ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 389/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 18 mai 2004 reclamanta, SC E. SRL Arad prin I.S. și lichidatorul judiciar SC C.A.R.L. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâtele G.F.A. și A.N.A.F.B. solicitând să se anuleze decizia nr. 128/305/2004 emisă de pârâta A.N.A.F.B., procesul-verbal de control din 17 decembrie 2002 încheiat de reprezentanții primei pârâte și exonerarea sa de plata sumei de 17.801.819.793 lei, reprezentând: T.V.A. de 3.636.733.008 lei, majorări în sumă de 3.375.347.008 lei, penalități aferente de 209.386.843 lei, impozit pe profit în sumă de 5.038.965.202 lei, cu majorări de 5.038.965.202 lei și penalități aferente în valoare de 287.969.420 lei.

În motivarea acțiunii I.S. a arătat că este unicul moștenitor al tatălui său, cetățean italian, I.M., conform certificatului de moștenitor emis de B.N.P.M.C.B. Arad, antecesorul său fiind asasinat în noaptea de 26 noiembrie 2002, la sediul SC E. SRL Arad, până la data decesului având calitatea de asociat unic și administrator al societății în cauză. Urmare a acestui fapt, în temeiul art. 222 lit. b) coroborat cu art. 232 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, societatea a încetat să mai existe ca persoană juridică, fiind dizolvată de drept, dizolvare ce putea fi constatată de Tribunalul Arad la cererea G.F.A., a organelor de urmărire penală sau a oricărei persoane interesate, arată reclamantul, dacă el, în calitate de unic moștenitor nu ar fi acceptat succesiunea și nu ar fi dorit continuarea societății.

Ori, G.F.A. a efectuat controlul activității societății pentru perioada 1 august 1998 - 28 noiembrie 2002, încheind procesul-verbal de control din 17 decembrie 2002, prin care s-au stabilit obligații fiscale în sarcina societății în suma contestată de 17.801.819.793 lei, act comunicat succesorului la 14 noiembrie 2003, în temeiul sentinței civile nr. 2878 din 7 octombrie 2003 a Tribunalului Arad. Potrivit art. 10 lit. h) din O.G. nr. 70/1997, modificat prin O.G. nr. 62/2002, organele de control au sesizat organele de urmărire penală cu ocazia exercitării atribuțiilor de control fiscal, în legătură cu constatările că s-ar fi săvârșit de către fostul asociat și de către alte persoane, infracțiunile de fals și evaziune fiscală.

În urma efectuării cercetării penale în dosarul nr. 5019/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a fost trimisă în judecată fosta angajată a societății, N.P., iar față de fostul asociat unic s-a dispus neînceperea urmăririi penale conform art. 290 C. pen. S-a reținut ca prejudiciu produs bugetului de stat suma din actul de control, prin săvârșirea de către defunct a infracțiunilor de evaziune fiscală, fals intelectual și uz de fals, fără să se fi efectuat acte de urmărire penală, existând cauza de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, decesul făptuitorului.

Apreciind că au fost încălcate prevederile legislației în materia impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adăugată și operațiunilor contabile în privința acestora, organele de control au stabilit obligații fiscale suplimentare, procedând la calcularea debitelor prin estimare conform art. 19 din Legea nr. 87/1994, la stabilirea unui coeficient de creștere a veniturilor reale față de cele înregistrate, ceea ce contravine mai multor prevederi legale, arată reclamantul, întrucât: deși pârâta G.F.A. a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad la 7 ianuarie 2003, a finalizat totuși controlul și a început executarea silită cu toate că existența și întinderea prejudiciului, precum și persoana vinovată, trebuiau stabilite în cadrul procesului penal, iar în cazul în care există o cauză legală de împiedicare se putea acționa pe cale civilă, după ce s-a pronunțat soluția în cauza penală.

S-a mai arătat că T.V.A. - ul și impozitul pe profit au fost greșit calculate la nivelul veniturilor presupuse, nu a fost dedus nici măcar T.V.A. - ul aferent cheltuielilor efectuate, nu au fost reținute nici un fel de cheltuieli, rezultând un venit egal cu profitul; cu toate că cele 67 facturi găsite false provin din anii 2001 - 2002, datoriile au fost calculate pentru perioada 1998 -2000; proba cu expertiza de specialitate nu a fost admisă, respectiv administrată nici în faza urmăririi penale, nici în dosarul administrativ, a conchis reclamantul, care a atașat acțiunii actele contestate, dovezi ale calității de moștenitor, sentința prin care se dispune să-i fie comunicat actul de control, plângerea și soluția dată în privința rechizitoriului nr. 50/P 72003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 236 din 2 august 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în fond după casarea sentinței civile nr. 138/2005 a aceleiași instanțe de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5745/2005, acțiunea a fost admisă în parte, actele atacate au fost anulate pentru suma totală de 17.408.760.191 lei și pârâtele au fost obligate la 190.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Instanța a reținut, inclusiv din noua expertiză contabilă efectuată, că toate cele 67 de facturi fiscale în discuție au fost întocmite după august 2001, mai precis începând cu data de 3 noiembrie 2001, motiv pentru care calculul obligațiilor fiscale numai pentru perioada noiembrie 2001 - decembrie 2002 trebuia făcut cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 87/1994 și nu și pentru intervalele de timp anterioare; pentru perioada 1 noiembrie 1998-1 noiembrie 2001 impunerile trebuiau calculate fără aplicarea art. 19 din Legea nr. 87/1994; pentru perioadele 1998 și 2000 reclamanta a înregistrat pierderi, astfel că nu datorează impozit pe profit, conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) din O.G.

nr. 70/1994 modificată; pentru anul 1999 societatea a achitat impozitul pe profit iar pentru perioada 1 ianuarie - 31 august 2001 a înregistrat pierdere și nu datorează impozit; că, de la 1 septembrie 2001 societatea a devenit microîntreprindere și i se aplică dispozițiile Legii nr. 133/1999, neputând fi impusă la impozit pe profit. Instanța a mai reținut că: pentru perioada 1998-1 septembrie 2001 reclamanta, nedatorând impozit pe profit, nu datorează nici T.V.A.; că pentru intervalul 1 septembrie 2001 - decembrie 2002, când societatea a devenit microîntreprindere și când au fost constatate cele 67 de facturi litigioase, reclamanta datorează suma de 393.059.602 lei reprezentând T.V.A., majorări și penalități, conform calculelor din expertiza contabilă, pe baza evidențelor contabile și nu în temeiul art. 19 din Legea nr. 87/1994.

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri în termen pârâtele. În motivarea recursurilor s-a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere calculul prin estimare al datoriilor fiscale, potrivit art. 19 din Legea nr. 87/1994, deoarece în evidentele contabile ale societății sumele au fost diminuate prin falsificarea facturilor, cu scopul de a nu se achita impozit pe venit și T.V.A. și pentru ca societatea să treacă în rândul microîntreprinderilor. Verificând cauza în funcție de motivarea recursurilor și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate. Din probele administrate în cauză rezultă că SC E. SRL Arad, în perioada iulie 2001 - noiembrie 2002 a înregistrat în contabilitate un număr de 67 de facturi fiscale în care au fost înscrise cantități mai mari de gresie și faianță la prețuri mult diminuate față de cele înscrise în exemplarele facturilor înmânate beneficiarilor.

În urma controlului încrucișat efectuat de G.F.A. la SC E. SRL Arad și la beneficiarii mărfurilor livrate, s-a constatat că SC E. SRL Arad întocmea corect exemplarul nr. 1 al facturii fiscale, pe care îl înmâna beneficiarului, iar în exemplarele 2 și 3, înregistrate în evidența contabilă proprie, erau trecute cantități mai mari, la valori mult diminuate. Totodată, societatea a închiriat altor societăți comerciale spații de producție situate în incinta sediului social declarat. Comparând facturile fiscale emise de SC E. SRL către aceste societăți în vederea încasării chiriei lunare, s-a constatat că pe exemplarul 1 al facturii fiscale înmânat acestor agenți economici s-a înscris „chirie conform contract" iar pe exemplarele 2 și 3 înregistrate în evidența contabilă a SC E. SRL, s-au înscris fictiv diverse cantități de gresie vândută.

în urma acestor constatări și în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 87/1994, organul de control a procedat la stabilirea impozitelor și taxelor sustrase, prin estimare, calculând un coeficient de creștere a veniturilor reale față de cele înregistrate de 2,99 ori. Prin sentința penală nr. 1604 din 8 septembrie 2003 N.P., fostă angajată a societății, care a avut calitatea de vânzător și care a completat facturile fiscale, a fost condamnată la 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Fapta inculpatei a fost aceea de a completa un număr de 51 facturi fiscale aparținând SC E. SRL Arad cu date nereale privind operațiunile comerciale efectuate, denaturarea realității vizând menționarea unor cantități mai mici și aceleași prețuri sau mai mici, consecința fiind diminuarea valorii totale a facturii, mult sub nivelul valorii încasate de la client.

Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale la art. 19 precizează că: „în cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni sau contravenții, nu se pot stabili, pe baza evidențelor contribuabililor impozitele, taxele și contribuțiile datorate, acestea vor fi determinate de organul de control prin estimare''. Art. 22 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit care are același text cu art. 27 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, prevede că: „În vederea determinării obligațiilor fiscale, potrivit prevederilor prezentei legi, organele fiscale au dreptul de a controla și de a recalcula adecvat profitul impozabil și impozitul de plată pentru: a) operațiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plății impozitelor.

Având în vedere textele de lege mai sus menționate, este evident că prima instanță în mod greșit și-a însușit concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, fără ca expertul contabil să se conformeze dispozițiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, nerespectându-se prevederile art. 19 din Legea nr. 87/1994, care precizează că în cazul săvârșirii unei infracțiuni, modalitatea de a stabili taxele și impozitele datorate vor fi determinate prin estimare. În ceea ce privește T.V.A., în urma controlului încrucișat efectuat de comisarii din cadrul G.F.A. s-a stabilit că SC E. SRL întocmea corect exemplarul 1 al facturii fiscale, pe care îl înmâna beneficiarului, iar exemplarele 2 și 3 înregistrate în evidența contabilă proprie conțineau cantități mai mari la valori mult diminuate în scopul reducerii gestiunii cantitative a mărfurilor vândute din stoc.

Drept urmare, nu au fost înregistrate în contabilitate veniturile realizate. Art. 2 din O.U.G. nr. 17/2002 privind T.V.A. - ul prevede că în sfera de aplicare a T.V.A. se cuprind operațiunile de plată, precum și cele asimilate acestora potrivit prezentei ordonanțe de urgență efectuate de o manieră independentă de către contribuabil privind: livrările de bunuri mobile și /sau prestări efectuate în cadrul activității profesionale. De asemenea, art. 29 alin. (3) din O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A.

prevede că „în cazul în care facturile fiscale, evidentele contabile sau datele necesare pentru calcularea bazei de impozitare lipsesc ori sunt incomplete în ceea ce privește cantitățile, prețurile și/ sau tarifele practicate pentru livrări de bunuri și/ sau prestări servicii, organele fiscale vor proceda la impozitarea prin estimare". Aceleași prevederi au fost menținute și prin art. 32 alin. (3) din Legea nr. 345/2002 privind T.V.A.' Având în vedere că din evidentele contabile ale societății nu se putea stabili baza de impozitare deoarece există diferențe între exemplarul 1 al facturii care era eliberat către altă societate și exemplarele 2 și 3 care rămâneau și erau înregistrate în contabilitatea societății reclamante, în mod corect organele fiscale au procedat la impozitarea prin estimare a SC E. SRL.

În concluzie, evidenta contabilă a societății fiind falsă, în limita facturilor precizate, impozitarea prin estimare este cea corect aplicată astfel cum s-a stabilit și prin decizia de casare nr. 5745/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru considerentele expuse recursurile vor fi admise, sentința se va modifica și acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de G.F.A. și de D.G.F.P.J.A. în reprezentarea A.N.A.F., împotriva sentinței civile nr. 236 din 2 august 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond respinge acțiunea formulată de I.S. pentru SC E. SRL Arad, prin lichidator judiciar SC C.A.R.L. SRL Arad, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2007.