ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4482/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul P.M. a chemat în judecată pe pârâtul P.E., pentru a se stabili valoarea de patrimoniu a SC U.N.I. SRL Timișoara, respectiv, stabilirea participării fiecărui asociat la crearea acestei valori de patrimoniu, temeiul de drept al cererii fiind art. 111 C. proc. civ. Pe parcursul procesului, pârâtul a decedat, motiv pentru care au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia, P.L. (soție) și P.O. (fiica minoră). În fața Tribunalului Timiș, unde cauza s-a înregistrat prin declinare de la Judecătoria Timișoara, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul de a se constata că el a avut o contribuție la cererea fondului SC U.N.I.

SRL de 845.801.675 lei, iar pârâtul de 5.955.966 lei, suma de 173.488.519 lei constituind un drept în pretenție al pârâtului, dar nu a contribuit la formarea patrimoniului societății. De asemenea, reclamantul și-a transformat acțiunea din constatare în realizare. Tot pe parcursul procesului, la cererea reclamantului, a fost introdusă în cauză pentru a-i fi opozabilă hotărârea, SC U.N.I. SRL. Prin sentința civilă nr. 1978 din 29 noiembrie 2000, Tribunalul Timiș a admis acțiunea precizată, constatând că reclamantul a avut o contribuție cu fonduri proprii la crearea patrimoniului SC U.N.I. SRL, în sumă de 845.801.675 lei, iar pârâtul P.E. de 5.955.966 lei. A fost obligată pârâta SC U.N.I. SRL la plata sumei de 845.801.675 lei cu titlu de pretenții.

S-a reținut de instanță, după ce se face o analiză a compunerii patrimoniului unei societăți comerciale în general, a categoriilor de bunuri cuprinse în patrimoniu, printre care capitalul social, a definiției acestui capital și a întregirii acestuia ulterior constituirii, că, în cauză, patrimoniul SC U.N.I. SRL s-a mărit cu valoarea spațiului construit (comercial) din str. C.T. nr. 94, la realizarea căruia părțile asociate (reclamantul și pârâtul) au avut contribuții diferite. Față de expertiza pe care instanța și-a însușit-o, s-a stabilit contribuțiile diferite ale părților, așa cum s-a solicitat de reclamant și, față de precizările făcute de reclamant, a fost obligată societatea comercială pârâtă la plata către reclamant a contribuției aduse de acesta.

Apelul declarat de pârâta P.L. a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Timișoara, care, prin decizia civilă nr. 815 din 26 septembrie 2001, a reținut că pârâta nu a fost lipsită de dreptul de apărare, iar, pe fond, față de referirile generale ale apelantei, că au fost bine stabilite raporturile juridice dintre părți și obligațiile acestora. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta P.L., care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc.

civ., susține, în esență, că sunt contradictorii motivele arătate pentru respingerea criticii din apel, legată de lipsirea dreptului la apărare, cu cererile formulate de pârâtă, că s-a schimbat natura juridică a acțiunii din aceea în constatare în acțiune în realizare, astfel că greșit a fost obligată la plată pârâta, societate comercială, și a fost încălcată legea, neținându-se seama că atât actele depuse la dosar, cât și cele care au stat la baza efectuării expertizelor au fost semnate doar de reclamant, neregăsindu-se în evidențele contabile și nu au fost aprobate de Adunarea Generală a societății, fiind constituite procauza. Se mai arată în recurs că, în situația când se va reține că în urma precizării reclamantului acțiunea este în realizare, să se constate că nu a fost suficient timbrată.

Se solicită modificarea deciziei și respingerea acțiunii. Recursul este nefondat. Cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că nu este incident în cauză, nerezultând motive contradictorii sau străine de natura pricinii, pe care se întemeiază decizia cu precizarea că recurenta raportează aceste prevederi la neacordarea dreptului la asigurarea apărării. Motivarea instanței pe acest aspect învederat de pârâtă nu este contradictorie nici cu cererile acesteia și nici nu este străină de pricină. Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., acordarea unui termen pentru asigurarea apărării este o facultate pentru instanță și nu o obligație, cu atât mai mult, cu cât cauza se afla repusă pe rol după o suspendare în temeiul art. 244 C. proc.

civ., pârâta fiind asistată de avocat până la această dată. Din lectura încheierii de dezbateri din 13 noiembrie 2000, rezultă că pârâta a solicitat termen pentru a-și formula apărarea și nu pentru imposibilitatea motivată a apărătorului său de a-i susține interesele, pentru a se putea, eventual, aprecia asupra cererii. De aceea, s-a făcut corect aplicarea dispozițiilor art. 157 C. proc. civ., amânându-se pronunțarea nu pentru un singur termen, în vederea depunerii de concluzii scrise, ci la două termene consecutive, ceea ce pârâta a și făcut. A se vedea notele ulterioare amânării pronunțării. Cu alte cuvinte, instanțele s-au conformat dispozițiilor legale și nu a lipsit-o pe pârâtă de exercitarea dreptului la apărare.

Afirmațiile pe care pârâta le face în recurs, în legătură cu etica profesională a apărătorului său, ori contestarea conținutului concluziilor scrise sunt probleme care nu au fost cu nimic dovedite și nu erau de competența instanței să le rezolve. În cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece acțiunea în constatare, cum a fost inițial, a fost transformată în acțiune în realizare, astfel, justificându-se soluția instanței de obligare a societății comerciale la plata cotei de contribuție a reclamantului la constituirea patrimoniului societății. Din cele arătate, înseamnă că soluția nu este consecința schimbării de către instanță a naturii juridice a acțiunii, ci a transformării temeiului de drept al acesteia de către reclamant.

În ceea ce privește corectitudinea timbrării acțiunii în realizare, se constată că aceasta nu a constituit motiv de apel, astfel că, din acest punct de vedere, hotărârea instanței de fond este irevocabilă față de pârâtă, neputând fi invocată pentru prima dată în recurs. Aceeași situație se constată și în legătură cu criticile aduse expertizelor (contabilă și tehnică) și anume, că ele n-au constituit motive de apel, nu s-a solicitat de recurentă în apel o nouă expertiză dacă avea de obiectat, susținându-se pentru prima dată în recurs, deci, trecându-se peste calea de atac a apelului, dar și acum la modul general, că expertizele au rezolvat totul doar în favoarea reclamantului și s-a trecut peste obiecțiunile formulate, ceea ce nu este posibil, deoarece recursul nu poate fi exercitat omisso medio . Față de cele arătate, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., urmând să fie respins recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâta P.L., împotriva deciziei nr. 815 din 26 septembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2003.