ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2688/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC C. SRL Piatra

Neamț, a chemat în judecată pe pârâtul T.G., solicitând obligarea acestuia la

plata sumei de 132.258.866 lei dividende încasare necuvenit pe anul 1998,

majorările la impozitul pe profit și creanțe neîncasate dar prescrise.

Prin cererea

reconvențională, pârâtul a solicitat instanței să constate retragerea sa din

societatea comercială la data de 26 iunie 1998, obligarea administratorului la

plata majorărilor și penalităților la care a fost îndatorată societatea

comercială după retragerea sa și la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Neamț, prin

sentința civilă nr. 1369/ E din 24 octombrie 2000, a respins acțiunea ca

nefondată, a admis cererea reconvențională constatând că pârâtul – reclamant

s-a retras din SC C. SRL la data de 26 iunie 1998, a luat act de renunțarea la

capetele de cerere privind obligarea societății la drepturile bănești ce i se

cuveneau în calitate de asociat și la obligarea administratorului la plata

majorărilor și penalităților la care a fost îndatorată societatea, după 26

iunie 1998 și a obligat pe reclamanta pârâtă la 300.000 lei cheltuieli de

judecată.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că la data retragerii din societate a pârâtului reclamant, prin

actul adițional din 26 iunie 1998, reclamanta avea resurse pentru plata tuturor

obligațiilor către stat, obligații neachitate și pentru care s-au calculat

majorări și penalități până la data de 31 ianuarie 2000.

În privința cererii

reconvenționale, instanța a stabilit că prin actul adițional autentificat la 26

iunie 1998 pârâtul s-a retras din societate, dar nu a efectuat mențiunile la R.C.

Curtea de Apel Bacău, prin

decizia nr. 463 din 5 iulie 2001, a admis apelul declarat de reclamanta pârâtă,

a schimbat în parte sentința atacată și a obligat pe intimatul pârât să

plătească apelantei suma de 96.504.336 lei despăgubiri și suma de 10.885.258

lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a

considerat că obligațiile bănești neachitate în anul financiar 1998, până la

data retragerii din societate determină răspunderea asociatului, iar dividendele

nu puteau fi încasate față de situația financiară la sfârșitul anului 1998.

Recursul declarat de pârâtul

reclamant a fost admis, prin decizia nr. 68 din 15 ianuarie 2003 a Curții

Supreme de Justiție, care a casat hotărârea judecătorească atacată, cu

trimitere spre rejudecare.

Instanța supremă a stabilit

necesitatea efectuării unei expertize contabile care să aibă în vedere și

situația creditelor asupra cărora părțile au convenit să fie valorificate la

sfârșitul anului 1998, debitele și proveniența lor anterior retragerii

asociatului din societate.

În rejudecare, curtea de

apel, prin decizia civilă nr. 33 din 19 februarie 2004, a respins ca nefondat

apelul reclamantei, considerând că răspunderea asociatului retras ar fi atrasă

de art. 219 din Legea 31/1990, dar, față de raportul de expertiză întocmit,

dividendele încasate de pârâtul – reclamant nu sunt de natura celor necuvenite;

mai mult, acestuia i se mai cuvenea o sumă de 2.804.000 lei.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

8, 9 și 10 C. proc. civ.

Recurenta susține că în mod

greșit s-au stabilit creanțele și debitele la data de 15 iunie 1998, data

întocmirii bilanțului intern de partaj, deși data retragerii din societate a

pârâtului este 26 iunie 1998, când a fost autentificat actul adițional.

Iar bilanțul întocmit la 15

iunie 1998 conține date eronate privind evidențele unor încasări și plăți, fără

a se avea în vedere majorările care s-au acumulat și cheltuielile efectuate

pentru realizarea unor lucrări, sau a înscrierii ca mijloc fix a

autoutilitarei, deși aceasta a fost vândută.

Instanța a greșit și în

condițiile în care a stabilit împărțirea sumei de 83.564.159 lei în mod egal,

deși trebuia împărțită proporțional cu contribuția asociaților la realizarea

lucrării.

Pe de altă parte instanța nu

a avut în vedere că asociatul C.C. a restituit 28.777.500 lei dividende considerându-se

nelegal încasate și nici faptul că facilitățile fiscale de care a beneficiat

societatea au redus volumul datoriilor, dar nu le-au acoperit în întregime.

Recursul este nefondat și va

fi respins pentru considerentele ce se vor expune.

Constituirea unei societății

comerciale nu poate să evite faza consensuală având ca obiect învoiala părților

de a pune în comun un fond alcătuit din aporturile părților și de a împărți

foloasele. La momentul acordului de voință al persoanelor care înțeleg să constituie

o entitate juridică se produc efectele juridice, urmate de exercitarea

controlului asupra legalității actelor efectuate și îndeplinirea condițiilor de

publicitate.

Prin bilanțul intern din 15

iunie 1998, asociații au înțeles să-și stabilească, la acel moment, drepturile

și obligațiile față de societate, întrucât la acea dată au convenit retragerea

pârâtului. Aceea este data de la care acordul părților și-a produs efectele

între aceștia și pe care expertiza a avut-o în vedere la evaluarea situației

creditelor și datoriilor.

De altfel, prin decizia de

casare, instanța de recurs a dezlegat cu titlu obligatoriu necesitatea

administrării unei expertize care să aibă în vedere actele financiar –

contabile anterioare convenției dintre asociați privind retragerea pârâtului;

expertiza s-a supus acestei dispoziții evaluând situația societății comerciale

existentă la data acordului asociaților, iar instanța de apel în mod judicios a

confirmat-o.

În privința actului de

vânzare cumpărare a autoutilitarei, antecontractul intitulat convenție, din 27

septembrie 1996, nu a format obiectul acțiunii, pe de o parte, iar pe de altă

parte bunul apare ca fiind litigios și considerat că nu a ieșit din patrimoniul

societății.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va

respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 33 din 19

februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

În considerația

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere culpa procesuală a

reclamantei, instanța o va obliga pe recurentă la plata sumei de 4.900.000 lei

cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC C. SRL Piatra Neamț, împotriva deciziei nr. 33 din 19

februarie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Obligă recurenta reclamantă

să plătească intimatului pârât suma de 4.900.000 lei cheltuieli de judecată,

către T.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 10 mai 2005.