ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2318/2007

Asupra recursului de față,

Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin sentința nr. 1019 din 23

septembrie 2005 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis contestația

formulată de reclamanta B.E.E. în contradictoriu cu Municipiul București prin

Primarul General, a anulat dispoziția nr. 3454 din 25 octombrie 2004, a

constatat că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită în sensul Legii

10/2001, a obligat pârâtul să emită dispoziția de restituire în natură pentru

suprafața de 1480 mp teren situat în București, și despăgubiri pentru suprafața

de 450 mp teren.

În considerentele sentinței s-a

reținut că reclamanta a formulat notificare solicitând restituirea în natură a

terenului de 1500 mp situat în București, și despăgubiri pentru suprafața de

teren ocupată de blocul de locuințe. Terenul a aparținut tatălui său, P.D.

În dovedirea cererii sale reclamanta

a depus în copie procesul verbal nr. 64911/1940 emis de Comisia pentru

înființarea cărților funciare privind imobilul din calea G., decizia nr.

1960/1945 emisă de Comisia a VIII-a de judecată pentru stabilirea definitivă a

sinistraților de bombardament, fișa de scădere a impozitelor și taxelor, care

face dovada că acest teren a aparținut autorului său și a trecut ulterior în

proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, poziția nr. 5839.

Pentru a face dovada succesiunii

reclamanta a depus Hotărârea emisă de Tribunalul Ilfov, secția a VII-a,

Jurnalul 12742 din 8 iulie 1947 din care rezultă că de pe urma defunctului D.P.

au rămas ca moștenitori soția supraviețuitoare, V.G.P. și cei 4 copii ai săi, printre

care și reclamanta.

În aceste condiții instanța de fond a apreciat că reclamanta a făcut

dovada îndeplinirii condițiilor art. 3 și art. 4 alin. (3) din Legea 10/2001.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâtul Municipiul București prin Primarul General susținând că reclamanta nu a

făcut dovada calității de persoană îndreptățită, întrucât nu a depus actul de

proprietate și certificatul de moștenitor în termenul prevăzut de art. 22 din

Legea 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 85 din 15 martie 2006 a admis apelul și a

schimbat în tot sentința în sensul respingerii contestației formulate de

reclamantă reținând că din actele depuse rezultă că reclamanta este

moștenitoarea defunctului D.P., fila 61, însă nu a făcut dovada că acesta din

urmă a avut în proprietate imobilul a cărui restituire se solicită.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta

B.E.E., în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., motivând că actele

doveditoare care au lipsit în faza administrativă au fost depuse în instanță,

astfel încât, în mod greșit s-a apreciat că nu s-a dovedit faptul că terenul a

aparținut autorului său.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile

formulate și de dispozițiile legale aplicate, Curtea constată că recursul

declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Art. 23 al Legii 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.

247/2005 actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până la

data soluționării notificării.

Potrivit acestui articol, entitatea investită cu soluționarea

notificării are obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data

emiterii deciziei sau dispoziției motivate, iar stabilirea momentului până la

care persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare nu limitează

posibilitatea instanței, investită cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.

26 din Legea 10/2001 de a soluționa procesul doar pe baza actelor depuse în

etapa procedurii administrative.

Stabilirea obligației pentru instanță de a soluționa pricina doar pe

baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca

efect îngrădirea accesului la justiție recunoscut de art. 21 din Constituție și

a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

În speță, dovada dreptului de proprietate a fost făcută de către

reclamantă care a depus la filele nr. 4-5 ale dosarului de fond copiile

procesului verbal nr. 64911/1940 emis de Comisia pentru înființarea cărților

funciare privind imobilul din calea G. și deciziei nr. 1960/1945 emisă de

Comisia a VIII-a de judecată pentru stabilirea definitivă a sinistraților de

bombardament din care rezultă indubitabil că imobilul a aparținut autorului

său.

Chiar dacă reclamanta nu a depus copia titlului de proprietate, ci doar

înscrisuri care atestă că imobilul a aparținut autorului său, operează

prezumția instituită de art. 24 al Legii 10/2001, cu modificările aduse prin

Legea 247/2005, potrivit căreia, în lipsa unor dovezi contrare existența și

întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul normativ sau

de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. În cazul de față

imobilul a fost preluat prin Decretul 92/1950, în care, la poziția nr. 5839

figurează autorul reclamantei, D.P.

De asemenea, reclamanta a dovedit și calitatea de persoană îndreptățită,

depunând la fila 61 a dosarului de fond hotărârea emisă de Tribunalul Ilfov,

secția a VII-a, Jurnalul 12742 din 8 iulie 1947 din care rezultă că este

descendenta autorului D.P.

Față de considerentele expuse, Curtea va admite recursul, va casa

decizia atacată și va respinge apelul declarat de pârâtul Municipiul București

prin Primarul General menținând sentința instanței de fond.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta B.E.E.

împotriva deciziei nr. 85 din 15 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și, pe fond, respinge apelul

declarat de pârât împotriva sentinței nr. 1019 din 23 septembrie 2005 a

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată astăzi 14 martie 2007, în ședința publică.