ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2688/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C. SRL Piatra Neamț, a chemat în judecată pe pârâtul T.G., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 132.258.866 lei dividende încasare necuvenit pe anul 1998, majorările la impozitul pe profit și creanțe neîncasate dar prescrise. Prin cererea reconvențională, pârâtul a solicitat instanței să constate retragerea sa din societatea comercială la data de 26 iunie 1998, obligarea administratorului la plata majorărilor și penalităților la care a fost îndatorată societatea comercială după retragerea sa și la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 1369/ E din 24 octombrie 2000, a respins acțiunea ca nefondată, a admis cererea reconvențională constatând că pârâtul – reclamant s-a retras din SC C. SRL la data de 26 iunie 1998, a luat act de renunțarea la capetele de cerere privind obligarea societății la drepturile bănești ce i se cuveneau în calitate de asociat și la obligarea administratorului la plata majorărilor și penalităților la care a fost îndatorată societatea, după 26 iunie 1998 și a obligat pe reclamanta pârâtă la 300.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut, în esență, că la data retragerii din societate a pârâtului reclamant, prin actul adițional din 26 iunie 1998, reclamanta avea resurse pentru plata tuturor obligațiilor către stat, obligații neachitate și pentru care s-au calculat majorări și penalități până la data de 31 ianuarie 2000. În privința cererii reconvenționale, instanța a stabilit că prin actul adițional autentificat la 26 iunie 1998 pârâtul s-a retras din societate, dar nu a efectuat mențiunile la R.C. Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 463 din 5 iulie 2001, a admis apelul declarat de reclamanta pârâtă, a schimbat în parte sentința atacată și a obligat pe intimatul pârât să plătească apelantei suma de 96.504.336 lei despăgubiri și suma de 10.885.258 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a considerat că obligațiile bănești neachitate în anul financiar 1998, până la data retragerii din societate determină răspunderea asociatului, iar dividendele nu puteau fi încasate față de situația financiară la sfârșitul anului 1998. Recursul declarat de pârâtul reclamant a fost admis, prin decizia nr. 68 din 15 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, care a casat hotărârea judecătorească atacată, cu trimitere spre rejudecare. Instanța supremă a stabilit necesitatea efectuării unei expertize contabile care să aibă în vedere și situația creditelor asupra cărora părțile au convenit să fie valorificate la sfârșitul anului 1998, debitele și proveniența lor anterior retragerii asociatului din societate.

În rejudecare, curtea de apel, prin decizia civilă nr. 33 din 19 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei, considerând că răspunderea asociatului retras ar fi atrasă de art. 219 din Legea 31/1990, dar, față de raportul de expertiză întocmit, dividendele încasate de pârâtul – reclamant nu sunt de natura celor necuvenite; mai mult, acestuia i se mai cuvenea o sumă de 2.804.000 lei. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. Recurenta susține că în mod greșit s-au stabilit creanțele și debitele la data de 15 iunie 1998, data întocmirii bilanțului intern de partaj, deși data retragerii din societate a pârâtului este 26 iunie 1998, când a fost autentificat actul adițional.

Iar bilanțul întocmit la 15 iunie 1998 conține date eronate privind evidențele unor încasări și plăți, fără a se avea în vedere majorările care s-au acumulat și cheltuielile efectuate pentru realizarea unor lucrări, sau a înscrierii ca mijloc fix a autoutilitarei, deși aceasta a fost vândută. Instanța a greșit și în condițiile în care a stabilit împărțirea sumei de 83.564.159 lei în mod egal, deși trebuia împărțită proporțional cu contribuția asociaților la realizarea lucrării. Pe de altă parte instanța nu a avut în vedere că asociatul C.C. a restituit 28.777.500 lei dividende considerându-se nelegal încasate și nici faptul că facilitățile fiscale de care a beneficiat societatea au redus volumul datoriilor, dar nu le-au acoperit în întregime.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune. Constituirea unei societății comerciale nu poate să evite faza consensuală având ca obiect învoiala părților de a pune în comun un fond alcătuit din aporturile părților și de a împărți foloasele. La momentul acordului de voință al persoanelor care înțeleg să constituie o entitate juridică se produc efectele juridice, urmate de exercitarea controlului asupra legalității actelor efectuate și îndeplinirea condițiilor de publicitate. Prin bilanțul intern din 15 iunie 1998, asociații au înțeles să-și stabilească, la acel moment, drepturile și obligațiile față de societate, întrucât la acea dată au convenit retragerea pârâtului.

Aceea este data de la care acordul părților și-a produs efectele între aceștia și pe care expertiza a avut-o în vedere la evaluarea situației creditelor și datoriilor. De altfel, prin decizia de casare, instanța de recurs a dezlegat cu titlu obligatoriu necesitatea administrării unei expertize care să aibă în vedere actele financiar – contabile anterioare convenției dintre asociați privind retragerea pârâtului; expertiza s-a supus acestei dispoziții evaluând situația societății comerciale existentă la data acordului asociaților, iar instanța de apel în mod judicios a confirmat-o. În privința actului de vânzare cumpărare a autoutilitarei, antecontractul intitulat convenție, din 27 septembrie 1996, nu a format obiectul acțiunii, pe de o parte, iar pe de altă parte bunul apare ca fiind litigios și considerat că nu a ieșit din patrimoniul societății.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 33 din 19 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Bacău. În considerația dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere culpa procesuală a reclamantei, instanța o va obliga pe recurentă la plata sumei de 4.900.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SRL Piatra Neamț, împotriva deciziei nr. 33 din 19 februarie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta reclamantă să plătească intimatului pârât suma de 4.900.000 lei cheltuieli de judecată, către T.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 mai 2005.