ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4482/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul P.M. a chemat în

judecată pe pârâtul P.E., pentru a se stabili valoarea de patrimoniu a SC U.N.I.

SRL Timișoara, respectiv, stabilirea participării fiecărui asociat la crearea

acestei valori de patrimoniu, temeiul de drept al cererii fiind art. 111 C.

proc. civ.

Pe parcursul procesului, pârâtul a

decedat, motiv pentru care au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia, P.L.

(soție) și P.O. (fiica minoră).

În fața Tribunalului Timiș, unde

cauza s-a înregistrat prin declinare de la Judecătoria Timișoara, reclamantul

și-a precizat acțiunea, în sensul de a se constata că el a avut o contribuție

la cererea fondului SC U.N.I. SRL de 845.801.675 lei, iar pârâtul de 5.955.966

lei, suma de 173.488.519 lei constituind un drept în pretenție al pârâtului,

dar nu a contribuit la formarea patrimoniului societății. De asemenea,

reclamantul și-a transformat acțiunea din constatare în realizare.

Tot pe parcursul procesului, la

cererea reclamantului, a fost introdusă în cauză pentru a-i fi opozabilă

hotărârea, SC U.N.I. SRL.

Prin sentința civilă nr. 1978 din 29

noiembrie 2000, Tribunalul Timiș a admis acțiunea precizată, constatând că

reclamantul a avut o contribuție cu fonduri proprii la crearea patrimoniului SC

U.N.I. SRL, în sumă de 845.801.675 lei, iar pârâtul P.E. de 5.955.966 lei. A

fost obligată pârâta SC U.N.I. SRL la plata sumei de 845.801.675 lei cu titlu

de pretenții.

S-a reținut de instanță, după ce se

face o analiză a compunerii patrimoniului unei societăți comerciale în general,

a categoriilor de bunuri cuprinse în patrimoniu, printre care capitalul social,

a definiției acestui capital și a întregirii acestuia ulterior constituirii, că,

în cauză, patrimoniul SC U.N.I. SRL s-a mărit cu valoarea spațiului construit

(comercial) din str. C.T. nr. 94, la realizarea căruia părțile asociate

(reclamantul și pârâtul) au avut contribuții diferite.

Față de expertiza pe care instanța

și-a însușit-o, s-a stabilit contribuțiile diferite ale părților, așa cum s-a

solicitat de reclamant și, față de precizările făcute de reclamant, a fost

obligată societatea comercială pârâtă la plata către reclamant a contribuției

aduse de acesta.

Apelul declarat de pârâta P.L. a

fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Timișoara, care, prin decizia

civilă nr. 815 din 26 septembrie 2001, a reținut că pârâta nu a fost lipsită de

dreptul de apărare, iar, pe fond, față de referirile generale ale apelantei, că

au fost bine stabilite raporturile juridice dintre părți și obligațiile

acestora.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta P.L., care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct.

7, 8, 9 C. proc. civ., susține, în esență, că sunt contradictorii motivele

arătate pentru respingerea criticii din apel, legată de lipsirea dreptului la

apărare, cu cererile formulate de pârâtă, că s-a schimbat natura juridică a

acțiunii din aceea în constatare în acțiune în realizare, astfel că greșit a

fost obligată la plată pârâta, societate comercială, și a fost încălcată legea,

neținându-se seama că atât actele depuse la dosar, cât și cele care au stat la

baza efectuării expertizelor au fost semnate doar de reclamant, neregăsindu-se

în evidențele contabile și nu au fost aprobate de Adunarea Generală a

societății, fiind constituite procauza.

Se mai arată în recurs că, în

situația când se va reține că în urma precizării reclamantului acțiunea este în

realizare, să se constate că nu a fost suficient timbrată.

Se solicită modificarea deciziei și

respingerea acțiunii.

Recursul este nefondat.

Cu referire la dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ., se constată că nu este incident în cauză, nerezultând

motive contradictorii sau străine de natura pricinii, pe care se întemeiază

decizia cu precizarea că recurenta raportează aceste prevederi la neacordarea

dreptului la asigurarea apărării.

Motivarea instanței pe acest aspect

învederat de pârâtă nu este contradictorie nici cu cererile acesteia și nici nu

este străină de pricină.

Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc.

civ., acordarea unui termen pentru asigurarea apărării este o facultate pentru

instanță și nu o obligație, cu atât mai mult, cu cât cauza se afla repusă pe

rol după o suspendare în temeiul art. 244 C. proc. civ., pârâta fiind asistată

de avocat până la această dată.

Din lectura încheierii de dezbateri

din 13 noiembrie 2000, rezultă că pârâta a solicitat termen pentru a-și formula

apărarea și nu pentru imposibilitatea motivată a apărătorului său de a-i

susține interesele, pentru a se putea, eventual, aprecia asupra cererii.

De aceea, s-a făcut corect aplicarea

dispozițiilor art. 157 C. proc. civ., amânându-se pronunțarea nu pentru un

singur termen, în vederea depunerii de concluzii scrise, ci la două termene

consecutive, ceea ce pârâta a și făcut. A se vedea notele ulterioare amânării

pronunțării.

Cu alte cuvinte, instanțele s-au

conformat dispozițiilor legale și nu a lipsit-o pe pârâtă de exercitarea

dreptului la apărare.

Afirmațiile pe care pârâta le face

în recurs, în legătură cu etica profesională a apărătorului său, ori

contestarea conținutului concluziilor scrise sunt probleme care nu au fost cu

nimic dovedite și nu erau de competența instanței să le rezolve.

În cauză, nu sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece acțiunea în constatare,

cum a fost inițial, a fost transformată în acțiune în realizare, astfel,

justificându-se soluția instanței de obligare a societății comerciale la plata

cotei de contribuție a reclamantului la constituirea patrimoniului societății.

Din cele arătate, înseamnă că

soluția nu este consecința schimbării de către instanță a naturii juridice a acțiunii,

ci a transformării temeiului de drept al acesteia de către reclamant.

În ceea ce privește corectitudinea

timbrării acțiunii în realizare, se constată că aceasta nu a constituit motiv

de apel, astfel că, din acest punct de vedere, hotărârea instanței de fond este

irevocabilă față de pârâtă, neputând fi invocată pentru prima dată în recurs.

Aceeași situație se constată și în

legătură cu criticile aduse expertizelor (contabilă și tehnică) și anume, că

ele n-au constituit motive de apel, nu s-a solicitat de recurentă în apel o

nouă expertiză dacă avea de obiectat, susținându-se pentru prima dată în

recurs, deci, trecându-se peste calea de atac a apelului, dar și acum la modul

general, că expertizele au rezolvat totul doar în favoarea reclamantului și s-a

trecut peste obiecțiunile formulate, ceea ce nu este posibil, deoarece recursul

nu poate fi exercitat

omisso medio

.

Față de cele arătate, nu sunt

incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând să fie

respins recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâta P.L., împotriva

deciziei nr. 815 din 26 septembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 19 noiembrie 2003.