ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3158/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, SC V.G. SRL Giroc, l-a chemat în judecată pe pârâtul W.R., pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună excluderea acestuia din societatea reclamantă pentru nerespectarea nedepunerii capitalului social subscris. Prin sentința civilă nr. 1830 PI din 13 noiembrie 2000, Tribunalul Timiș, secția comercială, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă, cu motivarea că, în speță, nu există dovada că pârâtul a fost înștiințat în vreun mod să depună de capitalul social, cu atât mai mult, cu cât a virat sume foarte mari de bani în contul societății și l-a împuternicit pe asociatul român, prin procură autentică, să se ocupe de societate în toate privințele.

Prin decizia nr. 179/A din 26 februarie 2001, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința tribunalului, în sensul că a dispus excluderea asociatului german din societate, reținând că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 217 lit. a) din Legea nr. 31/1990. Prin decizia nr. 2914 din 19 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârât împotriva deciziei curții de apel, mai sus menționate, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecarea apelului Curții de Apel Timișoara. Cauza a fost reînregistrată și, prin decizia civilă nr. 70 din 2 decembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1830/PI din 13 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Timiș.

A obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtului suma de 33.346.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a apreciat că excepțiile invocate de pârât, sub aspectul presupusei prescripții a dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale active a reclamantei sunt nefondate și le-a respins în consecință, reținând că dispozițiile Decretului nr. 167/1958 nu își găsesc aplicarea în prezenta cauză, iar reclamanta are calitate procesuală activă într-o cauză privind excluderea unui asociat din societatea comercială.

Pe fondul cauzei a reținut că motivul de apel invocat de reclamantă, constând în faptul că prima instanță nu a reținut corect starea de fapt asupra modului de executare a obligațiilor pârâtului, de depunere a aportului la capitalul social al societății, astfel cum a fost stabilit prin art. 8 pct. 3.4 din contractul de asociere, apare ca fiind nefondat și, cum hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, nefiind motive de schimbare a acesteia, a dispus respingerea cererii de apel formulate de reclamantă, ca nefondată. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și, pe fond, ca urmare admiterii apelului, admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

Recurenta reclamantă susține astfel că interpretarea instanței de apel asupra conținutului procurii notariale nr. 21048 din 7 iulie 1992, în sensul că împuternicirea dată asociatului V.O.G. de a se ocupa de funcționarea corespunzătoare a societății comerciale SC V.G. SRL înseamnă implicit și că acesta avea obligația contractuală, prevăzută de art. 8 pct. 3.4. din contractul de societate, privind depunerea aportului social de către pârât, este eronată, întrucât aportul la capitalul social se depune de către asociați în nume propriu sau pe baza unei procuri speciale. Susține, de asemenea, că este adevărat că pârâtul-intimat a trimis diverse sume de bani pentru buna funcționare a societății comerciale, dar aceste sume în timp i-au fost rambursate și nu există nici o dovadă la dosar ca acesta să fi trimis vreo sumă exclusiv destinată achitării aportului la capitalul social și, cu atât mai puțin, nu există vreo împuternicire legală pentru asociatul V.O.G.

pentru plata aportului la capitalul social. În concluzie, în raport cu susținerile făcute, consideră că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 217 lit. a) din Legea nr. 31/1990, privind excluderea asociatului din societatea comercială, asociat care, pus în întârziere, nu depune aportul la capitalul social. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului se constată următoarele: Potrivit clauzelor stipulate de părți în contractul de societate încheiat la data de 28 septembrie 1992: - „(...) aportul asociatului german W.R. va fi depus în cont, la dispoziția societății, în valută S.U.A., în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței judecătorești de autorizare a funcționării societății comerciale mixte art. 8 alin. (3)”.

- „În situația în care asociatul german nu respectă termenul pentru depunerea capitalului social, asociatul român este îndreptățit să pretindă despăgubiri pentru acoperirea eventualelor daune cauzate de această situație”. În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, excluderea unui asociat din societate se poate face pentru motivele prevăzute la art. 217 lit. a) – d) dintre care, la lit. a) se prevede că poate fi exclus „asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat”. În speță, se constată că, prin procura nr. 21048 din 7 iulie 1992, pârâtul W.R., cetățean german, l-a împuternicit pe asociatul român, V.O.G., să se ocupe de societate în toate privințele, lucru care s-a materializat prin semnarea de către acesta a actelor constitutive ale societății și depunerea cererii pentru autorizarea funcționării ei.

Astfel fiind, în contextul în care pârâtul i-a încredințat reclamantului un mandat în sensul arătat și i-a avansat și sumele în valută, necesare înființării și funcționării societății, iar aceasta și-a îndeplinit mandatul, efectuând schimbul valutar și consemnând aportul de 300.000 lei pentru pârât în termenul legal de 30 de zile de la data autorizării societății, nu se poate reține susținerea reclamantului că a depus respectivul aport prin efort propriu, pe numele său și, ca atare, că n-ar fi o depunere valabilă a aportului datorat de asociatul german în îndeplinirea obligației sale stipulate la art. 8 alin. (3) din contractul de societate.

În subsidiar, este de precizat și că, atâta timp cât obligația depunerii capitalului social se impune a fi îndeplinită în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de autorizare a funcționării societății, nu se putea presupune că asociatul domiciliat în Germania (și care îl împuternicise pe asociatul român să se ocupe de societate în toate privințele) trebuia să cunoască data rămânerii definitive a hotărârii de autorizare. Într-o astfel de împrejurare ar fi fost necesar ca această dată să-i fie adusă la cunoștință și, în caz de neconfirmare, să fie pus în întârziere, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. În consecință, față de considerentele mai sus arătate, nefiind îndeplinite nici una din condițiile cerute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. pentru desființarea hotărârii pronunțate de curtea de apel, aceasta va fi menținută și se va respinge recursul declarat în cauză de reclamantă, ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-reclamantă să-i plătească intimatului-pârât W.R. cheltuieli de judecată în sumă de 56.255.257 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta, SC V.G. SRL Giroc, împotriva deciziei nr. 70 din 02 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara. Obligă recurenta să plătească intimatului-pârât W.R. suma de 56.255.257 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 24 iunie 2003.