- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 6 martie 2003
Decizia nr. 1386/2003 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 866/1999 a Tribunalului Sibiu
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 866 din 22 octombrie 1999, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea formulată de reclamanții S.C. N. S.R.L. Italia și S.P., prin mandatar P.A., împotriva pârâților H.V. și S.C. S. S.R.L. Sibiu și, în consecință, a dispus excluderea pârâtei H.V. din S.C. S. S.R.L. Sibiu. Totodată, s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta H.V. pentru excluderea reclamanților din aceeași societate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta H.V., solicitând schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii cererii reconvenționale. Prin decizia nr. 214 din 3 martie 2000, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul pârâtei și a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii introduse de reclamanții S.C.
N. S.R.L. Italia și S.P., prin mandatar P.A. împotriva pârâtei H.V. S-a înlăturat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. În motivarea deciziei s-a reținut, în sensul că, în raport cu probele administrate în cauză, nu se poate dispune excluderea asociatei H.V. De asemenea, s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 217 din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, pentru excluderea reclamanților, situație în care soluția de respingere a cererii reconvenționale este temeinică și legală. Reclamanții S.C. N. S.R.L. Italia și S.P. au declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., considerând că s-a dat o interpretare greșită art. 217 alin (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. Prin adresa înregistrată la nr. 29434 din 18 noiembrie 2002, intimata S.C. S. S.R.L. Sibiu precizează că litigiul a fost soluționat pe cale amiabilă, ca urmare a cesionării tuturor părților sociale deținute de asociata H.V. către asociatul S.P. Depune în copie procesul verbal nr. 3 din 23 iulie 2001 emis de Adunarea Generală Extraordinară a Asociaților S.C. S. S.R.L. Sibiu și Actul adițional de completare și modificare a Statutului și Contractului S.C. S. S.R.L. Sibiu. În această situație, se constată că litigiul a fost soluționat pe cale amiabilă și, ca urmare, recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții s.c. n. s.r.l. i talia – s ibiu și S.P., împotriva deciziei nr. 214/ A /2000 din 3 martie 2000 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi 6 martie 2003.