ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4372/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 23 februarie 1999,

reclamanta P.L., a chemat în judecată pe pârâții P.M. și S.C. U.S. SRL

Timișoara, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să

constate în contradictoriu cu aceștia nulitatea absolută a actului adițional

autentificat sub nr. 1412 din 6 mai 1996, de Biroul notarului public C.R. și

respectiv nulitatea mențiunilor înscrise la Registrul Comerțului în baza

acestui act adițional, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta, arată că, în

urma decesului fostului său soț, P.E., asociat în cadrul S.C. U.S. SRL

Timișoara împreună cu pârâtul P.M., a dobândit potrivit certificatului de

moștenitor proprietatea asupra părților sociale deținute de defunct, care îi

confirmă dreptul de vot în adunarea generală a asociaților societății, și cu

toate acestea, și cu ignorarea prevederilor din actele constitutive ale

societății, pârâtul nu a convocat-o pe reclamantă, la adunarea generală care a

adoptat actul adițional nr. 1412 din 6 mai 1998, astfel, că atât actul

adițional atacat cât și mențiunile făcute în baza acestuia în Registrul

comerțului sunt lovite de nulitate.

Prin sentința civilă nr. 17/PI din 9 ianuarie

2001, Tribunalul Timiș, secția comercială, a respins acțiunea formulată de

reclamanta P.L., împotriva pârâților P.M. și S.C. U.S. SRL Timișoara și a

obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtului P.M. suma de 500.000 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, a

reținut în esență că, prin sentința nr. 494/1999 (pronunțată în cadrul altui

litigiu între aceleași părți) rămasă definitivă și irevocabilă, s-a respins

acțiunea principală formulată de reclamanta P.L. și s-a admis cererea

reconvențională introdusă de pârâtul P.M., încuviințându-se continuarea

activității S.C. U.S. SRL, cu asociat unic, situație în care, acțiunea

reclamantei a rămas fără obiect, cu privire la toate capetele de cerere

formulate întrucât pârâtul P.M., era îndreptățit conform sentinței menționate,

să desfășoară activitatea în S.C. U.S. SRL ca asociat unic.

Apelul declarat împotriva susmenționatei

sentințe de reclamanta P.L., a fost respins prin decizia nr. 439/A din 30

aprilie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios

administrativ.

Prin aceeași decizie, apelanta reclamantă a fost

obligată să plătească intimaților pârâți, suma de 500.000 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut în esență, că bine prima instanță a respins acțiunea, întrucât, prin

actul adițional a cărei nulitate se cere a fi constatată, pârâtul P.M., a

dispus asupra continuării existenței societății ca SRL cu asociat unic, în

condițiile în care în actele constitutive nu a existat o clauză de continuare a

activității societății cu moștenitorul asociatului decedat, astfel, că în

contextul în care, prin sentința nr. 494/1999, Tribunalul Timiș a încuviințat

continuarea activității societății cu asociat unic, în persoana pârâtului P.M.,

această împrejurare, confirmă atât justețea reorganizării societății adoptată prin

actul adițional atacat, cât și a mențiunilor înscrise în baza acestuia în

Registrul Comerțului.

În această situație, a reținut instanța de apel

în continuare, este lipsită de relevanță, susținerea, potrivit căruia actul

adițional ar fi nul deoarece a fost întocmit înainte de rămânerea definitive a

sentinței prin care s-a încuviințat continuarea activității societății cu

asociat unic, întrucât, dacă, s-ar admite o astfel de cerere, privind anularea

actului adițional, ar conduce în final la dizolvarea societății, soluție care,

nu poate fi adoptată față de existența sentinței mai sus menționate (sentința

nr. 494/1999) rămasă definitivă și irevocabilă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs,

reclamanta P.L. susținând în esență că numai printr-o interpretare greșită a

probelor de la dosar și aplicarea eronată a dispozițiilor legale incidente în

cauză, instanța de apel, a menținut prin soluția adoptată sentința primei

instanțe de respingere a acțiunii, deoarece, actul adițional atacat a fost

întocmit cu mult timp anterior (1998) datei la care sentința invocată (nr. 494/1999)

a rămas definitivă și ca atare, față de această situație și ținând seama, că,

pârâtul, P.M., nu a convocat-o pe reclamantă la adunarea generală (deși la acea

dată nu dobândise calitatea de asociat unic) care a adoptat măsura transpusă în

actul adițional, atacat înseamnă că, față de toate cele expuse, instanțele erau

datoare, pentru respectarea principiului neretroactivității legii civile, să

constate nulitatea actului adițional și nu să respingă cererea.

Mai susține, recurenta că, în mod greșit

instanța de apel, a reținut, că anularea actului adițional ar conduce la

dizolvarea societății, fără a constata că, în felul în care a fost întocmit

actul adițional, aceasta este nul, și pe cale de consecință, societatea

funcționează nelegal, și ca urmare concluzia finală, în sensul că, nu este

permisă dizolvarea societății ca o consecință a anulării actului adițional

atacat, consfințește de fapt o nelegalitate, care nu poate fi înlăturată decât

prin admiterea recursului, desființarea celor două hotărâri și trimiterea

cauzei, cu îndemnurile corespunzătoare la Tribunalul Timiș spre rejudecare.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că,

pârâtul P.M., a dispus în esență, prin actul adițional nr. 1412 din 6 mai 1998 reorganizarea

S.C. U.S. SRL Timișoara, (după decesul fostului său asociat P.E. ale cărui

părți sociale au fost moștenite de reclamantă) în societate cu răspundere

limitată cu asociat unic, în persoana pârâtului P.M.

Acest act adițional a fost atacat, de

reclamantă, pentru motive de nulitate, prin acțiunea care a format obiectul

dosarului nr. 1836/Com/1999 al Tribunalul Timiș.

Prin încheierea din 30 aprilie 1999 Tribunalul

Timiș, a dispus în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea soluționării

cauzei până la data rămânerii definitive a sentinței nr. 494/PI/1999,

pronunțată de aceeași instanță, prin care s-a respins acțiunea principală

formulată de reclamantă și s-a admis cererea reconvențională formulată de

pârâtul P.M., și ca urmare, s-a încuviințat, continuarea activității societății

de către reclamantul reconvențional P.M. ca asociat unic.

Sentința nr. 494/PI din 29 martie 1999 a

Tribunalului Timiș, prin care s-a încuviințat continuarea activității S.C. U.S.

SRL Timișoara de către, pârâtul P.M. ca asociat unic, și care a constituit

temeiul suspendării soluționării pricinii, conform încheierii din 30 aprilie

1999, a rămas definitivă, prin decizia nr. 653/A din 7 septembrie 1999

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ,

și irevocabilă prin decizia nr. 3633 din 29 iunie 2000 a Curții Supreme de

Justiție, secția comercială.

Or, cum sentința, prin care s-a dispus respingerea

acțiunii în constatarea actului adițional autentificat sub nr. 1412 din 6 mai

1998 a fost pronunțată (urmare suspendării judecării cauzei în baza art. 244

pct. 1 C. proc. civ.) abia la data de 9 ianuarie 2001, deci, după rămânerea

definitivă și irevocabilă a sentinței nr. 494/P.I./1999 a Tribunalului Timiș,

este evident, că nulitatea actului adițional atacat, nu mai putea opera

(acestea bineînțeles dacă o asemenea nulitate ar fi existat) deoarece aceasta a

fost acoperită prin hotărârea rămasă irevocabilă (sentința nr. 494/PI/1999) și

ca atare, faptul, că reclamanta nu a fost convocată la adunarea generală, care

a adoptat modificarea statutului, în sensul că toate prerogativele adunării

generale se exercită de asociatul unic, nu poate atrage nulitatea acestei

măsuri, mai ales în contextul în care reclamantei i s-a anulat parțial, tot

prin hotărâre rămasă irevocabilă respectiv prin decizia nr. 1008/2002/R din 13

septembrie 2002, a Curții de Apel Oradea, certificatul de moștenitor nr. 548

din 7 octombrie 1996, astfel cum a fost rectificat prin încheierea 3839 din 11

februarie 1997 statuându-se că, din masa succesorală rămasă în urma decesului

fostului său soț, P.E., nu fac parte și cele 10 părți sociale în valoare de

50.000 lei reprezentând capitalul social al S.C. U.S. SRL Timișoara.

În concluzie, ca urmare a anulării parțiale a

certificatului de moștenitor, astfel cum s-a arătat mai sus, se constată că

reclamanta nu era îndreptățită să ceară, așa cum bine au apreciat instanțele,

indiferent de temeiurile pe care, și-a sprijinit această cerere, anularea

actului adițional nr. 1412/1998 și a mențiunilor corespunzătoare din Registrul

Comerțului întrucât, contrar celor susținute, nu a dobândit în calitate de

moștenitor urmare decesului fostului său soț, calitate de asociat în S.C. U.S. SRL

și ca atare, nu are în raport de toate cele arătate decât calitatea de terț,

față de toate actele încheiate de pârâtul P.M. (deci inclusiv față de actul

adițional nr. 1412/1998) prin care s-a hotărât modificarea statutului, în

sensul că toate prerogative adunării generale se exercită (numai) de asociatul

unic, care a hotărât și majorarea capitalului social la 2.000.000 lei.

Așa fiind, recursul reclamantei, urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta P.L., împotriva deciziei nr. 439 din 30 aprilie 2001 a Curții de

Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 13 noiembrie 2003.