ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3752/2007

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 18 mai 2004 reclamanta, SC E.7. SRL Arad prin I.S. și lichidatorul

judiciar SC C.A.L. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâtele G.F. Arad și A.N.A.F.

solicitând Instanței să dispună anularea Deciziei nr. 128/305/2004 emisă de

A.N.A.F., a procesului - verbal de control

din

17 decembrie 2002 încheiat de reprezentanții Gărzii Financiare

și,

totodată, să fie exonerată de plata sumei de 17.801.819.793 lei,

reprezentând T.V.A., în cuantum de 3.636.733.008

lei, majorări în sumă de

3.375.347.008 lei, penalități aferente în

cuantum de 209.386.843 lei, impozit pe profit în sumă de 5.038.965.202 lei, cu

majorări de 5.038.965.202 lei și penalități aferente în valoare de 287.969.420

lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este unicul moștenitor al

tatălui său, cetățean italian, I.M., asasinat în noaptea de 26 noiembrie 2002,

la sediul SC E.7. S.R.L. Arad, la care avea calitatea de asociat unic și

administrator. Reclamantul a arătat că societatea a încetat să mai existe ca

persoană juridică, fiind dizolvată de drept, iar dizolvarea putea fi constatată

de Tribunalul Arad la cererea G.F., a organelor de urmărire penală sau a

oricărei persoane interesate, dacă el, reclamantul, în calitate de unic

moștenitor nu ar fi acceptat succesiunea și nu ar fi dorit continuarea

societății. Mai arată reclamantul că G.F. a efectuat controlul asupra

activității

societății pentru perioada 1

august 1998 - 28 noiembrie 2002, încheind

procesul - verbal de control

din 17 decembrie 2002, prin care au fost

stabilite

obligații fiscale în sarcina societății în sumă de 17.801.819.793 lei,

act

comunicat succesorului (I.S.) la 14 noiembrie 2003. În urma controlului,

organele competente au sesizat organele de urmărire

penală cu privire la faptul că ar fi fost săvârșite de către fostul

asociat și de către alte persoane infracțiuni de fals și de evaziune fiscală.

În urma efectuării cercetărilor penale, a fost trimisă

în judecată fosta

angajată a societății, N.P., iar față de fostul asociat unic I.M. s-a

dispus neînceperea urmăririi penale, ca urmare a intervenirii decesului

acestuia.

Mai arată reclamantul că, în mod greșit, organele de control au

stabilit obligații fiscale suplimentare procedând

la calcularea debitelor prin estimare conform art. 19 din Legea nr. 87/1994,

deși existența și întinderea

prejudiciului, precum și persoana vinovată,

trebuiau stabilite în cadrul

procesului

penal, iar în cazul în care exista o cauză legală de împiedicare se

putea acționa pe cale civilă, după pronunțarea soluției

în cauza penală.

Totodată,

reclamantul susține că au fost calculate greșit T.V.A. și

impozitul pe profit datorate, fără a fi dedus T.V.A.

- ul aferent cheltuielilor efectuate și fără a fi reținute nici un fel de

cheltuieli. Mai arată reclamantul

că deși cele 67 facturi false sunt din

anii 2001 - 2002, datoriile au fost calculate pentru perioada 1998 - 2000.

Rejudecând

cauza în fond după casarea dispusă prin Decizia

nr. 5745/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios

administrativ și fiscal, Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 236

din 2 august

2006, a

admis în parte acțiunea și a anulat actele

atacate pentru suma totală

de 17.408.760.191 lei și le-a obligat pe

pârâte la plata sumei de

190.000.000 lei

cheltuieli de judecată către reclamantă.

Instanța a reținut, potrivit expertizei contabile, că cele 67 de facturi

fiscale în discuție au fost întocmite după

data de 3 noiembrie 2001, motiv

pentru care numai pentru perioada

noiembrie 2001 - decembrie 2002 calculul obligațiilor fiscale trebuia făcut

prin estimare, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 87/1994, iar nu și pentru

intervalele de timp anterioare.

Astfel, Instanța

a reținut că pentru perioada 1 noiembrie 1998 - 1 noiembrie

2001

obligațiile fiscale trebuiau calculate fără aplicarea art. 19 din Legea nr. 87/1994,

iar, întrucât în anii 1998 și 2000, societatea a înregistrat pierderi, nu

datorează impozit pe profit, conform art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 70/1994. De

asemenea, Instanța a reținut că pentru anul 1999 societatea a achitat impozitul

pe profit, iar pentru perioada 1 ianuarie - 31 august 2001 a înregistrat pierderi și nu datorează impozit. A mai reținut Instanța că de la 1 septembrie

2001 societatea a devenit microîntreprindere, aplicându-i-se dispozițiile Legii

nr. 133/1999, astfel că nu datorează impozit pe profit.

Pe cale de consecință, Instanța a reținut că pentru perioada 1998

septembrie 2001 reclamanta, nedatorând impozit pe profit, nu datorează nici T.V.A.,

iar pentru intervalul 1 septembrie 2001 – decembrie 2002, când a devenit

microîntreprindere și în care au fost emise cele 67 facturi în discuție,

reclamanta datorează suma de 93.059.602 lei reprezentând T.V.A., majorări și

penalități, conform expertizei contabile, pe baza

evidențelor contabile și nu potrivit estimării realizate în temeiul art.

19 din

Legea nr. 87/1994.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal G.F. Arad

și D.G.F.P. a județului Arad în reprezentarea A.N.A.F., prin care s-a solicitat

admiterea căii de atac și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii

acțiunii, cu consecința menținerii Deciziei nr. 128 din 3 mai 2004 a A.N.A.F. și a procesului - verbal de control încheiat de G.F. Arad, ca legale și temeinice.

În

motivarea recursurilor s-a arătat, în esență, că în mod greșit Instanța de Fond

nu a avut în vedere calculul prin estimare al datoriilor fiscale, potrivit art.

19 din Legea nr. 87/1994, deoarece în evidentele contabile ale societății

sumele au fost diminuate prin falsificarea facturilor, cu scopul de a nu se

achita impozit pe venit și T.V.A. și pentru ca societatea să treacă în rândul

microîntreprinderilor.

Prin Decizia nr. 389 din 23 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost

admise recursurile declarate de G.F. Arad și de D.G.F.P. a județului Arat în

reprezentarea A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 236 din 2 august 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, și în consecință

s-a dispus modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii

formulate de I.S. pentru SC E. SRL Arad prin lichidator judiciar SC C.A.L. SRL

ca neîntemeiate.

Ulterior, prin Decizia nr. 2318 din 3 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

admisă contestația în anulare formulată de I.S. administrator la SC E.7. SRL Arad prin lichidator judiciar SC C.A.L. SRL împotriva deciziei Instanței de

recurs sus menționate, a fost anulată decizia atacată și s-a fixat termen

pentru judecarea recursului la 27 septembrie 2007.

Recursurile

declarate de G.F. Arad și de D.G.F.P. a județului Arad în reprezentarea A.N.A.F.

împotriva sentinței civile nr. 236 din 2 august 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, sunt fondate,

pentru considerentele ce urmează.

În perioada iulie 2001 - noiembrie 2002 SC E. SRL Arad a înregistrat în

contabilitate un număr de 67 de facturi fiscale în care au fost înscrise

cantități mai mari de gresie și faianță la prețuri mult diminuate față de cele

înscrise în exemplarele facturilor înmânate beneficiarilor, constatându-se în

urma controlului încrucișat efectuat de G.F. Arad la SC E.7. SRL Arad și la beneficiarii mărfurilor livrate că societatea în cauză întocmea corect

exemplarul nr. 1 al facturii fiscale, pe care îl înmâna beneficiarului, iar în

exemplarele 2 și 3, înregistrate în evidența contabilă proprie, erau trecute

cantități mai mari, la valori mult diminuate.

De asemenea,

s-a constatat că SC E.7. SRL Arad a închiriat altor societăți comerciale spații

de producție situate în incinta sediului social declarat, iar din compararea

facturilor fiscale emise de societate s-a observat că pe exemplarul 1 al facturii

fiscale înmânat locatarilor agenților economici s-a înscris „chirie conform

contract", iar pe exemplarele 2 și 3 înregistrate în evidența contabilă a

SC E.7. SRL, s-au înscris fictiv diverse cantități de gresie vândută.

În

urma acestor constatări, și în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr.

87/1994, organul de control a procedat la stabilirea impozitelor și taxelor

sustrase, prin estimare, calculând un coeficient de creștere a veniturilor

reale față de cele înregistrate de 2,99 ori.

Într-adevăr,

prin art. 19 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale se

prevede că în cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni sau

contravenții, nu se pot stabili, pe baza evidențelor contribuabililor

impozitele, taxele și contribuțiile datorate, acestea vor fi determinate de

organul de control prin estimare, iar prin art. 22 alin. (1) lit. a) din O.G. nr.

70/1994 privind impozitul pe profit care are același text cu art. 27 alin. (1)

lit. a)

din Legea nr. 414/2002 privind

impozitul pe profit, se prevede că în vederea determinării obligațiilor

fiscale, potrivit prevederilor prezentei legi, organele fiscale au dreptul de a

controla și de a recalcula adecvat profitul impozabil și impozitul de plată

pentru operațiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plății impozitelor.

Pe de altă parte, s-a probat, în cauză, cu sentința penală nr. 1604 din 8

septembrie 2003 a Judecătoriei Arad, definitivă, că numita N.P. a fost

condamnată la 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură în formă continuată, reținându-se că aceasta în

calitate de fostă angajată a societății a completat un număr de 51 de facturi

fiscale aparținând SC E.7. SRL Arad cu date nereale privind operațiunile

comerciale efectuate, ce a avut ca rezultat denaturarea realității prin

diminuarea valorii totale a facturilor, mult sub nivelul valorilor încasate de

la client.

Prima Instanță, cum corect a reținut Instanța de Recurs care a pronunțat

Decizia nr. 389 din 23 ianuarie 2007, și-a întemeiat în mod greșit soluția pe

concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, fiind în mod

evident incidente prevederilor art. 19 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii

fiscale care stabilește că, în cazul săvârșirii unei infracțiuni, modalitatea

de determinare a taxelor și impozitelor datorate este prin estimare.

În

ceea ce privește T.V.A., în urma controlului încrucișat efectuat de comisarii

din cadrul G.F. s-a stabilit ca SC E.7. SRL întocmea corect exemplarul 1 al

facturii fiscale, pe care îl înmâna beneficiarului, iar exemplarele 2 și 3

înregistrate în evidența contabilă proprie conțineau cantități mai mari la

valori mult diminuate în scopul reducerii gestiunii cantitative a mărfurilor

vândute din stoc.

În această

modalitate, nu au fost înregistrate în contabilitate veniturile realizate, iar

datorită faptului că existau diferențe între exemplarul 1 al facturii care era

eliberat către altă societate și exemplarele 2 și 3 care erau înregistrate în

contabilitatea societății controlate nu se putea stabili baza de impozitare

prin raportare la evidențele contabile ale societății în discuție.

În

consecință, sunt incidente dispozițiile art. 2 și art. 29 alin. (3) din O.U.G. nr.

17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, astfel că în mod corect organele fiscale,

cum s-a statuat de altfel și prin Decizia de casare nr. 5745/2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au

procedat la determinarea obligațiilor față de stat prin metoda estimării.

În raport de cele mai sus arătate, reținând că sunt întemeiate atât

procesul - verbal de control din 17 decembrie 2002 încheiat de G.F. Arad cât și

Decizia nr. 128 din 3 mai 2002 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., se va

dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ.,

admiterea recursurilor declarate în cauză și modificarea sentinței civile nr. 236

din 2 august 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, în sensul respingerii acțiunii în contencios

administrativ formulată de I.S. pentru SC E.7. SRL Arad prin lichidator

judiciar SC C.A.L. SRL Arad ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de G.F. și de D.G.F.P. a Județului Arad în reprezentarea A.N.A.F. împotriva

sentinței civile nr. 236 din 2 august 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și

în fond respinge acțiunea formulată de I.S. pentru SC E.7. SRL Arad prin lichidator

judiciar SC C.A.L. SRL Arad, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 octombrie 2007.