ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3672/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3672/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 6994/2001, reclamanta, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău, a chemat în judecată pârâții A.(M.)L., D.(G.)A., J.(G.)V., H.(S.)E., O.(B.)M., B.D., solicitând a se dispune dizolvarea și radierea societății, obligarea pârâților de a se prezenta la Oficiul Registrului Comerțului pentru îndeplinirea formalităților necesare de înregistrare a mențiunilor, obligarea pârâtului de a suporta cheltuielile necesare pentru efectuarea mențiunilor la Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial, aplicarea amenzilor civile prevăzute de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 26/1990.
Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 443 din 25 aprilie 2001, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții, a dispus dizolvarea și radierea SC A.F. SRL Bacău și înregistrarea dizolvării în Registrul Comerțului și publicarea dizolvării în Monitorul Oficial. Prin aceeași hotărâre a obligat pârâții să se prezinte la Oficiul Registrului Comerțului pentru îndeplinirea formalităților necesare de înregistrare a mențiunilor de dizolvare și radiere, cu obligația pârâților să suporte cheltuielile necesare pentru efectuarea mențiunilor la Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial. A respins capătul de cerere privind amenzile civile.
A obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 126.300 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. VI alin. (1) din O.U.G. 32/1997, modificată prin Legea nr. 195/1997, pârâții aveau obligația de a modifica capitalul social la 2.000.000 lei, în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, iar prin O.U.G. nr. 16/1998, termenul de un an până la care pârâtul avea obligația de majorare a capitalului social a fost prorogat până la data de 30 iunie 1999. Potrivit art. 11 din Legea nr. 31/1990, modificată, în cazul nerespectării termenului de majorare a capitalului social, tribunalul, la cererea statului, prin Ministerul Finanțelor, ori a Camerei de Comerț și Industrie teritorială sau a oricărei persoane interesate, va dispune dizolvarea societății.
Împotriva sentinței pronunțată de tribunal, pârâții SC A.F. SRL Bacău și A.L. au declarat apel, arătând că neîndeplinirea obligației de majorare a capitalului social nu s-a datorat culpei sau lipsei de interes, ci faptului că au existat litigii între asociați. În prezent există o hotărâre judecătorească definitivă de continuare a activității societății comerciale, care se află pentru înregistrare la Registrul Comerțului, alături de actul adițional de majorare a capitalului social. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 552, pronunțată la 16 august 2001, a admis apelul declarat de pârâtele SC A.F. SRL Bacău și A.L., a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.
A obligat intimata-reclamantă, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău, să plătească apelantelor-pârâte suma de 1.151.000 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat. Instanța de apel, pentru a pronunța hotărârea menționată, a reținut că, prin sentința nr. 632 din 21 iunie 2000 a Tribunalului Bacău, s-a admis acțiunea reclamantei A.L., administrator a SC A.F. SRL Bacău, și s-a dispus excluderea din această societate a pârâtelor D.A., O.M. și J.V., s-a constatat retragerea pârâtelor B.D. și H.E. și s-a dispus continuarea activității societății cu asociat unic, în persoana lui A.L., a fost respins, ca nefondat, capătul de cerere privind preluarea părților sociale de către A.L.
De asemeni, a fost admisă în parte cererea reconvențională, formulată de pârâtele H.E., S.D., J.V. și O.M., iar reclamanta SC A.F. SRL a fost obligată să le achite pârâtelor H.E. și B.D. câte 3.332.839 lei, reprezentând părți sociale la valoare actualizată, și pârâtelor J.V. și O.M. câte 4.605.476 lei dividende și părți sociale. A fost respins, ca nefondat, capătul de cerere privind constatarea dizolvării de drept, iar SC A.F. SRL a fost obligată să achite pârâtei D.A. suma de 1.271.639 lei dividende. Această sentință a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului prin decizia nr. 128 din 1 martie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Bacău. Împotriva deciziei pronunțată în apel a fost declarat recurs la Curtea Supremă de Justiție și s-a solicitat și suspendarea executării deciziei recurată, dar instanța supremă a respins cererea de suspendare executare hotărâre.
În această situație, prin actul adițional nr. 682 din 20 aprilie 2001, autentificat de B.N.P. B.I. s-a hotărât majorarea capitalului social al SC A.F. SRL la suma de 2.000.000 lei. Apelantele au solicitat înscrierea de mențiuni la Registrul Comerțului, conform acestui act adițional, această cerere fiind suspendată în baza art. 244 C. proc. civ., prin încheierea din 17 iulie 2001, pronunțată de judecătorul delegat la Registrul Comerțului Bacău în dosarul nr. 3698 (dosar apel). Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel au declarat recurs: reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău și pârâtele D.A., H.E., S.D., O.M. și J.V. Reclamanta, prin recursul său, arată că pârâții aveau obligația de a majora capitalul social, până la data de 30 iunie 1999, la minimul prevăzut de lege, respectiv, de 2.000.000 lei, dar nu s-au conformat cerințelor legii, continuând să activeze cu nerespectarea condițiilor impuse de legiuitor prin actele normative.
Recurenta-reclamantă mai arată că instanța de apel nu a luat în considerare sesizarea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău privind dizolvarea societății, având în vedere că SC A.F. SRL Bacău figurează în Registrul Comerțului cu un capital social de 100.000 lei, în contradicție cu prevederile art. 11 din Legea nr. 31/1990, și a desfășurat activitatea, nerespectând prevederile Legii nr. 31/1990. Prin recursul declarat de pârâtele D.A., H.E., S.D., O.M. și J.V. se critică hotărârea pronunțată de instanța de apel, pentru nelegalitate și netemeinicie, arătându-se că: - termenul prevăzut de lege pentru majorarea capitalului social este un termen de decădere. Actele normative referitoare la majorarea capitalului social, și anume, O.U.G.
nr. 32/1997 și O.U.G. nr. 16/1998, sancționează cu dizolvarea toate societățile care nu îndeplinesc cerința legii și această dizolvare operează de drept, potrivit art. 11 din Legea nr. 31/1990. - majorarea capitalului social nu este condiționată de buna credință sau reaua credință a asociaților. - greșit a reținut instanța de apel că pârâtele au solicitat înscrierea de mențiuni la Registrul Comerțului, conform actului adițional nr. 682 din 20 aprilie 2001. - împrejurarea că le-a fost respinsă de Curtea Supremă de Justiție cererea de suspendare a executării deciziei recurate este lipsită de relevanță în cauză, întrucât această hotărâre este pronunțată cu mult după data de 30 iunie 1999, dată la care trebuia majorat capitalul social.
- elementul esențial ce trebuia reținut în cauză este faptul că, la 30 iunie 1999, voința majorității asociaților era aceea de a nu majora capitalul social, respectiv, de a dizolva societatea. Recursurile declarate în cauză nu sunt fondate. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamantă și pârâtă, se constată că hotărârea atacată este temeinică și legală. Astfel, corect s-a reținut de către instanța de apel că majorarea capitalului social al SC A.F. SRL Bacău, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 16/1998, s-a datorat situației litigioase existente între asociații societății. Prin sentința 632 din 12 iulie 2000, pronunțată de Tribunalul Bacău, a fost admisă acțiunea reclamantei A.L., administrator al SC A.F.
SRL Bacău, și s-a dispus excluderea din această societate comercială a pârâtelor D.A., O.M. și J.V., s-a constatat retragerea pârâtelor B.D. și H.E. și s-a dispus continuarea activității societății cu unic asociat A.L., a fost respins, ca nefondat, capătul de cerere privind preluarea părților sociale de către A.L. De asemenea, a fost admisă în parte cererea reconvențională, formulată de pârâtele H.E., S.D., J.V. și O.M., iar reclamanta SC A.F. SRL a fost obligată să le achite pârâtelor H.E. câte 3.332.839 lei, reprezentând părți sociale la valoarea reactualizată, și pârâtelor J.V. și O.M. câte 4.605.476 lei dividende și părți sociale. A fost respins, ca nefondat, capătul de cerere privind constatarea dizolvării de drept, iar SC A. SRL a fost obligată să achite pârâtei D.A.
suma de 1.272.639 lei dividende. Această sentință a rămas definitivă, ca urmare a respingerii apelului, prin decizia civilă nr. 128 din 1 martie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Bacău. Împotriva deciziei instanței de apel a fost declarat recurs, dar Curtea Supremă de Justiție, conform certificatului 445 din 29 iunie 2001, a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 128/2001 a Curții de Apel Bacău. Ca urmare a acestei decizii, prin actul adițional nr. 682 din 20 aprilie 2001, autentificat la biroul notarului public, s-a hotărât majorarea capitalului social al S.C. A.F. SRL Bacău la suma de 2.000.000 lei. S-a solicitat înscrierea mențiunilor la Oficiul Registrului Comerțului, conform actului adițional menționat, cerere suspendată, în temeiul art. 244 C. proc.
civ., prin încheierea din 17 iulie 2001, pronunțată de judecătorul delegat la Registrul Comerțului Bacău, în dosarul nr. 3698/2001. La termenul de judecată a recursurilor de la data de 25 septembrie 2003, intimata-pârâtă, S.C. A.F. SRL, prin administrator A.L., a depus la dosar încheierea nr. 2004 din 20 mai 2003 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău, din care rezultă că a fost majorat capitalul social al societății, înregistrându-se și alte mențiuni privind excluderea asociaților D.A., J.V., H.E., O.M. și B.D., cât și adăugarea asociatului A.C.D. De asemenea, s-a depus la dosar noul certificat de înregistrare a S.C. A.F. SRL Bacău - J 40/1576 din 6 septembrie 2003. În consecință, față de considerentele prezentate, recursurile declarate în cauză vor fi respinse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău și pârâții D.A., H.E., B.D. (fostă S.), O.M. și J.V., împotriva deciziei nr. 552 din 16 august 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.