ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 389/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data

de 18 mai 2004 reclamanta, SC E. SRL Arad prin I.S. și lichidatorul judiciar SC

C.A.R.L. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâtele G.F.A. și A.N.A.F.B.

solicitând să se anuleze decizia nr. 128/305/2004 emisă de pârâta A.N.A.F.B.,

procesul-verbal de control din 17 decembrie 2002 încheiat de reprezentanții

primei pârâte și exonerarea sa de plata sumei de 17.801.819.793 lei,

reprezentând: T.V.A. de 3.636.733.008 lei, majorări în sumă de 3.375.347.008

lei, penalități aferente de 209.386.843 lei, impozit pe profit în sumă de

5.038.965.202 lei, cu majorări de 5.038.965.202 lei și penalități aferente în

valoare de 287.969.420 lei.

În motivarea

acțiunii I.S. a arătat că este unicul moștenitor al tatălui său, cetățean italian,

I.M., conform certificatului de moștenitor emis de B.N.P.M.C.B. Arad,

antecesorul său fiind asasinat în noaptea de 26 noiembrie 2002, la sediul SC E.

SRL Arad, până la data decesului având calitatea de asociat unic și

administrator al societății în cauză.

Urmare a

acestui fapt, în temeiul art. 222 lit. b) coroborat cu art. 232 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 31/1990, societatea a încetat să mai existe ca persoană

juridică, fiind dizolvată de drept, dizolvare ce putea fi constatată de

Tribunalul Arad la cererea G.F.A., a organelor de urmărire penală sau a

oricărei persoane interesate, arată reclamantul, dacă el, în calitate de unic

moștenitor nu ar fi acceptat succesiunea și nu ar fi dorit continuarea

societății.

Ori, G.F.A. a

efectuat controlul activității societății pentru perioada 1 august 1998 - 28

noiembrie 2002, încheind procesul-verbal de control din 17 decembrie 2002, prin

care s-au stabilit obligații fiscale în sarcina societății în suma contestată

de 17.801.819.793 lei, act comunicat succesorului la 14 noiembrie 2003, în temeiul

sentinței civile nr. 2878 din 7 octombrie 2003 a Tribunalului Arad.

Potrivit art. 10 lit. h) din

O.G. nr. 70/1997, modificat prin O.G. nr. 62/2002, organele de control au

sesizat organele de urmărire penală cu ocazia exercitării atribuțiilor de

control fiscal, în legătură cu constatările că s-ar fi săvârșit de către fostul

asociat și de către alte persoane, infracțiunile de fals și evaziune fiscală.

În urma

efectuării cercetării penale în dosarul nr. 5019/P/2003 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara, a fost trimisă în judecată fosta angajată a

societății, N.P., iar față de fostul asociat unic s-a dispus neînceperea

urmăririi penale conform art. 290 C. pen. S-a reținut ca prejudiciu produs

bugetului de stat suma din actul de control, prin săvârșirea de către defunct a

infracțiunilor de evaziune fiscală, fals intelectual și uz de fals, fără să se

fi efectuat acte de urmărire penală, existând cauza de împiedicare a punerii în

mișcare a acțiunii penale, decesul făptuitorului.

Apreciind că

au fost încălcate prevederile legislației în materia impozitului pe profit, a

taxei pe valoarea adăugată și operațiunilor contabile în privința acestora,

organele de control au stabilit obligații fiscale suplimentare, procedând la

calcularea debitelor prin estimare conform art. 19 din Legea nr. 87/1994, la

stabilirea unui coeficient de creștere a veniturilor reale față de cele

înregistrate, ceea ce contravine mai multor prevederi legale, arată

reclamantul, întrucât: deși pârâta G.F.A. a sesizat Parchetul de pe lângă

Judecătoria Arad la 7 ianuarie 2003, a finalizat totuși controlul și a început

executarea silită cu toate că existența și întinderea prejudiciului, precum și

persoana vinovată, trebuiau stabilite în cadrul procesului penal, iar în cazul

în care există o cauză legală de împiedicare se putea acționa pe cale civilă,

după ce s-a pronunțat soluția în cauza penală.

S-a mai

arătat că T.V.A. - ul și impozitul pe profit au fost greșit calculate la

nivelul veniturilor presupuse, nu a fost dedus nici măcar T.V.A. - ul aferent

cheltuielilor efectuate, nu au fost reținute nici un fel de cheltuieli,

rezultând un venit egal cu profitul; cu toate că cele 67 facturi găsite false

provin din anii 2001 - 2002, datoriile au fost calculate pentru perioada 1998

-2000; proba cu expertiza de specialitate nu a fost admisă, respectiv

administrată nici în faza urmăririi penale, nici în dosarul administrativ, a

conchis reclamantul, care a atașat acțiunii actele contestate, dovezi ale

calității de moștenitor, sentința prin care se dispune să-i fie comunicat actul

de control, plângerea și soluția dată în privința rechizitoriului nr. 50/P

72003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Prin sentința

civilă nr. 236 din 2 august 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în fond după casarea

sentinței civile nr. 138/2005 a aceleiași instanțe de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia

nr. 5745/2005, acțiunea a fost admisă în parte, actele atacate au fost anulate

pentru suma totală de 17.408.760.191 lei și pârâtele au fost obligate la

190.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Instanța a

reținut, inclusiv din noua expertiză contabilă efectuată, că toate cele 67 de

facturi fiscale în discuție au fost întocmite după august 2001, mai precis

începând cu data de 3 noiembrie 2001, motiv pentru care calculul obligațiilor

fiscale numai pentru perioada noiembrie 2001 - decembrie 2002 trebuia făcut cu

aplicarea art. 19 din Legea nr. 87/1994 și nu și pentru intervalele de timp

anterioare; pentru perioada 1 noiembrie 1998-1 noiembrie 2001 impunerile

trebuiau calculate fără aplicarea art. 19 din Legea nr. 87/1994; pentru

perioadele 1998 și 2000 reclamanta a înregistrat pierderi, astfel că nu

datorează impozit pe profit, conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) din O.G.

nr. 70/1994 modificată; pentru anul 1999 societatea a achitat impozitul pe

profit iar pentru perioada 1 ianuarie - 31 august 2001 a înregistrat pierdere și nu datorează impozit; că, de la 1 septembrie 2001 societatea a devenit

microîntreprindere și i se aplică dispozițiile Legii nr. 133/1999, neputând fi

impusă la impozit pe profit.

Instanța a

mai reținut că: pentru perioada 1998-1 septembrie 2001 reclamanta, nedatorând

impozit pe profit, nu datorează nici T.V.A.; că pentru intervalul 1 septembrie

2001 - decembrie 2002, când societatea a devenit microîntreprindere și când au

fost constatate cele 67 de facturi litigioase, reclamanta datorează suma de

393.059.602 lei reprezentând T.V.A., majorări și penalități, conform calculelor

din expertiza contabilă, pe baza evidențelor contabile și nu în temeiul art. 19

din Legea nr. 87/1994.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recursuri în termen pârâtele.

În motivarea

recursurilor s-a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de fond nu a avut

în vedere calculul prin estimare al datoriilor fiscale, potrivit art. 19 din

Legea nr. 87/1994, deoarece în evidentele contabile ale societății sumele au

fost diminuate prin falsificarea facturilor, cu scopul de a nu se achita

impozit pe venit și T.V.A. și pentru ca societatea să treacă în rândul

microîntreprinderilor.

Verificând

cauza în funcție de motivarea recursurilor și având în vedere dispozițiile art.

304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate.

Din probele

administrate în cauză rezultă că SC E. SRL Arad, în perioada iulie 2001 -

noiembrie 2002 a înregistrat în contabilitate un număr de 67 de facturi fiscale

în care au fost înscrise cantități mai mari de gresie și faianță la prețuri

mult diminuate față de cele înscrise în exemplarele facturilor înmânate

beneficiarilor.

În urma

controlului încrucișat efectuat de G.F.A. la SC E. SRL Arad și la beneficiarii mărfurilor livrate, s-a constatat că SC E. SRL Arad întocmea corect exemplarul

nr. 1 al facturii fiscale, pe care îl înmâna beneficiarului, iar în exemplarele

2 și 3, înregistrate în evidența contabilă proprie, erau trecute cantități mai

mari, la valori mult diminuate.

Totodată,

societatea a închiriat altor societăți comerciale spații de producție situate

în incinta sediului social declarat.

Comparând

facturile fiscale emise de SC E. SRL către aceste societăți în vederea încasării

chiriei lunare, s-a constatat că pe exemplarul 1 al facturii fiscale înmânat

acestor agenți economici s-a înscris „chirie conform contract" iar pe

exemplarele 2 și 3 înregistrate în evidența contabilă a SC E. SRL, s-au înscris

fictiv diverse cantități de gresie vândută. în urma acestor constatări și în

conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 87/1994, organul de control a

procedat la stabilirea impozitelor și taxelor sustrase, prin estimare,

calculând un coeficient de creștere a veniturilor reale față de cele

înregistrate de 2,99 ori.

Prin sentința

penală nr. 1604 din 8 septembrie 2003 N.P., fostă angajată a societății, care a

avut calitatea de vânzător și care a completat facturile fiscale, a fost

condamnată la 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Fapta inculpatei a fost

aceea de a completa un număr de 51 facturi fiscale aparținând SC E. SRL Arad cu

date nereale privind operațiunile comerciale efectuate, denaturarea realității

vizând menționarea unor cantități mai mici și aceleași prețuri sau mai mici,

consecința fiind diminuarea valorii totale a facturii, mult sub nivelul valorii

încasate de la client.

Legea nr.

87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale la art. 19 precizează că: „în cazul

în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni sau contravenții, nu se pot

stabili, pe baza evidențelor contribuabililor impozitele, taxele și

contribuțiile datorate, acestea vor fi determinate de organul de control prin

estimare''.

Art. 22 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 70/1994 privind impozitul pe profit care are același text cu art. 27 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, prevede că: „În

vederea determinării obligațiilor fiscale, potrivit prevederilor prezentei

legi, organele fiscale au dreptul de a controla și de a recalcula adecvat

profitul impozabil și impozitul de plată pentru:

a)

operațiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plății impozitelor.

Având în

vedere textele de lege mai sus menționate, este evident că prima instanță în

mod greșit și-a însușit concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat

în cauză, fără ca expertul contabil să se conformeze dispozițiilor Înaltei

Curți de Casație și Justiție, nerespectându-se prevederile art. 19 din Legea

nr. 87/1994, care precizează că în cazul săvârșirii unei infracțiuni,

modalitatea de a stabili taxele și impozitele datorate vor fi determinate prin

estimare.

În ceea ce

privește T.V.A., în urma controlului încrucișat efectuat de comisarii din

cadrul G.F.A. s-a stabilit că SC E. SRL întocmea corect exemplarul 1 al

facturii fiscale, pe care îl înmâna beneficiarului, iar exemplarele 2 și 3

înregistrate în evidența contabilă proprie conțineau cantități mai mari la

valori mult diminuate în scopul reducerii gestiunii cantitative a mărfurilor

vândute din stoc. Drept urmare, nu au fost înregistrate în contabilitate

veniturile realizate.

Art. 2 din

O.U.G. nr. 17/2002 privind T.V.A. - ul prevede că în sfera de aplicare a T.V.A.

se cuprind operațiunile de plată, precum și cele asimilate acestora potrivit

prezentei ordonanțe de urgență efectuate de o manieră independentă de către

contribuabil privind: livrările de bunuri mobile și /sau prestări efectuate în

cadrul activității profesionale.

De asemenea, art. 29 alin. (3)

din O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A. prevede că „în cazul în care facturile

fiscale, evidentele contabile sau datele necesare pentru calcularea bazei de

impozitare lipsesc ori sunt incomplete în ceea ce privește cantitățile, prețurile

și/ sau tarifele practicate pentru livrări de bunuri și/ sau prestări servicii,

organele fiscale vor proceda la impozitarea prin estimare".

Aceleași

prevederi au fost menținute și prin art. 32 alin. (3) din Legea nr. 345/2002

privind T.V.A.'

Având în vedere

că din evidentele contabile ale societății nu se putea stabili baza de

impozitare deoarece există diferențe între exemplarul 1 al facturii care era

eliberat către altă societate și exemplarele 2 și 3 care rămâneau și erau

înregistrate în contabilitatea societății reclamante, în mod corect organele

fiscale au procedat la impozitarea prin estimare a SC E. SRL.

În concluzie,

evidenta contabilă a societății fiind falsă, în limita facturilor precizate,

impozitarea prin estimare este cea corect aplicată astfel cum s-a stabilit și

prin decizia de casare nr. 5745/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal.

Pentru

considerentele expuse recursurile vor fi admise, sentința se va modifica și

acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de G.F.A. și de

D.G.F.P.J.A. în reprezentarea A.N.A.F., împotriva sentinței civile nr. 236 din

2 august 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială de contencios

administrativ.

Modifică sentința atacată și în

fond respinge acțiunea formulată de I.S. pentru SC E. SRL Arad, prin lichidator

judiciar SC C.A.R.L. SRL Arad, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 ianuarie 2007.