ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3158/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta, SC V.G. SRL Giroc, l-a

chemat în judecată pe pârâtul W.R., pentru ca, prin sentința ce se va pronunța,

să se dispună excluderea acestuia din societatea reclamantă pentru

nerespectarea nedepunerii capitalului social subscris.

Prin sentința civilă nr. 1830 PI din

13 noiembrie 2000, Tribunalul Timiș, secția comercială, a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă, cu motivarea că, în speță, nu

există dovada că pârâtul a fost înștiințat în vreun mod să depună de capitalul

social, cu atât mai mult, cu cât a virat sume foarte mari de bani în contul

societății și l-a împuternicit pe asociatul român, prin procură autentică, să

se ocupe de societate în toate privințele.

Prin decizia nr. 179/A din 26 februarie 2001, Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul

reclamantei și a schimbat în tot sentința tribunalului, în sensul că a dispus

excluderea asociatului german din societate, reținând că, în cauză, sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 217 lit. a) din Legea nr. 31/1990.

Prin decizia nr. 2914 din 19 aprilie

2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat

de pârât împotriva deciziei curții de apel, mai sus menționate, pe care a

casat-o și a trimis cauza spre rejudecarea apelului Curții de Apel Timișoara.

Cauza a fost reînregistrată și, prin

decizia civilă nr. 70 din 2 decembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara a respins,

ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1830/PI

din 13 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Timiș.

A obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtului suma de

33.346.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a apreciat că excepțiile invocate de pârât, sub aspectul

presupusei prescripții a dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale

active a reclamantei sunt nefondate și le-a respins în consecință, reținând că

dispozițiile Decretului nr. 167/1958 nu își găsesc aplicarea în prezenta cauză,

iar reclamanta are calitate procesuală activă într-o cauză privind excluderea

unui asociat din societatea comercială.

Pe fondul cauzei a reținut că

motivul de apel invocat de reclamantă, constând în faptul că prima instanță nu

a reținut corect starea de fapt asupra modului de executare a obligațiilor

pârâtului, de depunere a aportului la capitalul social al societății, astfel

cum a fost stabilit prin art. 8 pct. 3.4 din contractul de asociere, apare ca

fiind nefondat și, cum hotărârea primei instanțe este legală și temeinică,

nefiind motive de schimbare a acesteia, a dispus respingerea cererii de apel

formulate de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, în baza

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate și, pe fond, ca urmare admiterii

apelului, admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

Recurenta reclamantă susține astfel

că interpretarea instanței de apel asupra conținutului procurii notariale nr. 21048

din 7 iulie 1992, în sensul că împuternicirea dată asociatului V.O.G. de a se

ocupa de funcționarea corespunzătoare a societății comerciale SC V.G. SRL

înseamnă implicit și că acesta avea obligația contractuală, prevăzută de art. 8

pct. 3.4. din contractul de societate, privind depunerea aportului social de

către pârât, este eronată, întrucât aportul la capitalul social se depune de

către asociați în nume propriu sau pe baza unei procuri speciale.

Susține, de asemenea, că este

adevărat că pârâtul-intimat a trimis diverse sume de bani pentru buna

funcționare a societății comerciale, dar aceste sume în timp i-au fost

rambursate și nu există nici o dovadă la dosar ca acesta să fi trimis vreo sumă

exclusiv destinată achitării aportului la capitalul social și, cu atât mai

puțin, nu există vreo împuternicire legală pentru asociatul V.O.G. pentru plata

aportului la capitalul social.

În concluzie, în raport cu

susținerile făcute, consideră că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 217

lit. a) din Legea nr. 31/1990, privind excluderea asociatului din societatea

comercială, asociat care, pus în întârziere, nu depune aportul la capitalul

social.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se

constată următoarele:

Potrivit clauzelor stipulate de

părți în contractul de societate încheiat la data de 28 septembrie 1992:

- „(...) aportul asociatului german

W.R. va fi depus în cont, la dispoziția societății, în valută S.U.A., în termen

de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței judecătorești de

autorizare a funcționării societății comerciale mixte art. 8 alin. (3)”.

- „În situația în care asociatul

german nu respectă termenul pentru depunerea capitalului social, asociatul

român este îndreptățit să pretindă despăgubiri pentru acoperirea eventualelor

daune cauzate de această situație”.

În conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 31/1990, excluderea unui asociat din societate se poate face pentru

motivele prevăzute la art. 217 lit. a) – d) dintre care, la lit. a) se prevede

că poate fi exclus „asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care

s-a obligat”.

În speță, se constată că, prin

procura nr. 21048 din 7 iulie 1992, pârâtul W.R., cetățean german, l-a

împuternicit pe asociatul român, V.O.G., să se ocupe de societate în toate

privințele, lucru care s-a materializat prin semnarea de către acesta a actelor

constitutive ale societății și depunerea cererii pentru autorizarea

funcționării ei.

Astfel fiind, în contextul în care

pârâtul i-a încredințat reclamantului un mandat în sensul arătat și i-a avansat

și sumele în valută, necesare înființării și funcționării societății, iar

aceasta și-a îndeplinit mandatul, efectuând schimbul valutar și consemnând

aportul de 300.000 lei pentru pârât în termenul legal de 30 de zile de la data

autorizării societății, nu se poate reține susținerea reclamantului că a depus

respectivul aport prin efort propriu, pe numele său și, ca atare, că n-ar fi o

depunere valabilă a aportului datorat de asociatul german în îndeplinirea

obligației sale stipulate la art. 8 alin. (3) din contractul de societate.

În subsidiar, este de precizat și că,

atâta timp cât obligația depunerii capitalului social se impune a fi

îndeplinită în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii

judecătorești de autorizare a funcționării societății, nu se putea presupune că

asociatul domiciliat în Germania (și care îl împuternicise pe asociatul român

să se ocupe de societate în toate privințele) trebuia să cunoască data

rămânerii definitive a hotărârii de autorizare.

Într-o astfel de împrejurare ar fi

fost necesar ca această dată să-i fie adusă la cunoștință și, în caz de

neconfirmare, să fie pus în întârziere, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

În consecință, față de

considerentele mai sus arătate, nefiind îndeplinite nici una din condițiile

cerute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. pentru desființarea hotărârii

pronunțate de curtea de apel, aceasta va fi menținută și se va respinge

recursul declarat în cauză de reclamantă, ca nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-reclamantă să-i plătească

intimatului-pârât W.R. cheltuieli de judecată în sumă de 56.255.257 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

formulat de reclamanta, SC V.G. SRL Giroc, împotriva deciziei nr. 70 din 02

decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurenta să plătească

intimatului-pârât W.R. suma de 56.255.257 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi, 24 iunie 2003.