ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 266/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 417, pronunțată la data de 6 martie 2001, în dosarul nr. 6929/1998, secția comercială a Tribunalului Timiș a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul P.C. împotriva pârâtei S.C. C.T. S.R.L., astfel cum a fost precizată; a admis cererea de intervenție formulată de B.A. în favoarea reclamantului și a obligat pârâta să plătească acestuia suma de 273.326.918 lei, reprezentând valoarea actualizată a cotei de 40% din patrimoniul social la data de 31 mai 1995, ce i se cuvine; precum și suma de 10.731.538 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și dobânzi de la data pronunțării hotărârii și până la data achitării debitului.

Apelul formulat de reclamant, împotriva acestei hotărâri, a fost respins, ca nefondat, de secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 799/A, pronunțată la data de 17 septembrie 2001. Spre a hotărî astfel, instanța de apel a considerat nefondate criticile reclamantului privind înlăturarea opiniei experților N.I. și M.I. pe aspectul stabilirii valorii patrimoniului societății la data excluderii sale, ca și cele referitoare la modalitatea de indexare a sumei datorate acestuia de societatea pârâtă, apreciind că instanța de fond și-a însușit, cu justețe, opinia majoritară a experților pe care i-a desemnat să efectueze contraexpertiza, având în vedere elementele contradictorii cuprinse în concluziile expertului N.I.

și faptul că M.I. a fost numit ca expert asistent chiar de reclamant și, în mod corect, nu a cumulat dobânzile acordate cu daunele rezultând din inflație, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a dovedit existența unui prejudiciu suplimentar, în condițiile generale ale răspunderii civile, prevăzute de art. 998 C. civ. Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs apelantul-reclamant, invocând, ca temei de drept al cererii sale, dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ.

În motivarea recursului, formulat în termen legal, s-a arătat, în esență, că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii și că a fost pronunțată cu încălcarea art. 219 din Legea nr. 31/1990, republicată, care dă dreptul asociatului exclus la echivalentul cotei sale din patrimoniu la data excluderii și la plata acestei sume, reactualizată, conform indicelui de inflație și că instanța a ignorat procesul verbal de control întocmit de D.G.F.P. Timiș la data de 16 septembrie 1999. Recursul este nefondat. Astfel, examinarea considerentelor deciziei atacate relevă motivele care au format convingerea instanței de apel în a confirma hotărârea tribunalului, cât și cele pentru care au fost respinse criticile formulate de reclamant, necuprinzând motive contradictorii sau străine de natura pricinii cum, eronat, susține recurenta, fără a arăta care ar fi acestea, aspect ce înlătură incidența art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Cum în stabilirea sumei de bani care să reprezinte partea proporțională din patrimoniul social al pârâtei ce i se cuvine reclamantului, s-a avut în vedere valoarea netă, actualizată a acestuia, la data excluderii sale: 31 mai 1995, se constată că, în cauză, au fost respectate cerințele art. 219 din Legea 31/1990, republicată, așa încât, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-și găsește justificarea. Este de observat, totodată, că instanțele au făcut o judicioasă examinare a probelor, administrate la propunerea reclamantului, și s-au pronunțat asupra acestora, inclusiv asupra înscrisului evocat, respectiv, procesul verbal încheiat la data de 16 septembrie 1999 de D.G.F.P. Timiș, cu ocazia examinării și înlăturării opiniei expertului N.I., situație ce induce inaplicabilitatea, în speță, a motivului prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., știut fiind că, pentru a obține modificarea unei hotărâri judecătorești în temeiul acestui text legal, se cere îndeplinită condiția nepronunțării instanței asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe încuviințată și administrată. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză și, în considerarea culpei procesuale a recurentului și dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe acesta să plătească intimatei suma de 20.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva deciziei nr. 799 A din 17 septembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Obligă recurentul la 20.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă S.C. C.T. S.R.L. Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003.