ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1147/2004

Asupra contestației în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 50 din 17 ianuarie

2001, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

soluționând cauza în fond, după rejudecare, a admis acțiunea reclamantei, Cooperativa

de Consum V., în contradictoriu cu pârâta, SC D.E.I. SRL Voila, pe care a

obligat-o la plata sumei de 136.061.945 lei, reprezentând debit derivat din contractul

de asociere încheiat.

De asemenea, a admis și cererea

reconvențională a pârâtei, obligând reclamanta la plata sumei de 612.412.000

lei, contravaloarea lucrărilor de investiții actualizate conform indicilor de

inflație.

A compensat, între părți, datoriile

reciproce și a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 476.350.055 lei,

precum și cheltuielile de judecată și a dat în debit pârâta cu suma de 11.886.072

lei diferență taxă de timbru.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, prin contractele de asociere în participațiune nr. 37 și 38

din 2 februarie 1994 și actul adițional nr. 163/1994, părțile au hotărât

efectuarea unor lucrări de reparații și modernizări, urmând a fi suportate în

cote egale, cu obligația pârâtei de a solicita acordul de principiu și

prezentarea situației de lucrări.

Prin minuta încheiată la data de 10

februarie 1998, reclamanta a recunoscut ca executate lucrările efectuate de

părți, iar pârâta a confirmat debitul datorat din asocierea intervenită.

Cuantumul sumelor datorate reciproc

a fost stabilit prin expertizele efectuate în cauză, omologate de instanță.

Împotriva acestei sentințe a

promovat apel reclamanta, solicitând schimbarea în parte a acesteia prin

respingerea cererii reconvenționale.

Prin decizia nr. 447/Ap din 5 iulie

2001, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul admiterii în

parte a cererii reconvenționale, cu obligarea reclamantei la plata sumei de

306.206.000 lei, contravaloare actualizată a lucrărilor de investiții, a

compensat datoriile reciproce ale părților până la concurența sumei de

170.144.055 lei și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la

acțiunea principală și la cheltuielile de judecată.

Prin aceeași decizie a fost obligată

intimata să-i plătească apelantei-reclamante suma de 7.934.560 lei cheltuieli

de judecată parțiale.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel, părțile au declarat recurs.

Reclamanta, Cooperativa de Consum V.,

a invocat aspecte de nelegalitate și netemeinicie, făcând referire la

dispozițiile art. 307 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. Astfel, se susține că s-a

făcut o aplicare neprincipială a dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr.

146/1997, a respins nefondat excepția de neexecutare a contractului și greșit a

acceptat transformarea acțiunii în constatare în acțiune în realizare, minuta

semnată reprezintă recunoașterea efectuării lucrărilor, dar nu și valoarea

acestora determinată subiectiv de expert, valoarea investițiilor trebuia

stabilită funcție de documentele justificative conform clauzelor contractului

încheiat, nu s-a luat în considerare procesul-verbal al ședinței Consiliului de

Administrație din 17 iunie 1996, semnat și de intimată, prin care se obligă să

prezinte actele justificative în vederea desocotirii.

Recurenta-pârâtă critică soluția

instanței de apel, motivat de faptul că s-a acordat mai mult decât s-a cerut,

respectiv, nu s-a ținut cont că intimata nu și-a îndeplinit obligația de a

achita 50% din valoarea investițiilor, cerere formulată direct la instanța de

apel.

Prin decizia nr. 730, pronunțată, la

7 februarie 2003, de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, au fost

respinse, ca nefondate, recursurile reclamantei și pârâtei.

Cu petiția înregistrată la data de 3

martie 2003, pârâta, SC D.E.I. SRL Voila, prin administrator, a formulat

contestație în anulare împotriva deciziei nr. 730 din 7 februarie 2003,

solicitând admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate,

admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 447/Ap a Curții de Apel

Brașov, modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului reclamantei și

menținerea în întregime a sentinței pronunțată de tribunal.

În drept, contestatoarea și-a

întemeiat contestația în anulare în temeiul art. 317 și 318 C. proc. civ.

Contestația în anulare este tardiv

formulată.

Astfel, împotriva hotărârilor irevocabile,

care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația în

anulare poate fi introdusă, conform art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ., în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de

hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas

irevocabilă.

Momentul la care contestatorul a

luat cunoștință de hotărâre este data soluționării recursului, deci, 7

februarie 2003, și, față de data înregistrării contestației în anulare, 28

februarie 2003, rezultă fără echivoc că termenul, pentru exercițiul căii de

atac, nu a fost respectat, situație în care se va respinge contestația în

anulare ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge contestația în anulare formulată

de contestatoarea, SC D.E.I. SRL Voila, împotriva deciziei nr. 730 din 7

februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, ca tardiv

formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 24 martie 2004.