ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 420/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 420/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de M.V:împotriva deciziei nr.1220 din 18 decembrie 2000 a Curții de Apel Cluj-Secția Contencios Administrativ și Comercială. La apelul nominal au lipsit părțile. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, care a invederat că recursul este legal timbrat și că părțile au depus un înscris datat 22 ianuarie 2003, semnat inclusiv de recurent, prin care declară că renunță la judecarea procesului ce formează obiectul dosarului nr.1770/2001. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.1904/C din 27 decembrie 1999 a Tribunalului Cluj s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C.
„T.M.”SRL Cluj Napoca împotriva pârâtului M.V., având ca obiect excluderea acestuia din societatea menționată. S-a admis acțiunea reconvențională precizată formulată de pârâtul reclamant reconvențional M.V.împotriva pârâților reconvenționali S.C. „T:M”.SRL Cluj Napoca,B.T., M.Ș.M., și în consecință s-a dispus excluderea din S.C. „T.M.”SRL Cluj Napoca a pârâților reconvenționali B.T. și M.Ș.M., rezilierea contractului de societate autentificat și continuarea existenței societății comerciale ca societate unipersonală, având ca asociat unic pe reclamantul reconvențional M.V. S-a anulat ca netimbrat capătul din acțiunea reconvențională având ca obiect obligarea pârâților reconvenționali să recunoască reclamantului reconvențional M.V.dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Cluj Napoca, str.L.
nr.6. - Au fost obligați pârâții reconvenționali să lase netulburată posesia imobilului proprietatea reclamantului reconvențional și să înceteze folosința acestuia. - S-a constatat nulitatea actului intitulat de părți „Contract de colaborare” încheiat la data de 11 mai 1999. - S-a dispus darea în debit a reclamantului reconvențional M.V.cu suma de 100.000 lei taxă judiciară de timbru și 3.000 lei timbru judiciar. - Au fost obligați pârâții reconvenționali să plătească reclamantului reconvențional M.V.suma de 2.603.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a soluționa astfel, prima instanță a reținut în esență că, reclamanții B.T.și M.S.M., au încălcat flagrant și cu caracter de permanență actul constitutiv în ceea ce privește modul de adoptare a hotărârilor Adunării generale, desfășurând astfel o activitate contrară intereselor societății, motiv pentru care se impune respingerea acțiunii și admiterea cererii reconvenționale formulată de pârâtul M.V.,care astfel cum demonstrează probele dosarului, a desfășurat în cadrul societății o activitate corespunzătoare și ca atare nu există motivul de excludere a acestuia, ci dimpotrivă a celorlalți doi foști asociați care au avut o conduită culpabilă.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâtul reconvențional B.T.a fost admis prin decizia civilă nr.1220 din 18 decembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Cluj și drept consecință sentința a fost modificată în parte, în sensul respingerii acțiunii reconvenționale formulată de M.V.împotriva pârâtului reconvențional B.T.pentru excludere din societate. Prin aceeași decizie au fost respinse și capetele de cerere privind rezilierea contractului de societate și continuarea funcționării S.C. „T:M:”SRL cu unic asociat, precum și cel referitor la posesia și folosința imobilului din Cluj Napoca, str. L.nr.6 și de asemenea cel privind nulitatea „contractului de colaborare” încheiat la 11 mai 1998. Au fost compensate cheltuielile făcute de părți la soluționarea pricinii la instanța de fond, iar intimatul M.V.a fost obligat să plătească apelantului B.T.suma de 1.651.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul reconvenționa lM.V., invocând motive de netemeinicie și nelegalitate ale hotărârii atacate. Ulterior declarării recursului, prin adresa din 22 ianuarie 2003, reclamantul reconvențional M.V.a declarat că în baza tranzacției încheiată cu pârâtul reconvențional B.T., că renunță la judecarea procesului care formează obiectul dosarului nr.1770/2001. În această situație și având în vedere dispozițiile art.246 coroborate cu cele ale art.298 și 316 din Codul de procedură civilă, Curtea, urmează a lua act de renunțarea la judecarea recursului declarat în cauză și a pronunța o hotărâre în acest sens. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Ia act de renunțarea la judecarea recursului declarat de pârâtu lM.V., împotriva deciziei civile nr.1220 din 18 decembrie 2000 a Curții de Apel Cluj-Secția Comercială și Contencios Administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.