ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 112/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 112/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă

înregistrată, la data de 21 decembrie 2004, pe rolul Tribunalului Arad, reclamanții

M.P. și S.N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC A.H. SA, Ț.D. și L.G.,

anularea hotărârilor nr. 3 și 4 adoptate de A.G.A. SC A. SA la data de 27

noiembrie 2004 și respectiv 4 decembrie 2004, privind începerea acțiunii în

răspundere împotriva lor, în calitate de administratori ai societății.

Totodată, reclamanții au

solicitat obligarea societății și a pârâtului Ț.D. să predea originalul

proceselor verbale de ședință administratorului ales al societății, iar pârâtul

L.G. să fie obligat să semneze procesul verbal al ședinței din 4 decembrie 2004

în calitate de președinte al adunării generale, desemnat să conducă adunarea

generală conform celor statuate de Tribunalul Arad prin sentința civilă nr. 2380

din 1 noiembrie 2004.

În motivare reclamanții au

susținut că hotărârea de atragere a răspunderii lor, în calitate de

administratori, a fost luată cu încălcarea dispozițiilor art. 112 alin. (1) din

Legea nr. 31/1990 republicată, nefiind întrunită majoritatea absolută cerută

pentru adoptarea ei.

Pârâții au formulat

întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii în

anulare și obligarea reclamanților să aplice ștampila societății pe cele două

hotărâri adoptate la 27 noiembrie 2004 și 4 decembrie 2004 pentru a putea fi

înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.

Prin sentința civilă nr. 131

din data de 31 ianuarie 2005, Tribunalul Arad a respins acțiunea principală

formulată de reclamanți și a admis în parte cererea reconvențională a pârâților

în sensul obligării reclamanților să aplice ștampila societății pe cele două

hotărâri.

Capătul de cerere privind

obligarea reclamanților și la plata de daune cominatorii de un milion lei pe zi

de întârziere până la îndeplinirea obligației de a face, a fost respins.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut din probele administrate că A.G.A. SC A.H. SA, a cărei

convocare și ordine de zi, a fost dispusă prin Încheierea nr. 2380 din 1

noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Arad, a adoptat la data de 27 noiembrie

2004 două din punctele stabilite prin convocator, respectiv continuarea

activității societății și alegerea administratorului unic în persoana lui S.N.,

iar la data de 4 decembrie 2004, cu respectarea cvorumului prevăzut de art. 112

alin. (2) din legea societăților comerciale, s-a decis respingerea bilanțurilor

prezentate, au fost aleși 3 cenzori și 3 supleanți și s-a aprobat hotărârea de atragere

a răspunderii administratorilor societății respectiv a reclamanților M.P. și S.N.,

hotărârile astfel adoptate fiind legale.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanții susținând, în esență, că prima instanță a

interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Prin decizia civilă nr. 149

din data de 5 octombrie 2005 Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat în parte

sentința fondului, în sensul anulării hotărârilor nr. 3 și 4 adoptate de

Adunarea generală a acționarilor SC A. SA HĂȘMAȘ la data de 27 noiembrie 2004 și

4 decembrie 2004.

Totodată, instanța de

control judiciar prin aceeași decizie a respins cererea reconvențională

formulată de pârâți și a menținut dispozițiile sentinței referitoare la

respingerea petitelor 2 și 3 din acțiunea introductivă, vizând obligarea

pârâților la predarea originalelor proceselor verbale întocmite la 27 noiembrie

și 4 decembrie 2004 și semnarea procesului verbal din data de 4 decembrie 2004

de către pârâtul L.G.

Instanța de control judiciar

a constatat că, în cauză, au fost aplicate greșit dispozițiile art. 112 din

Legea nr. 31/1990 republicată, potrivit cărora pentru validitatea deliberărilor

adunării generale ordinare este necesară prezența acționarilor care să

reprezinte cel puțin jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate

de acționarii ce dețin majoritatea absolută din capitalul social, cvorum ce nu a

fost realizat, deoarece la adunarea din 4 decembrie 2004 capitalul social

prezent și reprezentat a fost de 73.138 acțiuni, iar pentru antrenarea

răspunderii celor doi administratori au votat acționarii ce dețin 24.542

acțiuni.

În contra acestei decizii a

declarat recurs, pârâtul Ț.D. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9

C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea deciziei și menținerea

hotărârii adoptate de prima instanță.

În argumentarea criticilor

formulate recurentul a susținut că hotărârea instanței de apel cuprinde motive

contradictorii, deoarece a dispus anularea hotărârilor nr. 3 și 4 luate în

ședința din 4 decembrie 2004, deși la acea dată au fost adoptate patru

hotărâri, din care două au fost menținute.

Subsumat aceluiași motiv

recurentul a susținut că, menținerea în parte a hotărârii fondului este în

contradicție cu soluția adoptată de instanța de apel.

Referitor la motivul vizând încălcarea

sau aplicarea greșită a legii, recurentul a arătat că hotărârile anulate au

fost adoptate în A.G.A. din data de 4 decembrie 2004, la a II-a convocare, ceea

ce impunea aplicarea dispozițiilor art. 112 alin. (2) din legea societăților comerciale,

cvorum ce a fost respectat. Recurentul a invocat totodată și imposibilitatea administratorilor

de a ataca în justiție hotărârea adunării generale.

Reclamanții au formulat întâmpinare

la cererea de recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

În ce privește pe intimata SC

A. SA HĂȘMAȘ, potrivit înscrisurilor noi, depuse în această fază procesuală, prin

Încheierea nr. 4568 din decembrie iunie 2006 pronunțată de judecătorul delegat

de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, s-a constatat

dizolvată de drept societatea în temeiul art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr.

359/2004 fiind numit la data de 27 iulie 2006 în calitate de lichidator

judiciar SC E. SA ARAD.

Prin notele de ședință

depuse la termenul din 12 ianuarie 2007, lichidatorul judiciar al societății a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul prin

prisma criticilor formulate și având în vedere și înscrisurile noi, depuse în

această fază procesuală, care atestă că societatea este dizolvată de drept

fiind în lichidare judiciare, Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat,

pentru considerentele ce urmează:

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 modificată în varianta publicată în M. Of.,

Partea I nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, prevede că administratorii nu pot

ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție.

administratorilor are caracter de sancțiune, fiind și o măsură de control, a

acționarilor asupra activității administratorilor.

contra administratorilor prin care se urmărește recuperarea prejudiciului creat

societății prin activitatea ineficientă și/sau incompletă a administratorilor, este

ulterioară sau concomitentă revocării din funcție pentru rațiuni ce țin de eliminarea

posibilității influențării acționarilor în sensul nepromovării acțiunii în

răspundere.

din conținutul celor două procese verbale întocmite cu prilejul adunării

generale pentru cele două convocări, nu s-a hotărât revocarea din funcție a

celor doi administratori și atragerea răspunderii ci, la data de 27 noiembrie

2004, s-a hotărât că societatea să fie administrată de un administrator unic,

fiind ales dl. S.N., care îndeplinise funcția și anterior, împreună cu dl.M.P.

La data de 4 decembrie 2004,

adunarea generală la a II-a convocare a hotărât declanșarea acțiunii în

răspundere împotriva celor doi administratori deși, cel puțin în ce-l privește pe

S.N., acesta fusese proaspăt numit ca administrator unic.

Prin urmare, hotărârile

astfel cum au fost adoptate, conțineau o contradicție evidentă, ce se impunea a

fi lămurită pe ambele aspecte, cu atât mai mult cu cât desemnarea unui

administrator unic înseamnă o modificare a actului constitutiv.

Situația atipică pe care o

prezenta speța, impunea cenzura instanței depășind cadrul unei acțiuni în

anulare împotriva hotărârii de atragere a răspunderii administratorilor.

situația intervenită după pronunțarea deciziei Curții de apel, respectiv

dizolvarea de drept a societății în temeiul Legii nr. 359/2004 și desemnarea unui

lichidator judiciar, semnifică revocarea administratorului unic sau

administratorilor desemnați prin actul constitutiv, atribuțiile lor fiind

preluate de lichidatorul judiciar, care potrivit dispozițiilor cuprinse în

Capitolul III din Legea nr. 31/1990 republicat privind lichidarea societăților

pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, au dreptul să facă contestații cu

privire la darea de seamă asupra gestiunii prezentată de administratori pentru timpul

trecut de la ultima situație financiară aprobată până la începerea lichidării

și să ia toate măsurile prevăzute de lege, în măsura în care nu sunt

incompatibile cu lichidarea.

Așa fiind, în raport de

situația nou creată respectiv dizolvarea de drept a societății și lichidarea

ei, nu se mai pune problema cenzurii hotărârilor atacate, care își puteau

produce efectele numai în situația continuării existenței și activității

curente a societății, chestiunea eventualelor prejudicii produse societății

urmând a fi rezolvată de lichidatorul judiciar potrivit legii.

Distinct de acestea,

hotărârile astfel cum au fost adoptate, în succesiunea în timp, apar contradictorii,

cu alte cuvinte se exclud, iar sub aspectul majorității cerută pentru adoptarea

lor valabilă la a II-a convocare, aceasta nu a fost îndeplinită, așa cum, în

mod just a reținut instanța de apel.

Pentru rațiunile mai sus

înfățișate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Cererea de cheltuieli de

judecată formulată de intimații M.P. și S.N. pentru această fază procesuală va

fi deasemeni respinsă, constatându-se că sumele solicitate cu acest titlu,

respectiv onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare nu au fost dovedite cu

acte originale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Ț.D., împotriva deciziei nr. 149 din 5 octombrie 2005 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Respinge cererea intimaților

M.P. și S.N. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12  ianuarie 2007.