ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3752/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 18 mai 2004 reclamanta, SC E.7. SRL Arad prin I.S. și lichidatorul judiciar SC C.A.L. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâtele G.F. Arad și A.N.A.F. solicitând Instanței să dispună anularea Deciziei nr. 128/305/2004 emisă de A.N.A.F., a procesului - verbal de control din 17 decembrie 2002 încheiat de reprezentanții Gărzii Financiare și, totodată, să fie exonerată de plata sumei de 17.801.819.793 lei, reprezentând T.V.A., în cuantum de 3.636.733.008 lei, majorări în sumă de 3.375.347.008 lei, penalități aferente în cuantum de 209.386.843 lei, impozit pe profit în sumă de 5.038.965.202 lei, cu majorări de 5.038.965.202 lei și penalități aferente în valoare de 287.969.420 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este unicul moștenitor al tatălui său, cetățean italian, I.M., asasinat în noaptea de 26 noiembrie 2002, la sediul SC E.7. S.R.L. Arad, la care avea calitatea de asociat unic și administrator. Reclamantul a arătat că societatea a încetat să mai existe ca persoană juridică, fiind dizolvată de drept, iar dizolvarea putea fi constatată de Tribunalul Arad la cererea G.F., a organelor de urmărire penală sau a oricărei persoane interesate, dacă el, reclamantul, în calitate de unic moștenitor nu ar fi acceptat succesiunea și nu ar fi dorit continuarea societății. Mai arată reclamantul că G.F.

a efectuat controlul asupra activității societății pentru perioada 1 august 1998 - 28 noiembrie 2002, încheind procesul - verbal de control din 17 decembrie 2002, prin care au fost stabilite obligații fiscale în sarcina societății în sumă de 17.801.819.793 lei, act comunicat succesorului (I.S.) la 14 noiembrie 2003. În urma controlului, organele competente au sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că ar fi fost săvârșite de către fostul asociat și de către alte persoane infracțiuni de fals și de evaziune fiscală. În urma efectuării cercetărilor penale, a fost trimisă în judecată fosta angajată a societății, N.P., iar față de fostul asociat unic I.M. s-a dispus neînceperea urmăririi penale, ca urmare a intervenirii decesului acestuia.

Mai arată reclamantul că, în mod greșit, organele de control au stabilit obligații fiscale suplimentare procedând la calcularea debitelor prin estimare conform art. 19 din Legea nr. 87/1994, deși existența și întinderea prejudiciului, precum și persoana vinovată, trebuiau stabilite în cadrul procesului penal, iar în cazul în care exista o cauză legală de împiedicare se putea acționa pe cale civilă, după pronunțarea soluției în cauza penală. Totodată, reclamantul susține că au fost calculate greșit T.V.A. și impozitul pe profit datorate, fără a fi dedus T.V.A. - ul aferent cheltuielilor efectuate și fără a fi reținute nici un fel de cheltuieli.

Mai arată reclamantul că deși cele 67 facturi false sunt din anii 2001 - 2002, datoriile au fost calculate pentru perioada 1998 - 2000. Rejudecând cauza în fond după casarea dispusă prin Decizia nr. 5745/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 236 din 2 august 2006, a admis în parte acțiunea și a anulat actele atacate pentru suma totală de 17.408.760.191 lei și le-a obligat pe pârâte la plata sumei de 190.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Instanța a reținut, potrivit expertizei contabile, că cele 67 de facturi fiscale în discuție au fost întocmite după data de 3 noiembrie 2001, motiv pentru care numai pentru perioada noiembrie 2001 - decembrie 2002 calculul obligațiilor fiscale trebuia făcut prin estimare, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 87/1994, iar nu și pentru intervalele de timp anterioare. Astfel, Instanța a reținut că pentru perioada 1 noiembrie 1998 - 1 noiembrie 2001 obligațiile fiscale trebuiau calculate fără aplicarea art. 19 din Legea nr. 87/1994, iar, întrucât în anii 1998 și 2000, societatea a înregistrat pierderi, nu datorează impozit pe profit, conform art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 70/1994. De asemenea, Instanța a reținut că pentru anul 1999 societatea a achitat impozitul pe profit, iar pentru perioada 1 ianuarie - 31 august 2001 a înregistrat pierderi și nu datorează impozit.

A mai reținut Instanța că de la 1 septembrie 2001 societatea a devenit microîntreprindere, aplicându-i-se dispozițiile Legii nr. 133/1999, astfel că nu datorează impozit pe profit. Pe cale de consecință, Instanța a reținut că pentru perioada 1998 septembrie 2001 reclamanta, nedatorând impozit pe profit, nu datorează nici T.V.A., iar pentru intervalul 1 septembrie 2001 – decembrie 2002, când a devenit microîntreprindere și în care au fost emise cele 67 facturi în discuție, reclamanta datorează suma de 93.059.602 lei reprezentând T.V.A., majorări și penalități, conform expertizei contabile, pe baza evidențelor contabile și nu potrivit estimării realizate în temeiul art. 19 din Legea nr. 87/1994.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal G.F. Arad și D.G.F.P. a județului Arad în reprezentarea A.N.A.F., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, cu consecința menținerii Deciziei nr. 128 din 3 mai 2004 a A.N.A.F. și a procesului - verbal de control încheiat de G.F. Arad, ca legale și temeinice. În motivarea recursurilor s-a arătat, în esență, că în mod greșit Instanța de Fond nu a avut în vedere calculul prin estimare al datoriilor fiscale, potrivit art. 19 din Legea nr. 87/1994, deoarece în evidentele contabile ale societății sumele au fost diminuate prin falsificarea facturilor, cu scopul de a nu se achita impozit pe venit și T.V.A.

și pentru ca societatea să treacă în rândul microîntreprinderilor. Prin Decizia nr. 389 din 23 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost admise recursurile declarate de G.F. Arad și de D.G.F.P. a județului Arat în reprezentarea A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 236 din 2 august 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, și în consecință s-a dispus modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de I.S. pentru SC E. SRL Arad prin lichidator judiciar SC C.A.L. SRL ca neîntemeiate. Ulterior, prin Decizia nr. 2318 din 3 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă contestația în anulare formulată de I.S.

administrator la SC E.7. SRL Arad prin lichidator judiciar SC C.A.L. SRL împotriva deciziei Instanței de recurs sus menționate, a fost anulată decizia atacată și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 27 septembrie 2007. Recursurile declarate de G.F. Arad și de D.G.F.P. a județului Arad în reprezentarea A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 236 din 2 august 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, sunt fondate, pentru considerentele ce urmează. În perioada iulie 2001 - noiembrie 2002 SC E. SRL Arad a înregistrat în contabilitate un număr de 67 de facturi fiscale în care au fost înscrise cantități mai mari de gresie și faianță la prețuri mult diminuate față de cele înscrise în exemplarele facturilor înmânate beneficiarilor, constatându-se în urma controlului încrucișat efectuat de G.F.

Arad la SC E.7. SRL Arad și la beneficiarii mărfurilor livrate că societatea în cauză întocmea corect exemplarul nr. 1 al facturii fiscale, pe care îl înmâna beneficiarului, iar în exemplarele 2 și 3, înregistrate în evidența contabilă proprie, erau trecute cantități mai mari, la valori mult diminuate. De asemenea, s-a constatat că SC E.7. SRL Arad a închiriat altor societăți comerciale spații de producție situate în incinta sediului social declarat, iar din compararea facturilor fiscale emise de societate s-a observat că pe exemplarul 1 al facturii fiscale înmânat locatarilor agenților economici s-a înscris „chirie conform contract", iar pe exemplarele 2 și 3 înregistrate în evidența contabilă a SC E.7.

SRL, s-au înscris fictiv diverse cantități de gresie vândută. În urma acestor constatări, și în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 87/1994, organul de control a procedat la stabilirea impozitelor și taxelor sustrase, prin estimare, calculând un coeficient de creștere a veniturilor reale față de cele înregistrate de 2,99 ori. Într-adevăr, prin art. 19 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale se prevede că în cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni sau contravenții, nu se pot stabili, pe baza evidențelor contribuabililor impozitele, taxele și contribuțiile datorate, acestea vor fi determinate de organul de control prin estimare, iar prin art. 22 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 70/1994 privind impozitul pe profit care are același text cu art. 27 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, se prevede că în vederea determinării obligațiilor fiscale, potrivit prevederilor prezentei legi, organele fiscale au dreptul de a controla și de a recalcula adecvat profitul impozabil și impozitul de plată pentru operațiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plății impozitelor. Pe de altă parte, s-a probat, în cauză, cu sentința penală nr. 1604 din 8 septembrie 2003 a Judecătoriei Arad, definitivă, că numita N.P. a fost condamnată la 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură în formă continuată, reținându-se că aceasta în calitate de fostă angajată a societății a completat un număr de 51 de facturi fiscale aparținând SC E.7.

SRL Arad cu date nereale privind operațiunile comerciale efectuate, ce a avut ca rezultat denaturarea realității prin diminuarea valorii totale a facturilor, mult sub nivelul valorilor încasate de la client. Prima Instanță, cum corect a reținut Instanța de Recurs care a pronunțat Decizia nr. 389 din 23 ianuarie 2007, și-a întemeiat în mod greșit soluția pe concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, fiind în mod evident incidente prevederilor art. 19 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale care stabilește că, în cazul săvârșirii unei infracțiuni, modalitatea de determinare a taxelor și impozitelor datorate este prin estimare. În ceea ce privește T.V.A., în urma controlului încrucișat efectuat de comisarii din cadrul G.F.

s-a stabilit ca SC E.7. SRL întocmea corect exemplarul 1 al facturii fiscale, pe care îl înmâna beneficiarului, iar exemplarele 2 și 3 înregistrate în evidența contabilă proprie conțineau cantități mai mari la valori mult diminuate în scopul reducerii gestiunii cantitative a mărfurilor vândute din stoc. În această modalitate, nu au fost înregistrate în contabilitate veniturile realizate, iar datorită faptului că existau diferențe între exemplarul 1 al facturii care era eliberat către altă societate și exemplarele 2 și 3 care erau înregistrate în contabilitatea societății controlate nu se putea stabili baza de impozitare prin raportare la evidențele contabile ale societății în discuție. În consecință, sunt incidente dispozițiile art. 2 și art. 29 alin. (3) din O.U.G.

nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, astfel că în mod corect organele fiscale, cum s-a statuat de altfel și prin Decizia de casare nr. 5745/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au procedat la determinarea obligațiilor față de stat prin metoda estimării. În raport de cele mai sus arătate, reținând că sunt întemeiate atât procesul - verbal de control din 17 decembrie 2002 încheiat de G.F. Arad cât și Decizia nr. 128 din 3 mai 2002 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursurilor declarate în cauză și modificarea sentinței civile nr. 236 din 2 august 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de I.S.

pentru SC E.7. SRL Arad prin lichidator judiciar SC C.A.L. SRL Arad ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de G.F. și de D.G.F.P. a Județului Arad în reprezentarea A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 236 din 2 august 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond respinge acțiunea formulată de I.S. pentru SC E.7. SRL Arad prin lichidator judiciar SC C.A.L. SRL Arad, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2007.