poate invoca preluarea imobilului de către stat în mod abuziv în sensul art. 2

din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de contestatorul

S.S. a fost admis, prin decizia civilă nr. 1147 din 27 mai 2004 a Curții de

Apel Timișoara.

A fost schimbată în tot sentința

atacată și rejudecând cauza, a fost admisă contestația împotriva dispoziției

nr. 734 din 14 aprilie 2003 emisă de Primarul Municipiului Timișoara, pe care a

anulat-o și în consecință:

A dispus restituirea în natură a

imobilului, situat în Timișoara, înscris în C.F. Timișoara, nr.top 3735/2,

teren cu casă de 433mp.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că atât primarul cât și prima instanță au apreciat greșit că

imobilul nu face parte din categoria celor vizate de Legea nr. 10/2001, căci

din probele administrate în cauză, imobilul a fost preluat în proprietatea

Statului Român, prin decizia nr. 64/1974, în baza căreia a stat o hotărâre

judecătorească prin care nu s-a dispus trecerea imobilului în proprietatea

Statului Român, în baza art. 2 din Legea nr. 18/1968, cum greșit s-a reținut,

ci au fost supuse impozitării de 80% bunuri în valoare de 49.898 lei.

În temeiul unui asemenea debit

reprezentat de neplata impozitului s-a trecut la executarea silită asupra

patrimoniului antecesoarei contestatorului, B.T., cu consecința preluării

imobilului din litigiu, cadru în care, instanța de apel a constatat că

executarea silită s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Decretului 221/1960,

potrivit cu care, pentru debitele provenite din impozite nu poate fi urmărită

casa de locuit, folosită efectiv de către debitor sau familia sa.

Sub aceste aspecte, curtea a

apreciat că imobilul a fost preluat abuziv, fiind de domeniul Legii nr.

10/2001.

Această hotărâre a fost atacată cu

recurs de intimatul Primarul Municipiului Timișoara, invocând prevederile art.

304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și susținând, în esență, că reclamantul nu a

făcut dovada calității de persoană îndreptățită întrucât trecerea imobilului în

litigiu, în proprietatea Statului Român, nu s-a făcut în mod abuziv.

S-a mai susținut că, cererea

contestatorului se încadrează în prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr.

18/1968 privind controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice care

au fost dobândite în mod ilicit și ca atare Ministerul Finanțelor a urmărit

plata impozitului de 39.917 lei datorat de S.S. și B.T., reținându-se că

bunurile în valoare de 49.896 lei, menționate în decizie civilă nr. 108 din 23

ianuarie 1970 au fost dobândite în mod ilicit.

Ca atare trecerea imobilului în

proprietatea Statului Român, nu s-a făcut în mod abuziv, în sensul

dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Recursul este fondat.

Instanța de apel, a interpretat

trunchiat dispozițiile art. 12 lit. f) din Decretul nr. 221/1960, fără a lua în

considerare și prevederile alin. (3) potrivit cărora „dispozițiile de la lit.

f) nu sunt aplicabile creanțelor pentru repararea pagubelor rezultând din

infracțiuni, celor rezultând din obligația de a plăti, potrivit legii,

impozitul asupra valorii bunurilor care nu au fost dobândite în mod licit, sau

în alte cazuri prevăzute de lege”.

Or, imobilul a fost preluat de

Statul Român de la B.T. și trecut în proprietatea acestuia pentru debitul

restant de 37.023 lei, debit provenit din aplicarea art. 2 din Legea nr.

18/1968 privind controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice care

au fost dobândite în mod ilicit.

În consecință, instanța de apel a

făcut o aplicare greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9

Cod procedură civilă, astfel că recursul declarat de pârâtul Primarul

municipiului Timișoara, urmează a fi admis, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

Va casa decizia atacată și va păstra

ca legală sentința civilă nr. 1116P.I. din 16 noiembrie 2003, pronunțată de

Tribunalul Timiș, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 1147 din 27 mai 2004

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia atacată și păstrează sentința

civilă 1116/PI din 6 noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6

octombrie 2005.